Ideologia comunistă a fost dezvoltată în secolul al XIX-lea și a fost privită de mulți idealiști drept o soluție la problemele societății. Se venea cu tot felul de interpretări simpliste și masele erau atrase de astfel de teze. Numărul adepților a sporit până când s-a reușit preluarea puterii în Rusia în anul 1917.
Cei care au pus mâna pe frâiele puterii au hotărât că singura cale de progres constă din dezvoltarea cu orice preț a industriei grele și cea alimentară a fost privită cu dispreț. Nu era considerată capabilă să rezolve probleme legate de profit și de satisfacerea necesarului de locuri de muncă. Datele statistice din România interbelică vin să contrazică astfel de considerații simpliste.
Existau în anul 1938 103 mori capabile să prelucreze peste trei vagoane de cereale pe zi. Se putea ajunge la o cantitate de 112.785 vagoane, ceea ce însemna mai mult decât necesarul centrelor urbane. Mai existau alte 211 care se încadrau între unul și trei vagoane în 24 de ore. Populația rurală rezolva problema măcinișului la mori locale, cele ce erau puse în mișcare de apă sau de vânt, mai ales în Basarabia și Dobrogea.
Morile mari aveau nevoie de personal din belșug pentru manevrarea cantităților mari de cereale și rezolvarea problemelor tehnice și administrative. Datele statistice indică faptul că numai cele 314 centre de producție au dat de lucru la 7.771 de persoane. Cum populația orașelor era în creștere, se anunța deschiderea de noi capacități de morărit. Erau construite sau puteau fi dezvoltate în zonele cu o producție ridicată de cereale, în preajma marilor orașe, în gări sau porturi. Industria mecanică ar fi trebuit să ofere structuri metalice rezistente pentru clădiri, tablă pentru acoperișuri și instalații de zdrobit, cernut și pregătit pentru transport. Trenurile și camioanele aduceau materia primă sau duceau rodul măcinișului către clienți. Era necesar și combustibil greu pentru motoarele ce funcționau timp îndelungat. Întreaga economie era pusă în mișcare de pâinea cea de toate zilele.
Era loc pentru creșterea numărului de unități de prelucrare astfel încât să fie trimise spre mediul urban și la export produse căutate de clienți pentru calitate și prețul să fie mai bun. Nu întotdeauna oțelul oferă hrană maselor populare.
Aplicarea în mod fanatic a unor idei nu poate să genereze decât sărăcie, foamete și prăbușire. Uniunea Sovietică a experimentat un astfel de fenomen în 1932. Erau construite multe fabrici de prelucrare a oțelului și a început să se moară de foame, fenomenul fiind cunoscut astăzi sub denumirea de Holodomor.
Industria alimentară este fundamentală în economia unei țări și este parte a unui întreg lanț de producție.
Sursă imagine: Învață ușor istoria