Statul național român s-a format în urma Marii Uniri din anul 1918 și autoritățile au dorit să realizeze o radiografie detaliată a situației țării după trecerea unui deceniu. A fost o evoluție normală în epoca în care imperiile vaste nu mai rezistau dorinței popoarelor de independență și a urmat apoi alegerea unei căi proprii de dezvoltare. Recensământul din 1930 a adus rezultate interesante pentru decidenții politici și pentru istoricii care erau dornici să descrie evoluția economică și instituțională a tânărului organism statal. Anuarul statistic rezultat a fost mult mai detaliat decât vor realiza experții comuniști tocmai în anul 1957.

S-a scris pe larg că România nu era un stat dezvoltat deoarece nu avea suficiente orașe și populația urbană era scăzută din punct de vedere numeric. Anuarul statistic apărut din 1935 conține datele despre numărul de orășeni și situația era deosebit de interesantă. Orașele mari începeau să se dezvolte din ce în ce mai mult și cursa era dominată de București, centru urban ce avea deja 631.288 de suflete, prea multe în raport cu populația totală. Situația nu era însă singulară la nivel planetar, existând o tendință universală de concentrare acolo unde se oferă salarii mai mari. Aproximativ un om din 29 locuia în capitală și valuri de săteni se îndreptau spre centrul industrial în plină ascensiune.

Fiecare provincie istorică avea o fostă capitală ce atrăgea ca un magnet populația comunelor învecinate. Chișinăul era al doilea centru urban al României Mare cu 117.016 de orășeni și se afla relativ aproape de Iași, capitala Moldovei medievale și moderne având 102.595 locuitori. Istoricii sunt atinși de megalomanie și mereu doresc să scrie despre fabrici, armate, orașe sau bătălii uriașe și astfel să rămână cumva în paginile cărților, să nu piară în necunoscut. Cernăuți era o așezare ce domina Bucovina și nordul Moldovei prin cei 111.147 de oameni și era o adevărată capitală economică, științifică și culturală. Dezvoltarea regiunii ar fi fost posibilă la o scară mai mare dacă Uniunea Sovietică s-ar fi implicat în schimburile comerciale internaționale în mod rațional și normal. Fostele teritorii de dincolo de Carpați erau dominate de renumitul oraș Cluj, cel ce avea 100.844 cetățeni și era în plin proces de creștere demografică. Era concurat de către Timișoara prin cei 91.866 de oameni, capitala Banatului dominând regiunea din punct de vedere demografic, economic și cultural. Zestrea edilitară era sporită în fiecare zi și cererea de materiale de construcție era mereu ridicată. Forma împreună cu Aradul din apropiere (77.225 locuitori) un adevărat pol de dezvoltare, o mare parte din mărfurile exportate sau importate trecând prin zonă.

Sunt numai câteva exemple despre centrele urbane care progresau în epoca denumită astăzi interbelică. Existau orașe înfloritoare în toate regiunile țării și erau înregistrate evoluții deosebite din punct de vedere economic, demografic, urbanistic și cultural, dar tocmai acest progres a deranjat și s-a ajuns la o gravă afectare în anii de război. Acum se trăiește cu iluzia că numai în perioada comunistă s-a construit ceva deosebit, dar tocmai cei debarcați de pe tancurile sovietice au distrus România Mare.