Harta este un izvor istoric de cea mai mare importanță și statele comuniste nici nu publicau documente ce erau însoțite chiar de o schiță rudimentară. Cele topografice, fie vechi si de peste un secol, nu puteau să fie privite de cititorul de rând și nici de cercetători ce nu erau pe gustul conducerii de partid și de stat.
Mareșalul G. K. Jukov a redactat o carte de memorii și a fost publicată repede în întregul lagăr socialist, varianta românească având la pagina 255 o hartă despre dispozitivul inamic existent la 22 iunie 1941, adică la începerea Operațiunii Barbarossa. Cuprinde Europa estică și pot fi admirate trupele finlandeze, germane și române înșirate de la nord la sud. Oricine poate să sesizeze că exista un dispozitiv care indica declanșarea unei acțiuni ofensive de amploare și numai Stalin, informat din belșug de spioni, diplomați și străini, n-a vrut să ordone pregătirea pentru apărare la granița de vest.
A existat o scăpare a aparatului de propagandă de la Moscova și toate teoriile lansate de către istorici după 1945 se destramă ca un fum. Documentul cartografic prezintă și date despre ceea ce avea Armata Roșie la frontieră. Dacă spre România se spune că era ceva banal, doar trupele Regiunii Militare Odessa, în nord se aflau trei armate. Erau cam multe pentru o țară ce avea un conducător convins că o să fie pace și care avea încredere în cuvântul lui Hitler.
Mareșalul Jukov și colaboratorii au vrut să prezinte o carte voluminoasă în care să fie inclusă numai varianta oficială a lipsei de pregătire a Uniunii Sovietice, au fost luate unele măsuri de camuflare a adevărului, dar tot s-a văzut ceva. Moscova era pregătită să reia luptele cu Finlanda, dar ostilitățile au început altfel decât era preconizat și a urmat un dezastru.
Sursă imagine: Wikimedia Commons