Perioada interbelică a fost împărțită de specialiști în două epoci. Prima a fost de avânt economic după Marele Război și producțiile erau de record în toate domeniile. A urmat o perioadă de recesiune după octombrie 1929 și s-a ajuns la un nou conflict mondial din cauza radicalizării populației sărăcite.
Realitatea a fost complet diferită de ceea ce au scris contemporanii și istoricii. Producția cunoștea unele fluctuații, dar piața se umplea de noi produse ce ieșeau din noile fabrici, cele ce aveau utilaje moderne. Nici România nu putea să fie ocolită de fenomen.
Patronii și autoritățile erau interesate să primească din import utilaje cât mai eficiente și numai la capitolul mașini-unelte, cele care urmau să producă piese pentru alte mașini, au sosit din Germania 9.700 t de mărfuri. Ar fi fost sisteme în stare să îmbunătățească în mod semnificativ prelucrarea metalelor. Au fost achiziționate și 1.500 t de instalații pentru industria textilă și cea a pielăriei. Alte 400 de tone au revenit industriei alimentare, cam puțin în raport cu volumul de materie primă. O masă de 870 de tone de compresoare și pompe ar fi asigurat putere în uzine.
Mărfurile românești aveau o problemă: circulau lent din cauză că între căile ferate dominau carele și căruțele, fenomen care exista și în restul Europei. Au fost importate în 1939 7.700 t de autocamioane de origine germană și acestea luau rapid locul celor de origine americană.
România Mare a cumpărat tehnică germană deoarece era cea mai interesantă la preț și calitatea nu lăsa de dorit. Nu se putea dezvolta o țară fără importuri din spațiile unde concurența favoriza progresul rapid.
A venit 1 septembrie 1939 și liderii marilor puteri au început să se joace de-a războiul. Procesul de modernizare a României a fost deturnat spre domeniul militar sau investițiile au fost spulberate sau jefuite de către inamici.
Sursă imagine: Wikimedia Commons