România socialistă este considerată de către mulți români ca un fel de paradis terestru deparece erau locuri de muncă în fabrici uriașe și astfel oamenii nu mai erau obligați să plece în lumea largă după oarece hrană și un trai mai bun. Se consideră că atunci erau uzine mecanice de înaltă calitate și autoritățile de după 1989 au făcut totul să le distrugă și să fure fierul vechi, utilajele și să valorifice terenurile de sub hale. Este greu să se înțeleagă că tocmai deciziile autorităților comuniste duceau la o adevărată sabotare a producției prin scăderea calității mărfurilor de orice tip.
Documentele instituțiilor comuniste demonstrează că imaginea idiliză din credințele maselor este departe de realitatea timpului și un document din data de 23 noiembrie 1975 vine să confirme consecințele dezastruoase ale angajărilor masive de personal în domenii în care ar fi contat în primul rând calitatea. Ambasadorul român la Beijing, tovarășul Nicolae Gavrilescu, semnala conducerii de partid și de stat că situația este dezastruoasă dacă nu se intervine energic în vederea sporirii calității mașinilor exportate partenerului din Extremul Orient. Partea chineză era deosebit de supărată de starea locomotivelor Diesel – electrice de 2.100 CP, fiecare lot expediat fiind mai prost realizat de către muncitorii din Craiova. Ambasadorul atrăgea atenția că urmau să fie expediate alte 20 de exemplare și acestea ar fi trebuit realizate la standarde înalte, altfel partea chineză se gândea să anuleze colaborarea cu România socialistă. Ar fi fost o lovitură gravă dată industriei constructoare de mașini, piața chineză fiind un adevărat aspirator de mărfuri. Cererea putea să fie și mai mare, dar cele două partide planificau totul în funcție de calcule pe linie ideologică.
Ambasadorul nu era specialist în domeniul locomotivelor, dar a raportat de urgență ceea ce-i nemulțumea pe chinezi. Roțile mașinilor de tracțiune erau realizate din oțel de slabă calitate și afectau funcționarea în timpul deplasării trenurilor de persoane. Puteau să avarieze și șinele în timpul frânărilor, întreținerea unei căi ferate fiind deosebit de costisitoare și de durată.
Acesta este un simplu exemplu din ceea ce se realiza în fabricile regimului comunist și ar fi fost necesar să se pună în posturile importante de conducere oameni capabili și aceștia să aibă grijă de modul în care erau finisate mașinile grele pentru piața unui partener din lagărul socialist. Autoritățile de la București tot sporeau numărul de salariați, dar mulți erau cei ce nu aveau interes să muncească la standarde înalte și veneau la serviciu doar ca să aibă de unde să plece. A fost normal ca mărfurile să fie de slabă calitate și cele de la export erau ceea ce era mai bun. Situația era catastrofală pentru populație și s-a înrăutățit de la an la an.