A apărut după 1989 în lumea istoricilor un curent de opinie ce avea drept menire o rescriere a științei care a avut ca întemeietori pe Herodot și Tucidide. S-a scris că poporul român n-a avut un rol important în trecut și evenimentele au fost exagerate din motive ideologice și naționaliste în perioada comunistă și chiar în epoca de aur a istoriografiei românești. Rescrierea Istoriei a putut să ofere mult spațiu de afirmare și permanent este nevoie de eroi în societate. Sunt din belșug persoane ce trăiesc cu iluzia că prin denigrarea propriului neam obțin ceva slavă.

Regele Carol Robert de Anjou avea origini în Franța și a ajuns conducător în pustă pentru a promova o expansiune a statului în numele unei religii monoteiste. Cucerirea trebuia să satisfacă pofta de luptă în numele unui cavalerism rău interpretat. Era absolut normal să înceapă un război de amploare împotriva unui nou stat care dispunea de resurse interesante pentru o nobilime hrăpăreață. Armata regală a pornit prin Timișoara și s-a ajuns la Drobeta. Nu era regele omul care să se oprească undeva la periferia statului vecin și ofensiva a continuat până când rezistența inamică și lipsurile legate de aprovizionare. A trebuit să se treacă la repliere spre regiunile sigure și unde se aflau surse de hrană.

Oastea invadatoare a fost surprinsă într-un defileu lung și îngust deoarece n-au fost luate măsuri de siguranță a flancurilor. Părea că inamicul nu este curajos și nu poate să înfrunte mândrele steaguri regale. Blocată din față și lovită de pe ambele laturi, trupa nu putea să execute acțiuni eficiente și forța brută era imposibil de desfășurat. Nici armurile și scuturile nu erau suficiente împotriva săgeților ce puteau să vină din orice direcție. Dominarea terenului înalt permitea folosirea bolovanilor, o armă ce se folosea în mod curent la apărarea cetăților. Ploaia de proiectile era un coșmar și psihicul militarilor s-a prăbușit la gândul că răniții nu mai aveau șanse să fie îngrijiți și evacuați. Coșmarul din defileu a durat în perioada 9 – 12 noiembrie 1330 și s-a soldat cu zdrobirea completă a organismului militar prins în capcană.

Carol Robert de Anjou a reușit să treacă pe undeva prin munți și a scăpat spre Timișoara, dar nobilul care a îmbrăcat hainele regale a fost capturat de ostașii români și care s-au răzbunat cumplit. Bătălia a fost o catastrofă totală și a fost pierdut tot echipamentul. Dezastrul este confirmat de moartea nobililor de frunte, cei care în numele religiei au pierit lipsiți de glorie sub pietre oarecare. Au dispărut și preoții de frunte care ar fi trebuit să aducă sprijinul divinității. Erau protejați bine de scuturile soldaților și chiar purtau arme. Numai rămășițe din mândra oaste regală au putut să scape de sulițele și săgețile oștenilor voievodului Basarab. Autorul Cronicii pictate de la Viena n-a știut să precizeze din punct de vedere geografic locul desfășurării, dar Bătălia de la Posada a fost un dezastru complet pentru oastea regatului maghiar.

Confruntarea încheiată în data de 12 noiembrie 1330 a fost o lecție de coșmar pentru regele Carol Robert, cel care până la sfârșitul vieții a visat stâncile prăvălite și săgețile șuierătoare. A fost o prăbușire a moralului războinic a celui care visa să cucerească ținuturi întinse cu sabia. A privit neputincios cum a fost nimicită treptat întreaga armată formată din luptători de valoare. Bătălia de la Posada a însemnat o împiedicare a planurilor de expansiune spre Est și spre gurile Dunării, o sursă importantă de venituri din comerț și pescuit, peștele fiind o hrană deosebit de căutată în perioada medievală. A fost stabilită frontiera dintre cele două lumi creștine pe linia Carpaților și așa a rămas până la prăbușirea Ungariei, stat medieval care și-a epuizat resursele în politicile de cucerire. Lecția din 1330 a dus la concluzia că este mai bine să fie păstrată liniștea în munți.

Dezastrul de la Posada a fost o victorie completă care a demonstrat că poporul român a putut să realizeze fapte de arme care au rămas în legendă și au fost descrise de autorități și cronicari străini. Numai trădarea elitelor a dus la prăbușirea forței militare din epoca medievală și nu puterea armelor străine. Voievodul Basarab I a reușit să demonstreze că fiecare neam trebuie să creadă în propriile puteri și că se pot obține rezultate care să influențeze evoluția evenimentelor istorice timp de sute de ani. Frontiera din Carpați a rămas până la Marea Unire din anul 1918.

Confruntarea militară din 1330 de la Posada nu-i mulțumește prin amploare pe istoricii ce sunt atinși de megalomanie și de lăudarea altor popoare. Trebuie să fie cumva eroi și să rămână un nume aruncat pe-o carte. Este greu să ajungi celebru în lumea contemporană dacă nu aduci ceva șocant pentru obținerea de audiență. Provocarea unor controverse istoriografice este necesară pentru obținerea de slavă personală și adevărul științific nu mai contează.