Al Doilea Război Mondial a încetat în septembrie 1945, dar a rămas un interesant fenomen militar pentru cercetătorii din întreaga lume și sunt institute întregi dedicate sângerosului conflict. Ziua de 22 iunie 1941 a fost o adevărată mană cerească pentru istoricii din spațiul rusesc și apoi din cel rusesc. Au primit indicații sau au scris din presupus patriotism că Armata Roșie era slab dotată, prost instruită și lipsită de informații de calitate despre pregătirile germane de dincolo de frontieră. Să nu se uite și de epurările făcute în corpul ofițeresc de către temuta poliție politica numită NKVD! Basmul științific a fost repetat până a devenit adevăr istoric de necontestat. Fiecare autor a mai adăugat câte ceva sau a cosmetizat, precum cronicarii otomani, variantele înaintașilor. Și s-a dat vina pe Iosif Vissarionovici Stalin pentru catastrofa din vara și toamna anului 1941. Acuzațiile erau grave și pe vremuri ar fi mers rapid în fața unui pluton de execuție cel ce a stat la Kremlin până-n martie 1953. A făcut bine că a rezistat la putere până la capăt, altfel ar fi avut grijă adepții să-i aplice fără scrupule prevederile legilor bolșevice.
Descrierea evenimentelor din iunie 1941 a fost făcută astfel încât să demonstreze cât de mincinoși pot fi istoricii care ar trebui să scrie adevărul fără ură și părtinire. Cei mici au repetat poveștile redactate la Moscova, dar reputații savanți au inventat minciuni pe care le credeau și ei. Ce nu face omul pentru arginți! Comunismul a cultivat lipsa de caracter și rezultatele au fost uimitoare.
S-a spus cu tărie intelectuală că Stalin nu s-a interesat de dotarea trupelor trimise în vestul vastului lagăr socialist și trupele nu s-au putut opune cu ceea ce aveau in dotare unui inamic ce organizase o teribilă și perfectă mașină de război. Temutul Wehrmacht fusese de neoprit în Franța și unele efective se aflau prin Creta și Africa de Nord în ajutorul aliatului italian, cel ce nu se dovedea prea combativ. Au fost publicate de către istoricul Mark Solonin date despre dotarea Diviziei 87 infanterie și informațiile sunt mai mult decât șocante. Iosif Stalin a fost de acord să fie produse și trimise marii unități de infanterie 32 de obuziere de calibrul 122 mm. Militarii germani care au fost în prima linie le-au considerat de-a dreptul diabolice prin schijele colțuroase ale obuzelor. Provocau răni cumplite și puteau avaria tancurile germane de orice tip din 1941. Erau net superioare gurilor de foc de calibrul 105 mm și puteau fi livrate în serie mare. Muniția era standardizată în vederea furnizării în orice cantitate. Germanii au fost obligați să le includă mai târziu în propria dotare, dat au fost prea puține.
Divizia sovietică de infanterie era net superioară inamicului german la capitolul obuziere, piese de artilerie ce permiteau lovirea trupelor adăpostite în tranșee sau după cute ale terenului. Era un mecanism perfect pentru a merge la atac, dar începerea ostilităților la 22 iunie 1941 n-a mai permis alcătuirea dispozitivului ofensiv și toate planurile lui Iosif Stalin au fost date peste cap de atacul din 22 iunie 1941.
Ar mai fi un aspect de amintit despre obuzierele de calibrul 122 mm. Erau câte 32 alocate unei divizii de infanterie și Moscova a considerat că sunt prea multe în noua fază a războiului și numărul acestora a fost redus la doar 16 piese. Se prefera formarea de multe mari unități și mai mobile, puterea de foc fiind însă suficientă. Chiar și opt arme făceau față în cazul unor unități speciale. Cele 32 de tunuri speciale erau pregătite pentru a duce lupta de străpungere a pozițiilor germane prin copleșirea apărătorilor cu o ploaie de obuze. Calculele erau făcute în timp de pace și diviziile de șoc s-au dovedit prea lente și vulnerabile la acțiunile de învăluire ale inamicului. Erau necesare cantități impresionante de proiectile, camioane pentru muniție și mașini pentru tractarea tunurilor. Divizia de infanterie era un uriaș ce se întindea prea mult pe drumuri prea prost adaptate tehnicii militare grele și a fost un obstacol în calea efectuării la timp a concentrării din 1941.
Obuzierele de calibrul 122 mm au fost considerate arme deosebit de eficiente și au fost utilizate în lagărul comunist până la prăbușirea Uniunii Sovietice împreună cu modelele noi. Au fost perfect proiectate pentru vremuri de război și s-a dovedit că Iosif Stalin cerea și obținea produse speciale deosebite prin puterea de distrugere. Istoricii și-au permis să mintă în cel mai îngrozitor mod și autoritățile comuniste au sugerat și încurajat astfel de inițiative până astăzi. Puțini sunt istoricii care spun adevărul și profesorii de specialitate trec repede peste poveștile cu armament în favoarea unor teze simple. Stalin avea divizii de șoc și s-a interesat să fie dotate cum trebuie, dar s-a putut scrie un munte de cărți despre lipsa de pregătire și armamentul de slabă calitate. Oare ce mai contează trecerea sub tăcere a obuzierelor de calibrul 122 mm când au fost ascunse ceva vreme efectele dezastrului de la Cernobîl sau timp de decenii masacrul de la Katyn?
Sursă imagine: Wikimedia Commons