Problemele vieții zilnice au dus la apariția unui curent de gândire în fostul lagăr socialist ce susține că înainte de evenimentele din 1989 și 1991. Ideea este cultivată cu tărie și de cei care au făcut parte din serviciile secrete ale regimului totalitar, dornici să mențină masele în stare de sclavie. Situația este menținută de cei ce vor puterea cu orice preț în Rusia și Belarus, foști agenți ai temutei organizații KGB, moștenitoarea CEKA.

Mulți sunt cei ce cred că înainte erau conducători buni, dornici să ocrotească poporul. Ofereau locuri de muncă, apartamente și un fel de grijă paternă pentru toți locuitorii. Problema era că pe vremuri economia nu mergea și chiar era o situație umilitoare prin hrănirea locuitorilor pe bază de cartelă alimentară. Era un fel de viață de război, atunci când totul se raționalizează. Cum era posibil ca un regim politic ce controla întregul comerț să nu poată aproviziona populația?

Adevărul simplu era că autoritățile statului totalitar au copiat cu înverșunare ideile lui Iosif Stalin și au mers neabătut înainte pe linia partidului. O mare preocupare a autorităților a fost să fie dezvoltat transportul aerian și astfel a fost necesară organizarea unei puternice industrii constructoare de avioane de toate dimensiunile. A fost realizat modelul Il-14 începând din 1950, zborurile cu pasageri fiind permise din 1954. Avea o masă de 12,7 tone și putea să ducă și 32 de pasageri. Au fost asamblate 1.348 de exemplare. Era o dovadă astfel că industria sovietică era una avansată și mulți sunt cei ce se declară încântați de moștenirea regimului comunist.

Problema era că avioanele regimului erau realizate din cele mai scumpe materiale existente pe piață și aluminiul se obținea cu un consum ridicat de energie electrică. Au fost ridicate hidrocentrale de mare putere pe fluviile impresionante ale lagărului comunist pentru a avea energia necesară prelucrării minereurilor prin electroliză. România populară a fost obligată să cumpere 33 de aparate de zbor din Uniunea Sovietică și Republica Democrată Germană începând din 1955.

Dezvoltarea flotelor aeriene de transport a fost văzută de către admiratorii regimului drept un progres deoarece oamenii se puteau deplasa rapid la distanțe mari și peste obstacolele naturale, ceea ce era adevărat. Problema era că autoritățile statului totalitar nu erau interesate să dezvolte rețelele rutiere și să sporească parcul de autobuze pentru deplasarea maselor de muncitori spre fabricile de mari dimensiuni ale regimului. Nici numărul de trenuri, tramvaie și troleibuze nu era suficient pentru a satisface cerințele populației de rând. Nu existau multe persoane care să se deplaseze între orașele țării pe calea aerului. Nici în străinătate nu se circula decât dacă autoritățile comuniste permiteau și nu erau suficiente persoane pentru a scoate profit. În plus, multe aparate erau folosite pentru nevoile armatelor și nu aduceau pic de profit.

Acesta era adevăratul scop al dezvoltării industriei aeronautice și a fost visul de aur al lui Stalin. Trebuia să fie realizată revoluția mondială în timp scurt și avionul putea să deplaseze rapid arme și trupe la distanțe mari acolo unde nu existau alte mijloace de transport. Au fost concepute special să aterizeze pe terenuri sumar amenajate. Regimul comunist a continuat să dezvolte avioane și transportul aerian, ceea ce aparent era în favoarea populației. Construirea multor avioane a dus la lipsuri în alte domenii de activitate, dar puțini sunt cei ce înțeleg că orice supradimensionare duce la afectarea gravă a altor sectoare ale vieții economice și sociale.

Regimul comunist din România a investit exagerat în avioanele Il-14 în perioada în care populația era supusă experimentelor politice și economia era departe de refacere după Al Doilea Război Mondial. Populația nu avea acces la unelte agricole simple, dar statul avea planuri strategice și cumpăra avioane scumpe. Nu avea vreo legătură cu fericirea locuitorilor, ci se aștepta clipa în care să trimită rapid trupe de invazie împotriva Greciei și a Turciei. Moscova visa la cucerirea planetei și s-a sacrificat totul până la prăbușirea regimului în 1991.