Anul 1914 părea să fie unul normal din lunga scurgere a timpului, dar evenimentele s-au precipitat după atentatul de la Sarajevo și a rezultat un conflict denumit Primul Război Mondial. Chiar dacă părea să fie unul clasic, cu manevre rapide în ritmul infanteriei, mitralierele au dus la un conflict de poziții, practic un uriaș asediu la care era supusă tabăra Puterilor Centrale.

Exista în 1916 un echilibru de forțe cu se manifesta pe toate fronturile și era nevoie de un alt aliat pentru înclinarea balanței. România îndeplinea condițiile perfecte pentru a intra în luptă de partea oricăreia dintre tabere, dar conducerea de la București a ales Antanta și un nou front a fost deschis pe linia Carpaților. Pozițiile trupelor austro – ungare au fost străpunse și coloanele de asalt înaintat spre centrul Transilvaniei. Conducerea de la Viena nu avea suficiente forțe militare și s-a făcut apel la aliați. Armata română a fost atacată apoi de diviziile a patru imperii și a început să batå în retragere.

Istoricii contemporani trec ușor peste campania militară din anul 1916 și, mai nou, peste toate evenimentele sângeroase, cele ce sunt definite drept mici și nesemnificative la scara conflictului mondial. Istoria a demonstrat însă că bătăliile omise de specialiști pot fi mai importante decât cele popularizare intens. Aceasta ar fi și soarta Bătăliei de la Cobadin din 17 – 19 septembrie 1916. Conducerea de la Sofia dorea să aibă un control complet asupra Dobrogei și Armata a III-a a pornit spre nord împreună cu forțele germane și otomane, dar a dat peste o linie fortificată din sudul provinciei dintre Dunăre și mare. Asalturile furioase împotriva pozițiilor româno – ruse s-au soldat cu un dezastru, atacatorii fiind obligați să se replieze în așteptarea unor noi divizii de infanterie. Cea mai bună mare unitate a Rusiei a fost Divizia sârbă și batalioanele inamice au sângerat masiv în militarilor proveniți dintre prizonierii luați de forțele ruse.

Datele cunoscute astăzi confirmă moartea a 704 militari bulgari și alți 611 au rămas dispăruți. Cei 4.778 de răniți în trei zile reprezentau o adevărată hemoragie pentru Bulgaria. Statul balcanic era condamnat să lupte pe două fronturi și batalioanele de infanterie se topeau în fiecare zi. Sofia a fost obligată să trimită spre nord rezerve și chiar efective necesare pe frontul de la Salonic împotriva Antantei.

Celelalte state participante au avut mai puține pierderi. Se pare că otomanii ar fi înregistrat 36 de militari morți și alți 62 au dispărut. Se adăugau 348 de răniți. Partea germană n-a prezentat nici până astăzi un bilanț al luptei din Dobrogea.

Bătălia de pe linia fortificată a fost un dezastru pentru invadatori, cei care au fost obligați să folosească din plin muniția de infanterie și multe proiectile ce proveneau din fabricile germane. Au fost pierdute multe puști și se impunea o perioadă de refacere în vederea reluării ofensivei spre nord. Renumitul feldmareșal August von Mackensen a trecut cu o tenacitate germană la pregătirea unei noi campanii și au fost aduse tunuri, proiectile și Divizia 217 infanterie germană.

Prima confruntare de la Cobadin a fost un dezastru pentru diviziile Puterilor Centrale și catastrofa a fost mai bine vizibilă la nivel strategic. Bulgaria n-a mai putut să arunce în mare trupele inamice debarcate la Salonic, trupele fără superioritate numerică zdrobitoare înregistrând pierderi grele și au cedat orașul Monastir. Lungirea frontului până la Marea Adriatică a însemnat o condamnare pentru Sofia din cauză că erau necesare noi și noi unități pentru acoperirea sectoarelor defensive. Erau necesare mitraliere, tunuri și muniții dispuse din prima linie până la rezervele strategice. Alte trupe erau obligate să acopere litoralul Mării Egee. Militarii trimiși spre Dobrogea n-au mai fost în sud și aliații au putut să înainteze spre poziții de unde nu puteau fi scoase. Se producea o blocare a diviziilor bulgare, dar au fost trimise în regiune unități otomane, germane și austro – ungare. Trupele sârbe au dat o lovitură cumplită inamicului bulgar prin ocuparea pozițiilor dominante de pe Muntele Kaymakçalan. Erau ideale pentru observarea mișcărilor forțelor inamice și pentru inițierea de ofensive. Piscul de 2.521 m domina întreaga regiune. Bulgaria a fost condamnată la înfrângere din septembrie 1916, dar conducerea de la Sofia a vrut cu orice preț teritorii și putere.

Raportul de forțe s-a înclinat net spre Antanta, dar generalii occidentali si cei ruși n-au știut să profite la nivel strategic de avantajul obținut din cauza lipsei de coordonare. Totuși, în urma luptei de la Cobadin Bulgaria n-a reușit să rezolve criza din Balcani și Germania a pierdut teren în zona Verdun în urma ofensivelor franceze.