Karl Marx a visat la o lume realizată după ideile personale ce ar fi fost și științifice, dar noul univers a început să fie pus în practică de către Vladimir Ilici Lenin. N-a avut prea mult timp la dispoziție și misiunea i-a revenit lui Stalin. Acesta a reușit să creeze lagărul comunist care se întindea din Coreea și până-n centrul Europei. Oamenii munceau în stil stahanovist și mulți erau trimiși în lagărele de concentrare pentru trudă până la epuizare, dar economia nu mergea. Dimpotrivă. Rămânea în urma celei din lumea capitalistă de cu o viteză în creștere. Industria glorificată de aparatul de propagandă nu făcea față progresului și nici nu satisfăcea piața internă. S-a mers din rău în mai rău până la prăbușirea finală din 1991 și nici Mihail Gorbaciov, presupus deschis la minte în raport cu conservatorii staliniști, n-a putut sau n-a vrut să înțeleagă că lumea comunistă este condamnată la pieire și fabricile vor ajunge fier vechi.

Iosif Stalin a pornit în anul 1927 o rapidă industrializare în jurul industriei grele și a procedat la importul de licențe și utilaje de la cele mai bune firme, banii fiind obținuți prin export de materii prime și de produse agricole. Exporturile alimentare n-au încetat nici măcar atunci când foametea denumită Holodomor bântuia prin Ucraina. Firma Ford a expediat în Uniunea Sovietică o întreagă uzină de camioane ce vor fi cunoscute sub denumirea de GAZ. Tractoarele erau Fordson și o întreagă fabrică a fost ridicată la Stalingrad în vederea asamblării de tractoare și în proces au fost implicate alte firme de peste ocean. Statul sovietic era văzut ca un fel de El Dorado deoarece Stalin cumpăra mari cantități de produse scumpe și nu se târguia prea mult când era vorba de ceva interesant. Specialiștii americani erau prezenți la combinatul metalurgic de la Magnitogorsk și la hidrocentrala de pe Nipru.

Sistemul a dat roade și industria sovietică era deosebit de avansată în ceea ce privește producerea de oțel, aluminiu, energie electrică și armament, dar Occidentul reușea să inventeze mașini industriale, civile și militare cu o viteză prea ridicată în raport cu ceea ce puteau face proiectanții puși să realizeze planurile stabilite de conducerea de partid și de stat. Ceea ce a cumpărat Stalin în perioada interbelică era complet uzat moral în 1953, dar Occidentul nu permitea exportul de tehnologie din cauza politicii agresive a liderilor de la Moscova. Nikita Hrușciov a început din 1960 să facă tatonări industriale, dar procesul a fost afectat de Criza rachetelor din Cuba. Lovitura de stat din 1964 a permis o accelerare a afacerilor dintre cele două blocuri și s-a semnat în august 1966 acordul prin care era preluată o întreagă uzină Fiat. Afacerea a fost rentabilă pentru partea sovietică și marca Lada a fost un bun și interesant produs de export începând din 1970. Era o mașină potrivită pentru drumurile rudimentare și în zonele cu ierni aspre.

Infuzia de tehnică occidentală a înviorat economia sovietică, dar relațiile s-au răcit atunci când trupele sovietice au invadat Afganistanul în decembrie 1979. Economia sovietică a început să devină un fel de muzeu în aer liber și nici finanțele nu mai funcționau din moment ce resursele erau dirijate pentru întreținerea trupelor ce acționau într-o țară lipsită și de resurse alimentare. Au fost afectate și economiile statelor din lagărul comunist în urma reducerii colaborării tehnologice. Trecerea unui deceniu a transformat uzinele în mormane de fier vechi și economia socialistă s-a prăbușit. Era impresionantă prin dimensiuni, dar calitatea mărfurilor lăsa de dorit și erau cumpărate din lipsă de altceva.

Căderea Uniunii Sovietice a dus un haos în spațiul fostului lagăr comunist și Rusia, moștenitorul operei staliniste, a permis realizarea de investiții în anumite capacități de producție. Economia s-a înviorat, mai ales că au fost forțate exporturile de materii prime, și conducerea de la Kremlin a considerat că este timpul să se demonstreze ce înseamnă forța militară a colosului întins pe două continente. Firmele occidentale au început să se retragă după invazia din 24 februarie 2022 și nici n-au mai fost făcute importurile de odinioară. Economia Rusiei a intrat într-un proces de decădere asemănător celui produs după atacul din decembrie 1979, dar fenomenul este accelerat din cauză că fabricile au început să producă prea mult pentru domeniul militar în timp ce utilajele se uzează și se învechesc. In plus, mulți bărbați pier sau stau și pierd timpul prin unitățile militare. Efectivele au trecut de un procent din totalul populației și aceasta generează decăderea rapidă din moment ce economia n-a fost dezvoltată pe baze raționale.