România interbelică a fost definită drept un stat agrar în curs de industrializare, dar datele din anuarele statistice vin să demonstreze că populația și autoritățile doreau să treacă la motorizarea tuturor domeniilor de activitate și autovehiculele erau la mare modă, mai ales pentru persoanele cu posibilități financiare. Nu se făcea economie atunci când era vorba de statutul social.
Au fost înregistrate în anul 1935 36.286 de autovehicule cu diferite destinații și dintre acestea 26.620 erau sosite de peste ocean. Se aprecia calitatea și nu se cumpăra chiar orice de pe piața europeană sau din SUA. Cota americană urca la 73,3% din totalul mașinilor existente în România și era evident că se tindea la înlocuirea carelor cu mijloace mecanizate de mare putere și viteză. Se realiza și o îmbunătățire a drumurilor pentru că mașinile nu erau suficient de rezistente pentru a face față gropilor și, mai ales, glodului.
Automobilele de calitate erau scumpe și nici celelalte mașini nu făceau excepție de la regulă. În plus, sursele de aprovizionare cu carburanți erau destul de puține. Nu erau disponibile decât 250 de cisterne și 138 dintre acestea erau concentrate în București, cererea mare urmând să fie satisfăcută cu prioritate. Celelalte 112 autocisterne se aflau în restul țării, îndeosebi în Prahova și în orașele dezvoltate. Procesul de sporire numerică și de creștere a capacității de transport era în curs de accelerare, dar se poate considera că se putea mai mult și mai bine. Origine americană aveau 135 de autocisterne (54%). Era normal să fie preferat în continuare calul sau chiar boul pentru muncile în agricultură sau chiar la transport de mărfuri. Existau 900 de tractoare și acestea erau deosebit de utile pe terenurile proprietarilor bogați, interesați să obțină recolte cât mai mari pentru export și chiar statul oferea prime pentru a se putea aduce valută forte în țară. SUA domina piața prin cele 812 exemplare (90,2%).
Camioanele și camionetele deveneau absolut necesare pentru a accelera transportul de mărfuri în interiorul orașelor și de la calea ferată până la diferiții clienți. Se aflau în țară 6.031 de exemplare, 4.736 fiind de origine americană (78,5%). Nu este de mirare că patronul firmei Ford a dorit să deschidă o fabrică în România și să extindă afacerile.
A venit invazia sovietică din 1940 și s-a ales praful de fericirea românilor de dincolo de Prut. Ofensiva a continuat și s-a ajuns la 25 octombrie 1944 să fie întreaga țară în lagărul comunist. Autoritățile de la Washington au preferat să ofere lui Iosif Stalin un întreg popor ce era orientat spre cultura occidentală în numele unei iluzorii înțelegeri cu centrul de putere de la Kremlin. Erau interesante și afacerile cu lagărul socialist, cel ce cumpăra chiar fabrici întregi. Toate nenorocirile neamului românesc au venit de la această politică eronată a elitelor americane.