Primul Război Mondial a demonstrat ce poate să realizeze industria la cererea ziselor elite militare și politice, cele ce mereu sunt nemulțumite cu ceea ce au din belșug. Savanții au vrut cu orice preț să lase un nume aruncat pe-o carte și au trecut la inventarea de mijloace de distrugere cât mai eficiente. S-a hotărât după 1918 că trebuie să fie reduse cantitățile și dimensiunile armelor și această condiție a fost impusă tuturor marilor puteri. Minunea n-a ținut mult și din 1926 s-a dezlănțuit reînarmarea navală, cea care era cea mai costisitoare.

Germania, stat înfrânt, nu putea să dezvolte o flotă puternică, dar Berlinul a justificat că doar înlocuiește vapoarele vechi la care avea dreptul. A început la 5 februarie 1929 asamblarea crucișătorului greu Deutschland, dar o singură navă era prea puțin. Alte două unități au fost puse în șantier în 1931 și 1932. Specialiștii germani au vrut să compenseze inferioritatea numerică prin ridicarea unor cetăți plutitoare rapide, capabile să distrugă navele dotate cu piese de artilerie de calibrul 203 mm și să evite în viteză cuirasatele lente. Noile unități erau bijuterii tehnice în ceea ce înseamnă sistemele de propulsie și cele optice. Tunurile erau cele care urmau să facă diferența în timpul luptelor și au fost realizate în calibrul 280 mm și cu țeava lungă în vederea unui tir la mare distanță. Crucișătoarele grele obișnuite n-ar fi avut vreo șansă din moment ce cele șase tunuri puternice ar fi tras de la mare distanță. Se adăugau opt guri de foc de calibrul 150 mm, utile în luptele cu distrugătoarele. Conducerea de la Berlin nu făcea economie de oțel când venea vorba de lupta pentru hegemonie regională. Blindajul putea să ajungă la o grosime de 140 mm și se spunea că nu mergea economia Republicii de la Weimar și apoi a celui de-Al Treilea Reich. Sunt și astăzi istorici care susțin cu tărie că activitatea în uzinele mecanice a scăzut și cea din domeniul construcțiilor a fost practic oprită.

Să nu se creadă că numai cele trei crucișătoare germane erau puse în șantier. Conducerea de la Berlin a dorit și cuirasate și au fost comandate cele două nave ale Clasei Scharnhorst. Se realiza o transformare radicală în raport cu cele trei nave de antrenament industrial. Artileria fost mărită la nouă piese de calibrul 280 mm și masa unui proiectil a fost sporită de la 300 la 330 kg.

Japonia a modernizat în mod radical cuirasatele ise, Hyuga, Fuso și Yamashiro. Au fost schimbate sistemele de propulsie, consolidat blindajul, înlocuite sistemele optice de observare și ochire și armamentul antiaerian a fost completat cu câte opt tunuri de calibrul 127 mm pentru lovirea bombardierelor aflate în zbor orizontal. Par puține, dar fiecare cuirasat era dotat cu puterea de foc a două distrugătoare obișnuite. Armele navale erau dificil de construit și nu erau posibil de realizat de fabrici din Polonia sau România.

Transformarea radicală a început în anul 1926 pentru transformarea crucișătoarelor de bătălie din Clasa Kongo în cuirasate rapide și aproape că nu mai erau de recunoscut S-a început cu Haruna și a fost consolidată armura și au fost montate tot câte opt tunuri de calibrul 127 mm pentru combaterea țintelor aeriene și a celor de tip distrugător. Sistemele de propulsie au fost schimbate complet și s-a ajuns să se consume numai petrol din import. Toate cele zece cuirasate au fost transformate de erau greu de recunoscut. S-a realizat și o lungire cu peste șapte metri a vapoarelor în vederea îmbunătățirii calităților nautice.

Cele mai bune resurse ale imperiului asiatic au fost dirijate către cuirasate și astfel exista o flotă cu zece nave modernizate în mod radical în vederea ducerii unui război cu China pentru antrenamente și cu SUA pentru dominație în Oceanul Pacific. Industria niponă trebuia să înlocuiască muniția utilizată în trageri și un proiectil perforant de calibrul 406 mm avea masa de o tonă și era propulsat de câte 224 kg de explozibili puternici. Numai instalații speciale puteau fabrica proiectilele din oțeluri de calitate superioară. Puține state realizau astfel de muniții grele din cauza costurilor exorbitante.

Bugetele statelor erau absorbite ca de niște găuri negre pentru ridicarea de noi cetăți plutitoare din oțel și procesul a fost accelerat din 1926. A început întâi înarmarea pentru un nou conflict mondial și apoi a apărut fenomenul denumit Marea Criză Economică.

Trebuie să dispară termenul de Marea Criză Economică și să fie înlocuită cu Marea Cursă a Înarmărilor. Toate marile puteri investeau masiv în domeniul flotelor militare. Pacea era doar o iluzie vândută de diplomați și de politicieni dornici de voturi. Minciuna a fost intens cultivată și s-a ajuns la formarea unui zis adevăr științific. Lupta pentru putere mondială domina creierele primitive ale conducătorilor ce se visau oameni geniali și singuri cunoscători ai viitorului planetei.