Academicianul N.N. Constantinescu a fost un renumit economist care a avut un impact deosebit în formarea multor specialiști din domeniu, inclusiv asupra guvernatorului cu cel mai lung mandat la conducerea BNR. A avut posibilitatea să publice mult de-a lungul carierei și astfel să fie cunoscut în lumea teoriei economice. Studierea cu atenție a volumului Istoria economică a României, volumul al II-lea, duce repede pe orice cititor către concluzia că ideile comuniste aduse cu tancul au rămas în creierul celor care ar fi fost parte a elitei intelectuale din vremurile roșii și ani buni după ce se putea gândi liber și cu propriul creier. Din păcate, obișnuința este a doua natură a omului și ideile vechi nu prea se schimbă.
Autorul a analizat, cum era și normal, și perioada definită drept antonesciană și n-a găsit ceva pozitiv în acei ani de restriște, cei în care Germania vindea arme vechi, de captură și la suprapreț. Stilul de exprimare era pur stalinist în tratarea tuturor aspectelor din epocă. Esența dotării aviației române a fost făcută cu aparate de zbor moderne și care au asigurat multă vreme superioritatea tehnică în fața inamicului sovietic, poate cel mai crud pe care l-au înfruntat românii de-a lungul secolelor. Au fost oferite 50 de aparate Messerschmitt Bf-109 E și astfel în timpul campaniei din 1941, împreună cu renumitele I.A.R. 80, au reușit să mențină văzduhul curat în fața unui inamic ce punea mare preț pe cantitate și calitate. Avionul, cunoscut sub prescurtarea Me-109, i-a șocat pe piloții inamici prin caracteristici și, prin modernizări succesive, a rămas un pericol mortal până la căderea imperiului nazist Chiar echipajele bombardierelor strategice se temeau de mașina zburătoare ce putea să apară fulgerător. Partea germană a trebuit să trimită și munițiile de calibrele 7,92 și 20 mm, cele ce reușeau să doboare avioanele blindate de tip Il-2. Autorul n-a vrut să se documenteze mai mult despre aviație și ar fi putut să afle că motoarele avioanelor funcționau bine în timpul zborului și al luptelor în urma adăugării în compoziție a aditivilor denumit tetraetil de plumb, substanță deosebit dd toxică și care nu se fabrica în spațiul românesc.
Autorul a scris că Berlinul a trimis tehnică de captură din Polonia, ceea ce era adevărat. Au sosit 669 de tunuri antitanc Bofors de calibrul 37 mm și acestea puteau înfrunta orice blindat sovietic din seriile T-26 și BT. Nu erau cunoscute înainte de 22 iunie 1941 tancurile grele moderne și tunul de bază al apărării antitanc din cadrul diviziilor germane de infanterie a fost tot de calibrul 37 mm. Soluția oferirii de armament polonez a fost găsită drept ideală de ambele părți din moment ce era mult și disponibil imediat. Nu se construiește peste noapte un tun anticar, chiar dacă este de dimensiuni reduse. În plus, existau și stocuri de proiectile. Gurile de foc erau sosite deja în iunie 1941 și puteau să fie folosite contra blindatelor ușoare și contra infanteriei, proiectilele explozive având efectul unor grenade. Specialistul crescut la școala sovietică nu putea să consemneze că piesele de artilerie de calibrul 37 mm au participat la lupte și pe Frontul de Vest în calitate de tun de însoțire a infanteriei.
Economistul N.N. Constantinescu a respectat și în anul 2000 linia partidului și n-a putut să scrie că înainte de 22 iunie 1941 România avea un mare deficit în ceea ce privește piesele de artilerie cu diferite destinații și au fost aduse de la aliatul german, cel ce era odios din punct de vedere politic și din cauza Dictatului de la Viena, 1.300 de tunuri de diferite calibre și astfel s-a realizat cea mai mare infuzie de tehnică artileristică dintr-un an. Adevărul este greu de recunoscut și rostit după decenii de minciuni elaborate de aparatul de propagandă, cel ce vindea iluzii sub formă de lozinci bine ticluite. Nu se precizează nici că au fost livrate piese antiaeriene ce erau utile pentru protejarea obiectivelor strategice și a trupelor. Nu sunt amintite nici cele de calibrele 75 și 105 mm, vitale în luptele de pe Frontul de Est, cel care a fost impus României prin deciziile lui Stalin.
Volumul Istoria economică a României, volumul al II-lea, din anul 2000 rămâne un exemplu despre modul în care s-a făcut cercetare economică și istorică în spațiul românesc după 23 august 1944. Germania nazistă a fost un stat odios prin regimul politic, dar a aprovizionat Armata română cu multă tehnică de luptă și astfel nivelul înzestrării a crescut, chiar dacă mult echipament era de captură. Au fost strânse din depozitele olandeze căști militare și, cum acestea erau din același model cu cele cumpărate de conducerea de la București, au fost oferite părții române. O cască militară nu putea să reziste la lovituri directe de glonț, dar oferea protecție împotriva schijelor de grenade sau a celor mici de proiectile. Chiar și unele gloanțe puteau fi deviate de metalul de calitate. Au fost utilizate și căști germane, dar nu se știe exact în ce cantitate.
Trebuie să treacă decenii până când o să fie ușor să se spună că livrările germane au fost fundamentale pentru funcționarea unei oștiri ce niciodată nu fusese concepută și pregătită pentru un război mondial mai mare decât primul. Ar fi fost fără sens ca Germania să jefuiască resursele aliatului din Carpați și să lase întinse sectoare de front în seama unor trupe dezarmate. Totuși, ambele armate au fost incapabile să reziste valurilor sovietice de asalt, cele ce primeau și sprijin anglo – saxon.
Academicianul N. N. Constantinescu s-a stins din viață chiar în anul în care apărea volumul de Istorie economică. A vrut să facă totul pentru a rămâne în paginile cărților și a realizat o mistificare ca după manual. Aruncând o propoziție scurtă despre livrările de armament din capturile poloneze, a minimalizat tot ajutorul militar german din Al Doilea Război Mondial și orice cititor va înțelege că Reichul doar a exploatat resursele României ca pe ale coloniilor. Se putea scrie orice despre regimul de la Berlin din moment ce era criminal din punct de vedere politic și n-ar fi putut să facă vreo faptă pozitivă în raport cu România. Academicianul de la școala comunismului economic n-a putut să plece din această lume fără să dovedească atașamentul față de teoriile importate de peste Nistru.
Cartea Istoria economică a României trebuie să fie păstrată în biblioteci drept un model de manipulare prin folosirea unor exprimări în care se amestecă minciuni cu frânturi de adevăr pentru a se demonstra că a fost deosebit de rău înainte de 23 august 1944. Trebuie să treacă decenii până când savanții vor recunoaște anumite adevăruri istorice și nu vor mai scrie trecutul corect din punct de vedere politic.
Sursă imagine: "Epoca Nicolae Ceausescu" de Gheorghe Ioniță