Marile puteri europene din secolul al XIX-lea au reușit să realizeze dezvoltarea fabricilor dotate cu motoare și de forța economică au profitat generalii pentru a dota trupele cu armament perfecționat permanent. Liderii epocii erau interesați și de mașinile necesare pentru proiectarea forței la distanță.

Industria marilor puteri a trecut la asamblarea de vapoare în vederea deplasării gurilor de foc la distanțe cât mai mari de propriile baze și cu cheltuieli reduse în raport cu ceea ce se întâmpla pe uscat. Cuirasatele au ajuns să fie construite numai din metal în locul pereților groși din lemn și volumul interior a fost sporit în vederea depozitării muniției din ce în ce mai puternică prin folosirea explozibililor perfecționați. Se desfășura o cursă a perfecționărilor între cuirasă și proiectil și industria metalurgică a rafinat oțelurile pentru a se modela tunuri de calibre superioare.

Istoricii au promovat insistent ideea că Rusia a avut o economie slabă deoarece industria nu era reprezentată de uzine metalurgice și mecanice, ceea ce ducea la un nivel de trai scăzut în întreaga societate, dominată încă de agricultură. Realitatea a fost diferită de ceea ce au scris savanții și apoi au rostogolit jurnaliștii și politicienii. Industria Rusiei se dezvolta de la o zi la alta și întreprinderile reușeau să realizeze mașini de mari dimensiuni, cele ce doar în câteva state din lume puteau fi făcute. Nava militară principală a epocii era cuirasatul dotat cu tunuri de mare calibru de un singur model și amplasate cât mai aproape de centrul vaporului. Conducerea Rusiei țariste a cerut șantierelor navale să asigure producția în serie de cuirasate care să fie superioare celor ale statelor rivale. A început în 1909 asamblarea la Sankt Petersburg a patru unități din Clasa Gangut și au fost terminate până-n 1915. Fiecare avea un deplasament de 24.800 t și o lungime de 181,2 m. Puterea de foc era asigurată de câte 12 tunuri de calibrul 305 mm ce puteau fi concentrate toate într-un bord, un avantaj în raport cu montarea artileriei după sistem Dreadnought. Piesele grele de artilerie erau monopol al marilor puteri industriale din Europa, doar SUA și Japonia putând să modeleze oțelul în vederea obținerii de instrumente ale distrugerii. Binomul era completat de realizarea de armură cât mai groasă și rezistentă și grosimea acesteia era de până la 254 mm.

Amiralii n-au fost mulțumiți cu realizarea tehnică și s-a trecut la Clasa Imperatrița Maria, compusă din trei unități. Erau scurtate la 168 m, dar blindajul a fost sporit până la 300 mm în zona turnului de comandă. Cetatea plutitoare rămânea tot la 12 tunuri de calibrul 305 mm, cele ce asigurau o superioritate absolută în Marea Neagră. Asamblarea a fost realizată în marele centru industrial de la Nikolaev și o altă cetate a oțelului atrăgea muncitorii și resursele colosului statal. Specialiștii au considerat că se poate mai mult și a fost proiectat cuirasatul Împăratul Nikolai I, lungimea fiind acum de 182 m și blindajul era proiectat să ajungă la 400 mm. Declanșarea evenimentelor revoluționare a dus la întreruperea muncii și construcția a fost demantelată.

Industria imperiului țarist realiza performanțe uimitoare în domeniul construcției de mașini, dar acestea nu ajutau la creșterea nivelului de trai. Dimpotrivă. Dezvoltarea unei flote de cuirasate ducea la o sleire a resurselor și nu era de mirare că trupele ruse n-au avut arme și muniții pentru trupele terestre. Conducerea țaristă a ales să dezvolte un mecanism ofensiv prin care să se afirme la scară planetară, mai ales că doi inamici tradiționali, Germania și Austro – Ungaria, erau prinse în război cu flota britanică.

Mișcarea revoluționară a dus la distrugerea mecanismului industrial ce permitea construirea de vapoare de mari dimensiuni și apoi comuniștii au putut să scrie și să spună că înainte de 1917 n-a existat o economie în plin avânt, mult frânată de comenzile militare. Nu s-a învățat ceva din lecția istoriei și s-a continuat cu politica de înarmare până când întregul eșafodaj comunist s-a prăbușit în 1991. Nu s-a mai reușit vreodată montarea unui cuirasat nou și Uniunea Sovietică a folosit ceea ce a capturat de la regimul țarist. Rusia imperială s-a destrămat din cauză că totul se făcea în numele războiului de cucerire.