Roma a fost un oraș-stat oarecare din Peninsula Italică și puțini ar fi fost cei care ar fi intuit expansiunea ce se făcea atunci în ritmul pedestrașului. Spațiile erau vaste și natura ridica obstacole greu de învins. Infanteriștii au înaintat pas cu pas și au lăsat în urmă drumuri și castre pentru asigurarea aprovizionării și a unei stăpâniri durabile. Au fost ridicate inițial din pământ, dar, pe măsură ce treceau anii, se realiza o construcție din piatră care să permită rezistența în cazul unui asediu de durată și chiar ieșirea rapidă pentru contraatacuri devastatoare. Soldatul roman nu trebuia să se plictisească și era pus să muncească intens în vederea limitării timpului liber, cel în care putea să se gândească la altceva decât la misiunea ostășească. Trecerea timpului a demonstrat că oricând mulțimile de militari pot uita de țară și să treacă de partea unor grupuri de interese, capabile să asigure plata celor interesați numai de arginți.
Legiunea era unitatea de bază a Armatei romane și era compusă îndeosebi din infanteriști specializați să lupte corp la corp și în formație. O ploaie de sulițe cădea asupra inamicului și apoi urma asaltul unui zid de scuturi dintre care răsăreau lamele ascuțite ale săbiilor de tip gladius. Fierul de calitatea permitea străpungerea echipamentului de protecție și lățimea lamei era calculată astfel încât o lovitură să fie fatală. Nu exista infanterie capabilă să lupte de la egal la egal cu mașina de ucis ce fusese concepută timp de secole. Totul depindea de disciplina militarilor pentru a asigura coeziunea subunităților în timpul asaltului și antrenamentele durau ani buni. Serviciul în oaste aducea avantaje mari, dar însemna muncă dură timp de 16 ani, chiar 20 – 25 de ani în timpul imperiului. Chiar erau căutați și apreciați cei ce doreau să rămână în continuare în cadrul oștirii. Era greu să fie găsite persoanele potrivite pentru a suporta rigoarea disciplinei romane.
O mare unitate de infanterie era compusă în timpul împăratului Octavian Augustus din 5.620 de luptători și era o uriașă problemă să se dispună de suficienți recruți care să îndeplinească toate condițiile impuse de legi. Una dintre prevederi stabilea că un candidat trebuia în mod obligatoriu să fie cetățean roman. De ce această condiție? Se considera că un astfel de om este conștient de importanța datoriei de soldat și de necesitatea apărării cu devotament a statului pe care-l urau mulți din interior și exterior.
Conducătorii de la Roma au început să aibă o mare problemă: legionarii din capitală și din peninsulă nu mai erau capabili de un efort susținut și disciplina era scăzută și dacă erau comandanții hotărâți. Împăratul Augustus a dat poruncă să fie efectuate recrutări din restul imperiului și astfel cucerirea de noi provincii și menținerea granițelor a revenit cetățenilor romani risipiți peste tot. Zona Italiei de astăzi și-a pierdut rolul de motor al statului prin energia oamenilor și a conducătorilor. Era mai plăcut traiul ușor, cel care rezultă din exploatarea regiunilor cucerite. În plus, ținuturile italice se depopulau pe măsură ce viața trandafirie a femeilor emancipate ducea la scăderea numărului de copii. Se producea o concentrare în orașe și acolo se trăia bine pe principiul Carpe diem.
Statul a rămas să fie apărat de cetățenii romani din provincii și de recruți din unitățile auxiliare. Romanul adevărat mai putea să fie comandantul Legiunii, dar nici acest rol n-a mai fost plăcut în timp și Cetatea eternă a rămas un loc al vieții plăcute, plină de trândăvie. Generațiile au trecut și s-a ajuns ca orașul să fie amenințat de invadatori.
Octavian Augustus a depus eforturi în vederea formării unui organism militar perfect funcțional, care să nu mai fie angrenat în războaie civile, dar timpul degradează totul. Roma a fost un model de organizare, dar traiul bun și arginții au devenit cauzele prăbușirii colosului întins pe trei continente.
Decizia de a limita numărul recruților dintre italici și lipsa de interes pentru locuitorii Romei a avut un impact deosebit în istorie și nici n-a bănuit împăratul ce se va întâmpla în viitorul îndepărtat. Legiunile au fost completate îndeosebi cu cetățeni romani din provincii și aceștia puteau să provină din locuitori romani căsătoriți cu băștinașe. Se producea pe plan local o absorbție a elementului etnic plecat din peninsulă. În plus, unitățile auxiliare erau formate din militari recrutați din rândurile populațiilor supuse și aceștia deveneau cetățeni romani la sfârșitul stagiului sub steag. Urmașii lor puteau să fie luptători în legiuni pentru venituri mai consistente și, treptat, Armata romană a fost alcătuită din toate popoarele imperiului, liantul fiind stilul de viață roman.
Trupele auxiliare aveau un efectiv de 140.000 de militari proveniți din toate etnice și care se transformau treptat în timpul serviciului militar ce putea dura și 25 de ani. Statul prefera să-i trimită departe de provinciile de baștină și la terminarea serviciului sub arme primeau pământ în ținuturile apărate. S-a produs un amestec etnic ce avea drept liant limba latină și, treptat, stilul de viață roman s-a impus în dauna a ceea ce a fost inițial. Oamenii vremii nici nu si-au dat seama că treptat lumea lor era diferită de cea a părinților.
Regatul Daciei a fost cucerit în anul 106 de o astfel de oștire și s-a scris foarte bine că a fost colonizată cu locuitori din tot imperiul. Procesul de romanizare s-a desfășurat în timp și cu cetățeni romani ce primeau titlul în urma dovezii de fidelitate față de Roma. Nivelul de trai îi făcea să uite de origini și să devină oamenii de încredere ai puterii. Originea etnică era lipsită de importanță în ierarhia imperială și conta numai fidelitatea față de Roma și principe. Armata a devenit o pepinieră de transformare a popoarelor la nivel de mentalitate, fenomenul fiind puternic dincolo de influența lumii grecești.
Reforma lui Octavian Augustus a dus la efectuarea cuceririlor imperiale cu militarii din provincii și astfel romanizarea era un proces de transformare la nivel de mentalități cu ajutorul etniilor supuse. Genele italice sunt puține în provinciile îndepărtate și târziu cucerite, Dacia fiind în această categorie.
Sursă imagine: Wikimedia Commons