Ionel-Claudiu Dumitrescu

Coronavirusul a făcut prăpăd în Belarus

Conducerea de la Minsk este de tip totalitar și liderul ce terorizează populația a fost încadrat în temuta poliție politică sovietică. Ar fi fost normal ca trupele din Belarus să pornească la atac alături de cele ruse și astfel să fie amenințate legăturile Kievului cu Occidentul. Dictatorul s-a comportat prudent, chiar prea prudent după standarde CEKA, și doar a permis trecerea batalioanelor aliate spre Ucraina. Să fi fost frica de fortificațiile ucrainene și de stilul în care se moare pe front? Conducerea de la Kiev a anunțat că a fortificat granița, ceea ce însemna plantarea de mine și dispunerea de trupe dotate cu armament automat și antitanc. Baterii de rachete puteau să aștepte inamicul din văzduh.

Explicația este alta, simplă, și nu are legătură cu luptele crâncene de pe front. Un dictator nu ține cont de viețile oamenilor din subordine și vrea imposibilul de la cei pe care-i vede drept robi buni de sacrificat. Adevărul a fost că epidemia de coronavirus a pus micul stat slav la pământ prin numărul ridicat de infectări și, cam ca peste tot în lume, foarte multe persoane active au fost deosebit de grav afectate. Au necesitat spitalizări de durată și au rămas cu sechele fizice și mintale.

Grav a fost cå virusul nu s-a limitat numai la îmbolnăviri de durată, ci a provocat și decese în masă. A scăzut populația în 2020 cu 62.514 persoane. A urmat prăbușirea din 2021, statul slav pierzând 97.702 cetățeni fără înlocuire. Datele din mediul virtual nu precizează și vârstele celor dispăruți, dar societatea a pierdut peste un procent din totalul locuitorilor în 365 de zile. Este aproape imposibil să fi fost cineva care să nu fi avut dispărut pe cineva din cercul de cunoscuți. Dacă se face referire la întreaga mortalitate, situația devine mai mult decât de plâns. A pierit cam un om de la fiecare 54 de persoane. Cum populația era in scădere accelerată, decizia de ofensivă a liderului de la Kremlin a venit ca un trăsnet din senin. Moscova a făcut presiuni, dar stăpânul de la Minsk a observat că moralul locuitorilor este la pământ și nici militarii nu sunt dornici să piară pe front pentru iluzia de slavă a conducătorilor. Mulți răniți din Ucraina erau evacuați la spitale izolate din Belarus și rănile nu erau plăcute la vedere. Veștile despre catastrofele militare circulau repede și au apărut și știri despre cei care au stat în zona Cernobîl și au avut de-a face cu terenul radioactiv.

Maladia a continuat să facă prăpăd prin Belarus și în timp ce se duceau lupte grele în Ucraina și mortalitatea ridicată a nai dus la dispariția a 61.417 cetățeni de toate vârstele și fără înlocuire cu bebeluși. Era aproape dublă în raport cu 2019, anul de dinainte de pandemie

Aceste date publicate în mediul virtual demonstrează că epidemia asiatică a avut un impact uimitor asupra comunităților din Belarus, stat ce se confrunta cu o puternică scădere a natalității în paralel cu un fenomen de îmbătrânire rapidă a locuitorilor ce proveneau din generațiile născute în epoca sovietică. Autoritățile de la Minsk n-au dezvoltat sistemul sanitar și nici cu vaccinarea populației n-au fost de acord. S-a ajuns în situația ca în perioada 2020 – 2024 să fie o scădere de peste 300.000 de persoane și abia s-a mai trecut de 9,1 milioane de cetățeni la începutul lui 2025.

Belarus a cunoscut pierderi care echivalează cu un război sângeros pe fond de populație expusă la acțiunea virusului chinezesc. Boala a făcut ravagii și mulți din cei atinși au devenit adevărate umbre ale oamenilor ce erau cu câteva săptămâni mai devreme. Regimul cekist a ascuns amploarea nenorocirii, dar ceva informații au scăpat în mediul virtual.

Ruina demografică se extinde de la o zi la alta din moment ce natalitatea este din ce în ce mai redusă și mortalitatea rămâne ridicată în statul ce are suprafețe vaste afectate de explozia nucleară din 1986.