Al Doilea Război Mondial a început oficial în anul 1939, la 1 septembrie, și s-a ajuns la un conflict generalizat după ce tancurile germane au trecut granița în Polonia. Evenimentele militare au evoluat astfel încât tensiunile dintre cele două state totalitare ce dominau continentul nu mai puteau fi rezolvate pe cale diplomatică. Armata germană a atacat la 22 iunie 1941 și astfel s-a demonstrat cine a fost agresorul. În plus, s-a dovedit că Uniunea Sovietică nu era pregătită din punct de vedere militar și astfel s-a putut explica de ce Armata Roșie a înregistrat dezastre uimitoare în cursul anului 1941.

Teoria clasică a fost contrazică de unii cercetători și aceștia au susținut că Stalin plănuia realizarea unei ofensive majore prin care să fie pusă în practică ideea de revoluție mondială . Occidentul era periculos pentru lagărul socialist deoarece existau idei precum libertate, drepturile omului și democrație. Istoricii conservatori au declarat tezele noi drept parte a teoriei conspirației și fără valoare științifică. Cel mai atacat a fost Victor Suvorov, cel care n-a fost considerat specialist în cercetarea trecutului.

Istoricii ruși, independenți, au publicat date despre producția de tancuri, mașina concepută special să ocupe un teritoriu în viteză. Iosif Stalin adora cuirasatul terestru și mulți specialiști au fost puși să cerceteze și să revoluționeze tehnica motorizată. Totuși, savanții din Rusia vor cu orice preț să sublinieze că liderul de la Kremlin trăia în propria lume și n-a dezvoltat o industrie cu producție de război, ceea ce explica avansul rapid al Panzerelor. Ideea că Armata Roșie ar fi fost un organism pregătit să cucerească întreaga Europă a fost definită drept o teorie fantezistă și lumea comunistă nu putea să fie cuceritoare în stil nazist. Nici industria n-ar fi putut să susțină efortul unui război de amploare.

Datele publicate la Moscova in anul 2005 confirmă realizarea a 930 de tancuri de tip KV-1 în al doilea semestru din anul 1941. Au fost realizate exemplare suficiente pentru formarea a aproape cinci divizii numai din aceste blindate ce aveau țeava lungă de calibrul 76,2 mm, adică era potrivită pentru lupta antitanc. Nu exista ceva asemănător în tabăra Reichului. Uzina LKZ din Leningrad a produs 444 de KV-1 până când orașul a fost blocat de către Panzere. Nu exista fabrică în restul lumii care să livreze ceva asemănător pentru lupta împotriva mijloacelor antitanc. Se mai găsea una, dar aceasta era tot sovietică.

KV-1 a fost considerat prea lent, dar Stalin dispunea de renumitul T-34, mobil și dotat tot cu un tun puternic de calibrul 76,2 mm. Uzina din Harkov a produs 209 exemplare în luna iulie în condițiile în care deja mecanismele economice ale lagărului sovietic erau afectate și se impunea evacuarea spre Est a întregului echipament vital pentru reluarea producției.

Uniunea Sovietică avea înainte de 22 iunie 1941 o industrie trecută pe picior de război și aceasta era dotată cu utilaje aduse din lumea capitalistă sau realizate local sub licență. Nu se ducea lipsă de materiile prime necesare asamblării carelor de luptă de orice dimensiune și în orice cantitate. A trebuit să treacă un timp până când să se vadă rezultatele deschiderii de noi capacități de producție dincolo de raza de acțiune a aviației germane.

Iosif Stalin dispunea în iunie 1941 de superioritate numerică de-a dreptul copleșitoare în raport cu ceea ce concentra Hitler la graniță și ar fi fost greu de oprit masa de tancuri de mare viteză după declanșarea ofensivei. Fabricile aflate în spatele frontului la Leningrad, Harkov și Stalingrad ar fi asigurat completarea dotării diviziilor ce se formau în urma celor din primul eșalon. Trenuri lungi deplasau noi efective de tancuri spre vest în momentul atacului inamic și a fost necesară regândirea tuturor planurilor. A existat o inerție provocată de distanțele mari și de problemele de comunicare, ordinele primite de la superiori nefiind potrivite cu cele din teren. Situația se schimba prea repede și nu se mai potrivea cu ceea ce ordonase Stalin încă din mai 1941.

Economia sovietică era trecută pe picior de război încă din 1927 și procesul este cunoscut sub denumirea de industrializare forțată. Nu exista mare putere care să realizeze ceva comparabil cu ceea ce asamblau uzinele staliniste înainte și după declanșarea atacului nazist și tancurile sunt mașini pregătite numai pentru atac în viteză. Istoricii comuniști au făcut scut în jurul minciunii pentru a putea să demonstreze că n-au existat planuri și pregătire pentru revoluția mondială și au fost în state să scrie că Stalin nu s-a pregătit de luptă. Dacă se face o comparație între KV-1 și orice tip de Panzer, cel care a fost dezinteresat de pregătirea producției industriale cu destinație specială a fost Hitler, cel ce vorbea mult și făcea puțin.