Se spune că după Primul Război Mondial a urmat o relansare economică și o adevărată epocă de fericire a urmat în toate regiunile planetei conectate la modernitate. Erau multe de făcut și noile descoperiri științifice promiteau creșterea gradului de huzur și prosperitate, dar orice minune nu durează prea mult. Anul 1929 a fost cel în care prăbușirea afacerilor bursiere a dus la o recesiune ce s-a menținut timp de un deceniu. Primele semne au fost încă din 1928 că economia mondială nu merge. Activitatea în construcții a fost practic oprită. Nivelul de trai a scăzut dramatic. Nu degeaba a fost denumit fenomenul drept Marea Criză Economică.

Istorici și economiști de renume mondial au scris astfel de rânduri și, repetate suficient de des, au devenit adevăr științific. Pare să fie ceva veșnic și nu pot fi combătute cele publicate în tomuri groase sau în publicații de prestigiu. Persoanele renumite și-au impus ideile în mediul academic și în cel universitar.

Totuși, în capitala României a fost ridicată o construcție spectaculoasă sub denumirea de Palatul Telefoanelor și a atins înălțimea de 52,5 m. A fost construită în perioada 1929 – 1934 pe schelet metalic produs la Reșița și era un semn al noii epoci industriale. Uzinele românești puteau să ofere materiale rezistente noi și scumpe.

Nu se poate spune că edificarea unui imobil fix în anii negri ai recesiunii poate să demonstreze că sistemul economic mondial funcționa și încă în mod spectaculos. Nici capitala României nu era un centru urban cunoscut în lume. Problema pentru adepții vechiului adevăr despre oprirea activității în construcții încă de prin 1928 este că în New York a fost ridicat blocul Chrysler. A fost început în ianuarie 1929 și a fost dat în funcțiune în mai 1930 ca un fel de Piramidă a epocii industriale. Ajungea la 282 de metri la nivelul acoperișului și proiectanții au folosit mult oțel ce avea din belșug crom și nichel. Nu se făcea economie de materiale când era vorba de prestigiu tehnologic și de firmă.

Concurența specifică lumii capitalului a dus la apariția în 1931 a celebrul Empire State Building. Clădirea a ajuns la 381 de metri și lăsa în urmă orice rival. Era ceva dificil de copiat cu tehnologiile epocii și cu finanțele existente. Peste 331.000 t de materiale au fost utilizate în vederea obținerii siluetei perfecte și turnul chiar a devenit un simbol al puterii SUA. Rezistența la vânt era asigurată de cele 60.000 t de oțel.

N-au fost uitate în epocă nici construcțiile industriale, chiar dacă s-a tot bătut monedă pe ideea că era supraproducție și fabricile se închideau. Au început în 1931 lucrările la Barajul Hoover și au fost terminate în 1935. A fost o uriașă investiție care n-a adus profit imediat, dar se estima că bararea fluviului Colorado pentru stoarcerea ultimei picături de energie a căderii de apă va duce la modernizarea radicală a utilajelor din fabrici. Rețele de înaltă tensiune erau ridicate pentru alimentarea marilor centre urbane și erau cerute cantități impresionante de oțel și aluminiu, necesare pentru transmiterea noii surse de energie la distanță.

Orașele cu o populație în creștere aveau nevoie de noi mijloace de transport și autovehiculele păreau să fie cele care să ducă mărfurile până la ușa clientului. Erau necesare noi drumuri și se anunțau investiții enorme în domeniu. Se adăugau podurile, opere de artă inginerească ridicate acum din materiale din ce în ce mai grele și mai scumpe, capabile să reziste la vibrații și la masa în creștere a mijloacelor motorizate. Golden Gate a fost început în 1933 și a fost terminat în cursul anului 1937, ceea ce a însemnat un consum de peste 75.000 t de oțel. Un pod suspendat poate să pară nesemnificativ istoricilor, dar industria americană a fost pusă în acțiune pentru a face față cererii. Era o foame de metal de calitate și se lucra la scară gigantică. Afacerile mergeau ca unse și la viteze sporite în timp ce firmele se prăbușeau dacă nu rezistau ritmului trepidant al vieții economice. Nu exista milă pentru cei fără capital și conflictele economice sunt chiar mai dure decât cele duse din alte motive.

Iosif Stalin a fost cel care a inițiat chiar un plan de industrializare forțată și au fost construite numeroase uzine, cea mai mare, inima regimului sovietic, fiind capacitatea metalurgică de la Magnitogorsk. Fonta a curs începând din 1932, oțelul din 1933 și s-a trecut apoi la asamblarea de mașini grele cu ajutorul noilor aliaje. O uriașă fabrică de tractoare la Stalingrad, astăzi Volgograd, a fost ridicată cu tehnică americană, deci industriașii americani o duceau foarte bine. O altă capacitate industrială a fost începută in anul 1929 împreună cu firma Ford și a ajuns cunoscută sub denumirea de GAZ.

Adevărul greu de spus de către istorici este că s-a construit mult în deceniul începând din 1928 – 1929, dar elitele vremii s-au tot văitat că a fost rău pentru a juca rolul de salvator al statelor și a ieșit deosebit de bine, adică un nou război mondial.

Economia lumii mergea foarte bine, dar erau realizate acumulări de avere în rândurile ziselor elite și Uniunea Sovietică ridica uzine imense din domeniul industriei grele. Au fost eforturi deosebite și s-a construit mult în epoca zisă de marasm și în care oamenii se plângeau de lipsuri și de scăderea nivelului de trai. Comunități întregi înfloreau în timp ce elitele epocii luau din drepturile altora. Conducerea de la Moscova avea chiar grijă să aresteze în masă pe cei etichetați drept dușmani ai poporului și să-i trimită la muncă forțată în pustiurile vastului lagăr ideologic pentru a avea materiile prime necesare noilor cetăți industriale ale regimului totalitar.

Omenirea s-a schimbat la față în anii ziși de recesiune și multe regiuni erau de nerecunoscut sub presiunea transformărilor, cele ce provocau tensiuni sociale și politice. Savanții și jurnaliștii o țin una și bună că a fost recesiune și chiar cea mai rea. Marea Criză Economică pare să fie un adevăr științific etern, dar mitul trebuie dărâmat cu orice preț și să apară cel de Mare Creștere Economică de supraproducție.

Epoca începută în 1929 a fost caracterizată de un avânt uimitor al construcțiilor la nivel planetar, dar omenirea are mereu dorința să pună accent pe aspectele negative și istoricii nu puteau să facă excepție de la regulă, chiar dacă au la dispoziție instrumente științifice pentru descoperirea adevărului. Jurnaliștii pun accent pe senzațional și parcă negativul vinde mai bine presa. Este normal să se meargă tot pe dezastre și nenorociri de tot felul.