Anul 1929 a adus recesiunea în SUA și apoi a urmat o contagiune mentală la nivel planetar în ceea ce privește dezvoltarea economică. A scăzut nivelul de trai din cauza prăbușirii cifrei de afaceri și a fost foarte rău, s-a ajuns în cele din urmă la un nou război mondial.

Realitatea era că epoca de recesiune (1929 – 1939) a fost o perioadă de intensificare a exploatării bogățiilor din subsol și România nu făcea excepție de la regulă. Petrolul era principala avere a statului apărut în anul 1918 și au fost aduse la suprafață 4,83 milioane de tone în anul 1929. Era o cantitate deosebită în condițiile în care continentul suferea de o puternică sete de țiței. Numai Uniunea Sovietică era mai bogată în domeniu. Au fost înregistrate 5,79 milioane de tone în 1930 și s-a ajuns la 8,7 milioane de tone în 1936, cea mai ridicată producție din perioada definită acum drept interbelică. Fluxul mare de petrol brut a dus însă la o scădere a prețului pe piața mondială și contau produsele derivate din hidrocarbura lichidă, solidă și gazoasă.

Încasările din extracția de petrol au fost apreciate în anul 1921 la o valoare ce trecea destul de modest de un miliard de lei și se spunea atunci că era o epocă de dezvoltare după greutățile induse de Primul Război Mondial. Sumele adunate în anul 1931, de criză, au ajuns la 2,77 miliarde de lei. Economiștii erau supărați că se exploata mai mult țiței pentru a se atinge această cotă, dar fenomenul era mondial de scădere a prețurilor din moment ce piața era inundată de aurul negru. Cel mai bun an pentru acumularea de capital din extracție a fost 1937, an în care au fost trimise în conturile bancare 8,08 miliarde de lei la un preț mediu pe tonă de 1.131 de lei. Era la fel cu cel din 1931 și mai mare decât cel de 874 lei din 1921.

Industria petrolului a fost în plin avânt în perioada interbelică și a adus sume frumoase particularilor și nici bugetul statului n-a suferit.