Fenomenul economic izbucnit în SUA în toamna anului 1929 a fost descris pe larg de către specialiști în Istorie și Economie, jurnaliștii întrebându-se în prezentări cât mai sumbre. S-a scris că a fost un prăpăd în domeniul producției industriei grele, a industriei în general, și activitatea din construcții practic a încetat. A fost o nenorocire din care a rezultat un nou război mondial, masele nemulțumite fiind atrase de partidele extremiste și acestea au împins la război și distrugere. Această prezentare a ajuns adevăr științific.
Datele publicate până acum în întreaga lume nu confirmă ceea ce au scris specialiștii și parcă a bântuit o beție ideatică din care nu se poate sau nu se dorește să se iasă nici măcar de către marii savanți.
Cuirasatul era nava de luptă ce putea să lanseze proiectile grele la o distanță de peste 30 de kilometri și care era protejată de o cuirasă groasă din cel mai rezistent oțel. Fiind o adevărată cetate plutitoare stabilă, era și o platformă de tir stabilă pentru lovirea țintelor navale rapide și a avioanelor. Puteau fi lansate torpile împotriva altor cuirasate. Cuirasatul era vaporul militar ce putea să spulbere o flotilă întreagă.
Nava USS Nevada era un cuirasat american corect proiectat, dar trecerea timpului își spunea cuvântul și era necesară o modernizare astfel încât să fie comparabil sau peste puterea de foc a unităților inamice. Colosul metalic a intrat în șantier în anul 1927 și a ieșit în ianuarie 1930. Proiectanții americani au făcut o treabă bună și au început transformarea la toate compartimentele vaporului. Tunurile de la bord erau satisfăcătoare în ceea ce privește puterea de distrugere, dar au fost modificate turelele astfel încât să se poată lansa proiectilele la 31.000 m. Catargul principal a fost modificat în vederea susținerii aparaturii de observare. Piesele de artilerie urmau să fie deplasate la distanțe mai mari în urma schimbării grupului propulsor și păcura era arsă mai eficient. Transformarea ajungea și sub apă, acolo unde au fost asamblate sisteme antitorpilă, utile și pentru stabilitate în timpul furtunilor devastatoare din Oceanul Pacific, cel ce numai liniștit nu era. Erau camere cu pereți metalici ce detonau torpile sau mine marine pentru a diminua efectele explozibilului asupra corpului principal al vaporului.
Un pericol major în războiul naval modern este reprezentat de distrugătoare, vapoare rapide ce lansează torpile ce închid în conul de luptă o cantitate de sute de kilograme de explozibili puternici și combaterea acestora se putea realiza cu ajutorul artileriei secundare. Specialiștii americani au ales tunul de calibrul 127 mm ce avea un proiectil puternic și o cadență ridicată. Au fost montate opt piese noi ce puteau să tragă și împotriva bombardierelor ce atacau în zbor orizontal. Se poate spune că erau puține, dar acestea erau mai puternice decât dotarea a două distrugătoare obișnuite. Și tunurile navale de calibrul 127 mm au fost dispuse în poziții înalte pentru a permite apărarea circulară.
USS Nevada a ieșit din șantier în ianuarie 1930 și era un vapor nou prin modificările aduse la structură și magaziile de muniții și rezervoarele de petrol erau umplute indiferent de problemele economice. Artileria principală era formată din 10 tunuri de calibrul 356 mm și nu exista în toată Japonia un cuirasat comparabil la modul de dispunere a tunurilor de calibrul 356 mm.
S-a scris că încă din 1928 au fost semne că industria grea dădea semne de slăbiciune, dar fabricile modificau un vapor până la un nivel revoluționar. Se zice că un singur vapor militar n-ar fi afectat economia unei mari puteri, dar USS Nevada n-a fost unicul îmbunătățit de industriași. USS Oklahoma a primit aceeași artilerie antiaeriană și îmbunătățiri extinse în perioada 1927 – 1929. Blindajul punții, cam subțire pentru a face față bombelor perforante, a fost suplimentat cu 51 mm de oțel special, cel ce nu putea fi fabricat în state cu nivel tehnologic precum România, Turcia sau Polonia.