Iosif Vissarionovici Stalin a considerat că aviația este fundamentală pentru desfășurarea operațiunilor militare și bombardierele strategice urmau să spulbere uzinele speciale ale inamicului. S-a început cu Tupolev TB-1, dar acesta a devenit repede demodat. Ce poți să faci cu un bimotor la nivelul distanțelor continentale? A fost dezvoltat TB-3 și repede a fost asamblat în 818 exemplare. Războiul pe Frontul de Est a evoluat astfel încât erau utile alte tipuri de aeronave. Erau complet metalice și aluminiul în epocă era deosebit de scump și de rar. Au fost construite aerodromuri, hangare, ateliere de reparații și armate de personal specializat se ocupau de menținerea în stare de funcționare a avioanelor cu destinație specială.
Stalin s-a stins din viață în martie 1953 și urmașii la putere au încercat să fie mai blânzi cu populația în timp ce era dezvoltată industria de război pentru cucerirea planetei. Nivelul de trai tot nu dorea să crească și autoritățile centrale și locale nu înțelegeau de ce. Erau planificări cincinale riguroase, după toate regulile economiei marxiste.
Explicația era simplă, exact cum îi plăcea lui Stalin. Industria producea din 1952 bombardiere Tupolev Tu-95 și a fost dezvoltată o flotă de peste 500 de exemplare. O astfel de aeronavă ajungea la o masă de 90 de tone și, complet echipată, avea 171 t. Impresiona la paradele militare și putea să transporte arme nucleare, dar nu producea ceva util din punct de vedere economic. Era un aspirator de combustibil de calitate și de piese de schimb. Era un interesant mijloc de distrugere a vieții pe suprafețe vaste, dar unii gânditori de la Kremlin au considerat că nu aceasta este soluția potrivită pentru comunism, mai ales dacă și inamicul poate să administreze ceva lovituri nucleare.
Se impunea infiltrarea treptată în întreaga lume prin formarea de guverne prietene, dar acestea aveau nevoie de armament și instructori pentru a se menține. A fost inventat și asamblat modelul An-22 Anteu, un colos din aluminiu ce era potrivit pentru misiuni la distanță și aterizări pe piste sumar amenajate. Au fost asamblate 68 de exemplare și masa putea să fie de 114 tone. Motoarele însetate de combustibil puteau să dispună în rezervoare de până la 43 de tone și, normal, trebuia să fie de calitate superioară. An-22 era impresionant prin capacitatea de transport, dar avea o destinație militară și nu aducea beneficii economice. A fost utilizat pentru a livra armament în Egipt, Angola și Etiopia. Oare cât combustibil era necesar pentru un pod aerian? Nu degeaba autoritățile recomandau în România socialistă folosirea vreascurilor în gospodării.
An-22 a fost impresionant prin dimensiuni, dar elicea îl condamna la viteze reduse și generalii sovietici erau mereu presați de timp. A fost realizat modelul mai mare An-124 și masa unui singur exemplar era de 181 de tone, cantitatea de combustibil putând fi împinsă până la 210 tone. Statul sovietic era generos cu aceste avioane ce urmau să asigure deplasarea forțelor sovietice în orice tip de misiune la distanță. Căderea Uniunii Sovietice a dus la limitarea programului de transportoare pentru armata rusă, costurile fiind exorbitante pentru o mașină zburătoare absolut specială. Interesant este că Mihail Gorbaciov promova după 1985 o politică de destindere, dar erau construite avioane ce afectau grav economia.
Avioanele mari au fost concepute să poată lansa bombe, să transporte armament pe distanțe lungi, dar mai exista o misiune pentru care erau proiectate și aceasta era deosebit de dragă celor de la Kremlin, indiferent cum i-a chemat: lansarea de desant aerian. Militarii erau transportați în interiorul fuzelajului și, dacă situația permitea, erau debarcați rapid pe un aerodrom. Dacă aeronavele puteau să fie lovite de apărarea antiaeriană, se recurgă la parașutarea trupelor speciale. Generalii lui Iosif Stalin, presați mereu să găsească soluții pentru transportarea unui număr sporit de ostași, au descoperit că un oarecare efectiv poate să fie deplasat pe aripile late ale bombardierelor Tupolev TB-3. Inamicul capitalist ar fi fost surprins de o ploaie de parașutiști înarmați până-n dinți. Uniunea Sovietică s-a pregătit pentru deplasarea pe verticală a unor întregi armare, dar cerul n-a fost sigur din 1941 și desantiștii au fost folosiți ca infanterie normală. S-au dus astfel banii pe antrenamente costisitoare și apoi au fost pierduți prin mlaștini și păduri militari de elită, poate floarea biologică a popoarelor din cadrul lagărului sovietic. Interesant este că trupele de parașutiști au fost dezvoltate exact când populația suferea de foame și se spune că era Marea Criză Economică.
Realizarea de aparate de zbor gigantice avea ca obiectiv principal acțiunea de expansiune la nivel planetar și cheltuielile au fost enorme. Numai Uniunea Sovietică dezvolta astfel de flote aeriene de superioritate aeriană, dar comerțul în interiorul lagărului socialist era astfel conceput încât să sprijine funcționarea economiei sovietice de război. A fost normal să se prăbușească întreaga lume visată de Stalin dacă nu s-a declanșat revoluția mondială. Rusia a rămas încă prizoniera ideilor vechi și are aviație grea și parașutiști în exces.
Sursă imagine: Wikimedia Commons