S-a zis că industria grea a suferit din cauza lipsei de comenzi în timpul Marii Crize Economice si de aceea popoarele au avut de suferit. A venit 1 septembrie 1939 si s-a văzut că a existat ceva producție, dar aceasta era cu destinație specială și era normal ca oamenii să sufere. Tancul a devenit simbolul forței brute a fabricilor si a armatelor. T-34 a fost un renumit blindat sovietic care a apărut în anul 1939, a fost perfecționat în timp și a cunoscut o producție de masă care a copleșit apărarea germană. Stalin era adeptul standardizării și orice proiect viabil în timpul testelor putea să devină oricând o armă de mare serie care să folosească tipurile existente de muniții. A fost păstrat în dotare până după 1989 în vederea alcătuirii unor formații imense de mașini blindate, cele necesare ducerii războiului de cucerire mondială. A fost visul lui Stalin în oțel: o mașină ușor de asamblat și, în același timp, deosebit de eficientă prin fiabilitate, rezistență și putere de foc.
Istoricul Alexander Werth a fost trimis de Londra să se documenteze despre luptele de pe Frontul se Est și a scris după 1945 o lucrare detaliată despre evenimentele sângeroase și politice și a ajuns la concluzia că producția noilor tancuri nu începuse în 1939 și abia în primele luni din 1941 a avut loc o creștere impresionantă. Totuși, industria a fost în stare să livreze doar 1.215 exemplare și specialistul britanic, de fapt rus refugiat, și-a exprimat nemulțumirea față de colaboratorii lui Stalin din domeniul economic.
Se pare că oamenii epocii adorau să trăiască în minciună și să găsească formulări cât mai potrivite și pentru zăpăcirea generațiilor următoare. T-34 era o mașină secretă despre care germanii n-au știut că există, dar Stalin ar fi putut să formeze șase divizii deosebit de puternice sau 40 de mari unități în care să fie coloana vertebrală. Marea Britanie era în război cu Hitler din septembrie 1939 și a reușit să pună la punct asamblarea blindatului Matilda II, o mașină comparabilă ca masă cu modelul sovietic. Problema era că bijuteria tehnică abia se târa din cauza motorului slab și zonele cu teren moale sau dealurile erau obstacole aproape absolute.
Wehrmachtul a fost definit ca o structură perfectă de război și avea în spate renumita industrie germană și colective de proiectanți inventivi. A fost normal să copleșească apărarea Armatei Roșii cu mașini moderne. Aceasta a fost ideea de bază a istoriografiei sovietice timp de decenii și a fost moștenită de cea rusă. În realitate, la 22 iunie 1941 nu exista în arsenalul german o minune cuirasată care să fie comparabilă cu ceea ce aveau sovieticii în teren. Abia se făceau schițe pentru trecerea la ceva care să permită rezistența la proiectilele de calibrele 37 și 47 mm, dar invazia în Uniunea Sovietică a fost făcută cu tancuri ce erau bune de muzeu. Abia dacă rezistau la gloanțele perforante ale infanteriei și ar fi fost un vis frumos să facă față proiectilelor de calibrul 37 mm. Lecția poloneză n-a fost suficientă și nici focul devastator al pieselor franceze de calibrul 47 mm. Haosul organizatoric și acțiunile avioanelor din cadrul Luftwaffe au ascuns defectele blindatelor germane și chiar au dus în legendă cuvântul Panzer.
T-34 avea inițial 26,3 t și depășea cu mult cel mai greu model german. A fost normal ca militarii Wehrmachtului să intre în stare de panică la vederea monstrului ce avea tanchiști dornici să strivească tunurile antitanc ca pe bețe. Erau de un sadism care șoca.
Iosif Stalin se uita la caracteristicile tancului ce era introdus în procesul de producție și trenurile deplasau unitățile în Vestul Îndepărtat sovietic. Nici nu știa ce să admire mai întâi. Blindajul gros de 45 mm era suficient pentru a face față loviturilor directe de proiectile antitanc ușoare de la orice distanță, dar cuirasa mai avea un avantaj pe care-l prezentau și unele modele mai vechi: înclinarea. Partea frontală era calculată astfel încât să devieze loviturile sau să facă astfel încât grosimea să pară de 90 mm. În plus, cuirasa era sudată și rezistența sporea. Ce putea să facă un militar german într-un blindat cehoslovac de captură, cel în care niturile deveneau gloanțe în cazul unei lovituri directe?
T-34 a fost un exemplu de cât de mult se poate falsifica prezentarea evenimentelor în istoria oficială a statelor. S-a scris că Stalin nu era priceput la tancuri și nu era interesat de problemele armamentului, dar oare cine semna ordinele de producție? Oare s-ar fi mișcat ceva în uzinele mecanice fără aprobarea liderului despre care se spune că-i știa pe toți directorii principalelor întreprinderi din industria cu destinație specială?
Adevărul a fost că Stalin a dorit războiul cu Germania și România și s-a pregătit prea mult cu armament modern, ceea ce a permis lui Hitler să treacă primul la ofensivă în dimineața zilei de 22 iunie 1941. Viteza luării deciziilor a fost mai importantă la începerea Operațiunii Barbarossa decât armamentul, dar timpul, spațiul și uzură și-au spus cuvântul în mod treptat.
Sursă imagine: Tanks Encyclopedia