A apărut după evenimentele sângeroase din decembrie 1889 ideea că dictatorul comunist a iubit neamul românesc și că a făcut totul pentru a aduce fericirea pe meleagurile românești. Mulți sunt cei care repetă la infinit că atunci erau locuri de muncă, locuințe și prosperitate, dar se uită detaliul că nici măcar pâinea nu era suficientă și se trăia din lozincile propagandei cu iluzia că statul socialist avea ceva glorie.

Istoricii români postdecembriști au încercat să recupereze ceea ce ar fi fost pozitiv prin perioada Ceaușescu și au ajuns la concluzia că a fost epoca național-comunismului, cea in care regimul de la București s-a apropiat de popor în raport cu perioada stalinistă. Nicolae Ceaușescu a fost din alt aluat în raport cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Teza pare să fie un adevăr științific și a fost intens popularizată prin manualele școlare. Cum cei din minister se mișcă precum leneșul, programa școlară o să rămână ani buni nemodificată sau este păstrată teoria ce pare științifică, de înaltă valoare educativă. Profesorii vor preda ceea ce li se poruncește pentru ca nu cumva la examene elevii să fie depunctați de cei ce corectează strict după indicații pe linie de stat.

Nicolae Ceaușescu n-a fost vreodată patriot roman din moment ce a intrat în rândurile comuniștilor în perioada interbelică și a devenit omul lui Iosif Vissarionovici Stalin, cel ce avea cele mai mari lagăre de concentrare și exterminare. A fost apoi omul lui Dej în munca de distrugere a ceea ce era România Mare. Ascensiunea la putere a fost plăcută, dar misiunea era obositoare și-i depășea capacitatea intelectuală. Avea nevoie de un colaborator de încredere pentru îndrumare pe linia partidului unic și totalitar și acesta a fost găsit în persoana lui Emil Bodnăraș, cel ce-l sprijinise la ascensiunea surprinzătoare din martie 1965. Liderul de origine ucraineană fusese trădător al armatei României Mari și slujise interesele Uniunii Sovietice. Fusese trecut prin școală NKVD-ului, acea instituție represivă care se ocupase cu uciderea a tot ceea ce era patriotic în Rusia. Lecția Katyn este deosebit de cunoscută și atunci a fost eliminată o parte din elita Poloniei.

Emil Bodnăraș s-a ocupat de epurarea oștirii române, cea care a devenit un instrument ideologic de represiune prin transformarea ofițerilor în activiști de partid prin educarea în scoli de partid din România și Uniunea Sovietică. Sub Nicolae Ceaușescu a fost vicepreședinte al Consiliului de Stat în perioada 1967 – 1976 și se deplasa împreună cu Nicolae Ceaușescu peste tot în lume. Emil Bodnăraș n-a vrut să fie prea vizibil pentru a lăsa impresia că România este un stat ce duce o politică de independență față de Moscova, un joc în vederea obținerii de tehnologie și informații din lumea capitalistă. Emil Bodnăraș a fost eminența cenușie din spatele lui Nicolae Ceaușescu, mai ales pe relația cu Uniunea Sovietică. Au fost luate măsuri pentru a menține starea de dependență reală față de patria lagărului comunist și așa se explică achiziționarea a 850 de tancuri T-55 din spațiul sovietic. Erau costuri uriașe pentru susținerea industriei speciale sovietice și s-a agravat datoria externă. Moscova nu oferă armament statelor ce nu sunt prietene și de încredere. Au fost cumparate și sute de avioane MiG-21 pentru acoperirea trupelor terestre. Nicolae Ceaușescu avea încredere în cel care a fost conducătorul armatei în perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Puterea financiară este cea care asigură dezvoltarea mediului de afaceri. Economia socialistă era construită după baze marxiste, dar banii erau absolut necesari pentru funcționarea fabricilor și pentru derularea contractelor cu statele străine, mai ales cu cele capitaliste de unde veneau valuta forte și tehnologia avansată. Statul comunist a aplicat principiul concentrării finanțelor și Banca Națională era singura instituție ce controla fluxul de capital în funcție de planurile anuale și cincinale. Trebuia să fie încredințată conducerea instituției financiare unui om de mare valoare comunistă și Nicolae Ceaușescu l-a păstrat în funcție pe Vasile Malinschi, cel care primise funcția în 1963 și a rămas în post până-n 1977. Era un etnic rus născut în localitatea Râbnița de dincolo de Nistru.

România socialistă a fost condusă de către vechi staliniști ce erau oameni de încredere ai Moscovei. În plus, existau în sistem călăi din perioada Dej și care au fost promovați spre cele mai înalte funcții din statul comunist. Nicolae Pleșiță a fost general de Securitate cu studii în Uniunea Sovietică, specializat în torturarea omului din punct de vedere fizic și psihic. A avut o ascensiune fulgerătoare din decembrie 1973 și a avut funcția de adjunct al Ministrului de interne cu gradul de general -locotenent. A fost deosebit de util în reprimarea minerilor revoltați în Valea Jiului în 1977 împreună cu alt general numit Emil Macri. S-a ocupat de formarea tinerilor securiști, poate cei ce mai cred că au fost patrioți și apoi susțineau ideea că înainte a fost mai bine. Conducerea aparatului Securității i-a fost oferită generalului Iulian Vlad, cel care a fost educat timp de șase luni în Uniunea Sovietică.

Național-comunismul n-a existat în România, ci a fost o perioadă în care la putere a fost o anumită aripă a nomenclaturii de partid în jurul lui Nicolae Ceaușescu, complet supusă ideii de revoluție mondială. Au existat și nemulțumiți care doreau puterea tot împotriva poporului român. Au reușit preluarea conducerii în 22 decembrie 1989. Poporul a crezut că a scăpat din ghearele Kremlinului, dar au ajuns la putere alți fanatici ai regimului comunist și a fost necesară o baie de sânge pentru a se demonstra cine are controlul. A fost folosită muniție de război din belșug în decembrie 1989 și trăgătorii au avut o plăcere sudică să tragă în civili sau în militarii tineri.

Termenul de național-comunism a fost inventat de istorici cu pretenții intelectuale și a devenit un adevăr științific prin repetarea insistentă în publicații recunoscute drept valoroase și credibile.