Se spune prin cărțile de istorie contemporană că un fenomen de recesiune a pornit din SUA în toamna anului 1929 după prăbușirea bursei din New York și apoi s-a extins la nivel planetar. A fost un prăpăd care începuse să se simtă încă din 1928 și care a dus practic la o încetare a activității în construcții. Istoricii români din comunista eră au pus accent pe această lipsă de dezvoltare a României interbelice și numai regimul instalat de către Iosif Vissarionovici Stalin a făcut bine locuitorilor din spațiul de la nord de Dunăre. Progresele erau vizibile pentru străini, dar nu erau satisfăcătoare pentru localnici, mereu nemulțumiți de ceea ce aveau.

Datele statistice publicate în anul 1936 arată că România Mare se transforma cu o viteză impresionantă și capitala țării era principalul beneficiar al schimbărilor edilitare. Au fost ridicate în anul 1929 2.455 de clădiri noi cu destinația de locuit și existau în acestea 4.113 apartamente. Oamenii epocii au scris că nu prea erau modificări în societate și economie, dar în capitală au apărut 115 imobile ce aveau mai mult de trei apartamente. Alte 264 aveau câte trei apartamente. Investitorii puneau din ce în ce mai mult preț pe ridicarea de construcții înalte și astfel terenul era mai bine valorificat și profitul realizat sporea. Statistica publicată includea date despre 20 de orașe importante ale țării și au fost în total numai 206 blocuri ridicate în anul în care a început să se resimtă recesiunea. Se construia din ce în ce mai mult și cu materiale de calitate deosebită, clădirile epocii rezistând până astăzi în ciuda cutremurelor, a bombardamentelor și a lipsei de întreținere. Au fost construite bine, dar cele mai înalte n-au putut să facă față forțelor telurice dezlănțuite în 1940 și 1977. Bolile copilăriei oferă lecții dureroase din care se învață.

Orașul de pe malurile Dâmboviței se dezvolta într-un ritm alert și cererea de locuințe n-a fost satisfăcută. Populația sporea prea repede prin sosirea valurilor de oameni dornici de un trai mai bun. Fabricile capitalei ofereau locuri de muncă bine plătite în raport cu veniturile obținute din agricultură și era normal să se producă o deplasare a maselor spre regiunea bogată.

Datele statistice publicate se referă la principalele 20 de orașe ale țării și au fost înregistrate de către autorități 6.711 clădiri noi cu 9.988 de spații de locuit. Nu se mai poate scrie în cărțile serioase de istorie că n-a existat o transformare și este știut că oamenii sunt obișnuiți cu ceea ce văd zilnic și astfel le apare ideea că nu s-a mai schimbat ceva prin mediul urban. România Mare se dezvolta prea mult, ceea ce a atras invidia vecinilor și aceștia au făcut totul pentru a distruge construcțiile interbelice și mai vechi. Nu mai trebuia să rămână ceva din perioada de glorie a neamului românesc și aparatul de propagandă a funcționat eficient. Mulți sunt cei ce cred că totul a fost ridicat în comunista eră.