Perioada fanariotă a fost acea epocă în care s-a intensificat exploatarea producătorilor agricoli pentru a se obține venituri cât mai mari în timp cât mai scurt și a fost o nenorocire generalizată pentru cei ce nu aveau pământuri și erau obligați să lucreze pentru stăpâni. Au mai încercat unii istorici să îndulcească imaginea elitelor epocii, dar era evident că proprietarii de pământuri nu aveau vreun interes să îmbunătățească situația uneltelor vorbitoare. Un document publicat de către renumitul turcolog Valeriu Veliman este ilustrativ pentru situația grea în care erau aduse masele de truditori ai pământului de către cei ce simulau activități utile societății și se bucurau de un trai bun.

S-a ajuns în situația în care locuitorii creștini preferau să se mute în Imperiul otoman unde erau taxe mai mici în speranța că locuitorii ce credeau în Evanghelii vor trece la adevărata religie. Totuși, corupția generalizată a funcționarilor otomani a dus la fuga sătenilor spre regiuni izolate și în care să nu mai fie găsiți. Cadiul de Hârșova, Ali Ibrahim, raporta autorităților din Constantinopol că a reușit în anul 1758 să captureze doi creștini fugari pe care să-i ducă în satul Pecineaga. Aveau nume pur românești (Nicula și Șerban). Fuseseră capturați pe insula ce se afla în fața orașului Hârșova. Mai erau ascunși pe multele insulițe alți 18 săteni. Alți locuitori se aflau adăpostiți pe terenurile neinundabile dinspre Măcin. Apele mici dintre cele două brațe ale fluviului permiteau trecerea cu animalele la păscut spre terenurile cu iarbă și apoi revenirea la adăposturile din locurile înalte și ascunse în vegetația specifică locurilor umede. Nu erau terenuri ușor accesibile pentru ambarcațiunile militare otomane și astfel se scăpa de dările stabilite de padișah.

Sultanul ducea o politică de exploatare intensivă a celor ce locuiau în imperiu pentru a realiza cucerirea de noi teritorii sau apărarea pozițiilor controlate deja. Nu era interesat să caute noi surse de venit prin modernizarea economică și prin reducerea luxului orbitor ce exista la curtea imperială și la cele ale înalților demnitari. Nu exista vreo dorință de căutare a dezvoltării de unelte mai bune măcar în agricultură și erau regiuni întinse din sultanat în care plugul nu era cunoscut. Era normal să fie cerute cereale din Țările Române.