Regimul comunist de la București a decis că trebuie să fie realizată industrializarea rapidă a lagărului înființat cu începere din 1944 și s-a decis construirea unui combinat metalurgic la Galați, modelul imitat fiind reprezentat de construcția stalinistă de la Magnitogorsk. Decizia ar părea să fie corectă pentru ca masele de oameni să aibă locuri de muncă bine plătite, dar a fost o adevărată piatră de moară pentru economia planificată.
Orașul de la Dunărea nu dispunea de pic de resurse și a trebuit să se treacă la importuri masive, ceea ce a dus la creșterea datoriei externe, mărfurile venind pe baza unor plăți în valută forte. Numai în anul 1980 au sosit 15.980.000 t de minereu de fier. Erau activități deosebit de costisitoare prin faptul că sosea de departe și a trebuit să fie achitat transportul ce nu era deloc ieftin. România a ajuns să fie datoare vândută creditorilor externi și Nicolae Ceaușescu a decis că trebuie să fie plătită toată datoria externă în cât mai scurt timp. S-a luat măsuri pentru reducerea consumului de alimente și chiar pâinea a ajuns pe cartelă. Se dorea să se obțină grâu pentru export.
Ideea părea să fie bună în teorie, dar tot chinul populației a fost provocat de menținerea în funcțiune la capacitate a combinatului gălățean. Au fost aduse numai în anul 1985 15,27 milioane de tone de minereu de fier și plățile făcute au prelungit chinul populației.
Se poate spune de către un adept al vechiului regim că minereul de fier era ieftin și n-ar fi afectat balanța de plăți a României socialiste în mod copleșitor. Problema era că produsele finite erau prea ieftine în raport cu cheltuielile și nu se obținea un flux de dolari care să contribuie la o înflorire a patriei socialiste și la hrănirea populației. Din păcate, oțelul se obține prin realizarea de temperaturi ridicate și erau necesare alte importuri. Au sosit în 1985 6,0485 milioane de tone de cărbune, mult mai mult decât cele 3.949 milioane de tone din 1980. Datoria externă n-a mai fost plătită suficient de repede și chinul populației a fost menținut până-n primăvara anului 1989. Poporul consideră că a fost o mare realizare a regimului această achitare a sumelor datorate străinilor, dar a apărut o problemă în interpretarea maselor. Restricțiile alimentare au fost menținute până la căderea regimului totalitar. Oare de ce? Nici măcar istoricii nu explică politica dură a autorităților de la București.
Populația a fost torturată doar în vederea menținerii unei industrii ce era ridicată pe baza ideilor venite de peste Prut în timpul lui Iosif Vissarionovici Stalin. Totul se făcea la ordinele Moscovei, dar istoricii au inoculat ideea unei independențe față de centrul de putere roșu. Oare cum a fost posibil să fie elaborată o astfel de teză istoriografică?
Sursă imagine: Pixabay