România Mare s-a dezvoltat în deceniul scurs de la formare și recensământul din cursul anului 1930 a surprins transformarea pe care contemporanii n-au înțeles-o. Se dorea mereu mai mult și nemulțumirea era puternică în rândurile maselor de ziariști. Istoricii de astăzi cultivă ideea că nu prea era industrie în perioada definită drept interbelică și exista un stat cel mult agrar - industrial.

Anuarul statistic din 1940 prezintă publicului dornic de documentare datele complete ale demersului statistic din 1930 și se observă că regiunea Banatului atrăgea forță de muncă în industrie în mod deosebit. Au fost recenzate 11.426 de firme și acestea aveau 57.980 de angajați, 530 fiind străini. Se producea deja un fenomen de concentrare a forței de muncă și erau nouă fabrici care aveau împreună 15.980 de salariați, majoritatea fiind în domeniul metalurgic.

Comuniștii au cultivat ideea că au realizat industrializarea țării în domeniul metalurgic, dar în Banat la 1930 existau 2.116 firme ce prelucrau metalul sub diferite forme, orașul Reșița fiind renumit prin produsele realizate. Existau chiar trei întreprinderi ce aveau 9.031 de muncitori și pot fi considerate mari. Erau cele ce produceau locomotive și armament. Erau 14.938 de salariați în domeniul greu al obținerii și al modelării fierului. Foamea de metal la nivelul întregii țări a dus la înființarea de noi firme după 1919, procentul acestora fiind de 54,1%.

Era loc de creștere, dar a venit ocupația sovietică și s-a ales praful de dezvoltarea în stil capitalist. Multe utilaje au fost luate de către ocupanți sau s-au distrus deoarece nu s-a mai avut acces la piese de schimb din lumea occidentală.