Populația României contemporane crede că totul a fost construit în comunista eră și nimic nu s-ar fi făcut dacă nu era Nicolae Ceaușescu. Ideea este rostogolită din generație în generație până când a ajuns o legendă urbană. Realitatea este mereu diferită de ceea ce cred masele, cele obișnuite să repete idei puține și greșite.
Ofițerul C. Verdeș a scris în anul 1939 o carte despre potențialul economic și militar al României Mari și a prezentat date interesante despre fabricile ridicate de inginerul Nicolae Malaxa. Acestea erau revoluționare în raport cu ceea ce existase înainte de 1926. Proprietarul capitalist a cumpărat cele mai bune utilaje și a ridicat o fabrică în care s-a trecut la asamblarea de locomotive comparabile cu cele mai puternice ale timpului. Transportul feroviar era ideal pentru deplasarea mărfurilor grele și cu preț redus. Uzina din București a reușit să producă tehnică feroviară astfel încât să nu mai fie importate locomotive scumpe. Era o importantă economie de valută și scădea dependența de piața internațională. O altă capacitate de producție a fost destinată realizării de automotoare, mijloace de locomoție ce puteau fi utilizate pe liniile cu un trafic redus de pasageri. Au fost utilizate și la începutul secolului al XXI-lea. România mai este definită drept un stat slab dezvoltat, agrar – industrial cel mult, dar a făcut pași deosebiți spre modernizare în perioada definită acum drept interbelică. Numai această capacitate industrială putea să realizeze o sută de locomotive anual și să asigure întreținerea pentru două sute de mijloace de tracțiune. Era o bijuterie industrială și a fost dezvoltată după 1926 deoarece Căile Ferate Române aveau nevoie de material rulant și numai la renumitele Ateliere Grivița erau peste 7.000 de angajați. Se observă că România era în plină dezvoltare industrială tocmai în timpul Marii Crize Economice și Nicolae Malaxa comanda noi și noi capacități de producție pentru care avea nevoie de oameni experimentați și pasionați de ceea ce făceau. Era o cerere deosebită pe piață și locomotivele au făcut față în condiții de pace. Au fost copleșite de sarcinile din vreme de război.
Industriașul român avea un deosebit simț al afacerilor și un talent organizatoric ieșit din comun, mai ales că se bucura de ocrotirea monarhului Carol al II-lea. A ridicat o oțelărie modernă, a doua după capacitatea anuală de producție și doar centrul metalurgic de la Reșița realiza mai mult metal. Oțelul nu are valoare dacă nu este folosit mai departe în industrie și Nicolae Malaxa a trecut la dezvoltarea producției de țevi ce erau necesare în domeniul petrolului sau la asamblarea de locomotive, biciclete și alte mașini.
Orașul București a devenit un important centru al industriei grele prin viziunea inginerului Nicolae Malaxa și capacitatea de producție putea să acopere de trei ori necesarul interbelic. Bombardamentele americane și apoi jaful sovietic au dereglat activitatea uzinelor și au fost necesare investiții grele pentru refacere. Este evident acum că România se putea dezvolta fără să fie necesare experimentele comuniste cu închisori și lagăre de exterminare, dar atât putea mintea celor care se declarau adepții lui Stalin.