Se discută mult în societatea românească și pe orice temă, unul dintre subiectele favorite fiind acela că înainte era mai bine, că Nicolae Ceaușescu a reușit să guverneze bine această țară. Nu poate fi comparat cu șleahta de hoți ce formează actuala clasă politică. Această părere este cultivată în creierul tinerelor generații și se răspândește pe fondul nemulțumirilor diverse ce există în lumea contemporană. Ura socială poate să fie amplificată de anumite dezbateri din mediul virtual, cel în care inteligența este mai mult decât artificială.

O dovadă adusă de cei care spun că înainte era mai bine este aceea că nu se pleca din țară. Aveai loc de muncă, o locuință oarecare și statul te supraveghea de la naștere și până la moarte. Era un fel de paradis terestru în imaginația persoanelor care au trăit în acele vremuri și care acum cultivă fantezii despre un trecut plăcut în raport cu cotidianul cenușiu.

Datele statistice ale statului comunist, publicate din motive evidente după 1989, descriu o lume în mișcare spre lumea capitalistă și numai forțele de represiune mai formau un fel de baraj spre Iugoslavia și Ungaria, țări socialiste ce aveau conduceri mai permisive. Administrația Ceaușescu era obligată de tratatele internaționale să accepte cereri de emigrare și au fost publicate date statistice detaliate despre emigrările din perioada 1975 – 1992 în Anuarul statistic al României din 1993. Acte pentru Ungaria nu prea se făceau în 1980 și doar 338 de locuitori de etnie maghiară au plecat legal în acest prim an de restricții alimentare deosebite. Situația s-a agravat în mod deosebit pe măsură ce statul român plătea datoria externă și 10.529 de ieșiri definitive au fost înregistrate în 1988. Vârful plecărilor a fost înregistrat în 1989, recordul fiind de 11.163 de cetățeni. A fost o creștere de 33 de ori, ceea ce indică o situație economică de nivel catastrofal. Etnia maghiară a fost chiar ultima dornică să plece din gospodăriile ridicate poate timp de generații. Fugeau germanii și evreii pentru că aveau țări cu populație de același sânge, dar s-au pus în mișcare și românii. Au urmat exemplul și maghiarii care știau cum se trăiește dincolo de fâșia de frontieră. Foarte greu au pornit spre vest și chiar în 1981 erau numai 289 de dosare aprobate. Comunitățile erau în mare parte rurale și oamenii erau bine integrați în viața economică, socială și culturală din Transilvania, Banat și Crișana. Golirea magazinelor de alimente și orice fel de bunuri a început să-i convingă pe maghiari că este mai bine să pleci spre vest și au fost 773 de ieșiri din țară în 1984, ceea ce însemna mai mult decât dublu în raport cu 1980. Saltul cel mare s-a produs în 1988, atunci fiind o creștere de peste opt ori în raport cu 1987. Traiul devenise insuportabil și semăna cu cel din lagărul numit Coreea de Nord.

România a fost un furnizor de oameni pentru restul lumii și nu se mai putea trăi sub jugul autorităților de la București. Memoria colectivă este de foarte scurtă durată și acum s-a uitat trecutul adevărat.