Regiunea Orientului Apropiat era în Antichitate o lume greu de controlat din cauza diversității etnice și religioase. Alexandru cel Mare a rezolvat totul în stil personal, brutal, și a tăiat nodul gordian cu sabia, dar stăpânirea macedoneană a durat cât a fost în viață cel ce avea talent ostășesc. Puterea militară durează doar cât există un conducător hotărât și cu prestigiu. Roma a preluat la un moment dat controlul militar în regiune, dar a dat peste un popor semit ce era frământat de idei religioase puternice și care nu suporta stăpânirea altor popoare pe Pământul făgăduinței. Trupele romane, obișnuite să lupte contra unor formațiuni militare mari, au fost obligate să facă față unui adevărat război de gherilă și s-a ripostat în pur stil roman: numeroase execuții demonstrative prin răstignire. Un astfel de eveniment a avut loc în timpul împăratului Tiberius, calculat după era creștină în anul 33. Au fost executați trei evrei care tulburau Pax romana și n-au bănuit autoritățile de ocupație ce poate să facă o mică grupare de misionari iudei. Aceștia s-au risipit în întreg imperiul roman și au dus idei despre o nouă religie bună în raport cu ceea ce exista în statul odios prin persecutarea celor săraci. Cum nu existau frontiere interne, adepții noii credințe s-au răspândit peste tot și deja erau o problemă în timpul împăratului Nero din cauza fanatismului distrugător al ordinii tradiționale.
Propaganda religioasă a fost deosebit de activă în comunitățile locale izolate și prin mediul sărac din orașe, dar a dobândit o forță deosebită când a trecut în lumea celor puternici, cei ce vedeau religia ca un instrument eficient de sporire a averii. Împăratul Constantin cel Mare a fost cel care a înțeles ce poate să facă fanatismul religios și a utilizat energia maselor pentru învingerea lui Licinius, adeptul valorilor tradiționale. Constantin cel Mare s-a bucurat de glorie, a ajuns și sfânt, dar a reușit să dea o lovitură mortală imperiului prin politica dusă în lunga domnie.
Religia creștină a însemnat o răspândire inițială doar a unor idei generale, simple și ușor de reținut de către masele de analfabeți. Biserica a fost instituția care n-a fost mulțumită doar cu puțin și a depus eforturi să răspândească toate conținuturile din Biblie dinspre preoți și călugări către popoare întregi. Propaganda prin repetare a dus la convingerea maselor că numai religia plecată din comunitatea evreiască ar fi adevărul absolut și că altfel nu se putea gândi.
Biserica a reușit în timp să elimine valorile din lumea greco – romană și a început inocularea ideilor din Biblie. Au fost distruse cărțile vechi, statui și picturi în numele luptei cu idolii și templele păgâne au fost păstrate doar dacă serveau noii religii. Toate ideile au început să fie preluate numai din Biblie și astfel a apărut un fenomen care a dominat lumea antică și apoi cea medievală: evreizarea întregii populații în numele credinței. Cartea Sfântă a devenit sursă pentru cultură, istorie și gândire. Popoarele nu mai aveau dreptul la identitate culturală și biserica impunea prin orice mijloace formarea de mase de oameni cu creier de evreu din Antichitate. Și cele mai neclare formulări și traduceri au devenit adevăruri absolute.
Biserica a trecut la o politică de îndoctrinare a conducătorilor pentru a-i convinge că trebuie să fie un fel de apostoli și astfel armatele au devenit instrumente de promovare a ideilor evreiești. Trupele Imperiului Roman de Răsărit au fost trimise să refacă fostul stat și au ajuns în nordul Africii, Spania și Peninsula Italică. Bizanțul a existat numai pentru a promova religia imaginată diferit în funcție de epocă. Misionarii și regii făceau eforturi pentru a-i convinge pe oamenii întâlniți în cale că numai ideile scrise cândva de evrei sunt cele corecte și universal valabile. Sabia și focul distrugeau comunitățile care nu se supuneau religiei cu origini în Orient. Popoarele nu mai aveau dreptul la identitate proprie și urmau să fie cucerite sau distruse de apostolii înarmați.
Biserica creștină a rămas un instrument perfect de evreizare a omenirii și fiecare instituție religioasă, denumită religie sau sectă, încearcă să-i supună pe adepți la o cât mai riguroasă respectare a informațiilor existente în Biblie. Niciodată un popor nesemnificativ din punct de vedere numeric n-a putut să spere să vadă cum celelalte popoare se luptă în jurul unei cărți de Istorie ce nu le aparține. Chiar dacă au trecut mii de ani, se duc aceleași confruntări la nivel ideatic sau militar în jurul cuvintelor scrise de evreii antici.
Misionarii din toate variantele de credință duc mai departe munca de convingere că trebuie să fie respectate toate ideile redactate de poporul evreu începând de acum circa 3.000 de ani. Valorile neamurilor au mai fost păstrate fragmentar, dar au fost abandonate în numele religiei și abia dacă mai sunt studiate de către istorici. Religiile monoteiste și internaționaliste nimicesc spiritul etnic valoros pentru a impune o idee.
Sursă imagine: Wikimedia Commons