Mica aşezare din sudul judeţului Argeş, atestată printr-un document din 30 iulie 1535¹, nu a cunoscut o puternică dezvoltare demografică nici după construirea căii ferate, deoarece produsele agrare au rămas ieftine şi nici nu atrăgea prin industrie, comerţ şi dimensiuni populaţia rurală. Al doilea război mondial a ocolit regiunea şi doar alarmele aeriene şi unele explozii de bombe au deranjat liniştea patriarhală a locuitorilor. Părea că timpul are răbdare. Au sosit însă în septembrie 1944 valurile trupelor sovietice în înaintarea implacabilă spre un obiectiv stabilit de forurile politice: Berlin. S-au aplicat aceleaşi reguli ca în vara anului 1940 în Bucovina, Basarabia şi Ţinutul Herţa². Era o nouă invazie făcută de vecinii de la Răsărit în numele libertăţii şi, după cum demonstrează izvoarele istorice, au aplicat riguros şi eficient dreptul învingătorului de a jefui. Regulile internaţionale nu au nicio forţă în faţa ţevilor de mitralieră.

Populaţia a fost îngrozită de vestea sosirii ruşilor. Cele mai groaznice zvonuri circulau printre oameni şi multe s-au confirmat repede. Ocupanţii luau în grabă toate animalele uşor de prins şi de transportat. Păsările ridicau unele probleme, dar pistoalele-mitralieră pot fi deosebit de utile şi la vânătoare³. Se completa din mers şi înzestrarea precară a trupei⁴. În seama locuitorilor rămâneau şi animalele păstrate în rezerva marilor unităţi militare. Chiar dacă exista o lipsă de furaje, sacrificările erau interzise. Astfel, un bou lăsat în 1945 era tăiat la 15 noiembrie 1946 numai după o infecţie masivă şi generală. Au fost vândute doar 96 kg de carne la un preţ de 7.000 lei, fondurile obţinute fiind oferite prefecturii⁵.

Convenţia de Armistiţiu stabilea cote mari pentru despăgubirile de război. Livrarea de bunuri agricole ar putea să apară drept un avantaj pentru o ţară cu economie agrar-industrială, dar seceta şi războiul au făcut ca orice bun să aibă o valoare înzecită. Doar în perioada martie – octombrie 1945 au fost livrate din Costeşti 53 oi, 9 cai, 6 boi, 30 vaci, 9 porci⁶. Ţăranii primeau în schimb o cantitate de bumbac (2,25 kg pentru o vită mare, 1 kg pentru un porc, 0,25 kg pentru o oaie, dar nu depăşea raţia de 4,50 kg de gospodărie)⁷. Anul 1945 a adus o secetă puternică în sudul judeţului. Autorităţile raportau că “ori din cauza secetei de anul trecut stocul de seminţe pe care-l posedă agricultorii din judeţ este extrem de redus, aşa încât nu putem ceda nici o cantitate pentru că riscăm să rămânem cu terenul neînsămânţat, ceea ce ar reprezenta o pagubă imensă pentru economia judeţului şi chiar a ţării”⁸.

Seceta s-a menţinut şi în 1946. Starea de spirit era “agitată datorită greutăţilor zilnice de neînlăturat ivite prin scumpirea excesivă a articolelor de primă necesitate şi a speculei”⁹. Autorităţile au introdus un control sever la batoze şi mori. “Controlul să se facă cât mai riguros. În prezent toată lumea macină grâu, deci cota de uium trebuie să fie mult mai mare ca cea obişnuită.” Localnicii urmau să predea cotele în doar zece zile de la afişarea tabelelor. Ideologia îşi făcea simţită prezenţa. Cei bogaţi urmau să predea primii cerealele. “Celor ce nu se vor supune li se vor dresa acte de sabotaj” suna hotărârea din 3 august 1946¹⁰. Autorităţile din plasa Rociu insistau în direcţia îndeplinirii acestor obligaţii pentru ajutorarea nordului judeţului şi în special a Moldovei¹¹. Nu se reuşea însă îndeplinirea celor stabilite de regim. Lipsa era prea mare. Nu se colectase nimic pentru comuna Vâlsăneşti până la 28 septembrie 1946¹². Se cerea un raport urgent până la 10 octombrie¹³. Pe lângă calamităţile naturale se adăugau neglijenţele şi greşelile localnicilor. Controalele severe ţineau recoltele prea mult timp sub cerul liber şi ploile scurte de vară mai distrugeau din producţie. Un incendiu la aria procurorului Enache a avut loc la 5 august 1946. Mulţi tărani au rămas sinistraţi şi au primit timp de o lună câte 0,300 kg de cereale pe zi pentru fiecare membru de familie¹⁴. Lipsa era însă permanentã, iar soluţia era temporară. S-au luat decizii împotriva unor funcţionari consideraţi ineficienţi¹⁵, s-au introdus preţurile maximale¹⁶ şi s-a interzis producerea de pâine albă şi produse de patiserie.

Chiar dacă producţia era insuficientă, locuitorii din Costeşti au primit ordin să întreţină copii din cele 25 de judeţe afectate de “seceta cumplită”. S-au găsit doar 13 doritori care au preferat băieţi şi doar o singură fată¹⁷. Preferinţa pentru băieţi era normală într-o perioadă în care braţele de muncă erau prea scumpe. S-au făcut şi colecte forţate şi benevole pentru regiunile calamitate. Locuitorii din Moldova erau strânşi de forţele de ordine, iar puţinele cereale cumpărate cu banii obţinuţi pe ultimele bunuri din casă erau confiscate de forţele de represiune.

Partidul Comunist din România avea drept misiune din partea lui Iosif Stalin preluarea puterii dându-i însă un aspect de legalitate. Tancurile sovietice erau de domeniul trecutului. Conta acum aparenţa pentru a înşela opinia publică din Occident şi din ţară. Înlăturarea oricărei opoziţii era esenţa politicii comuniste. S-a trecut la organizarea de adunări şi semnarea de adeziuni la politica B.P.D. Într-o astfel de moţiune se considera că: “Guvernul democratic de sub conducerea dr. Petru Groza, care are la bază năzuinţele poporului român, este singurul care le va realiza şi în viitor”. Se observă tendinţa specifică mişcărilor totalitare de a realiza o dependenţă a poporului de ideologia oficială¹⁸. Militarii urmau să continue lupta “sdrobind prin aceasta pentru întotdeauna rămăşiţele fasciste – reacţionare din ţară”. Se declara şi susţinerea B.P.D. în alegeri, un pas evident în transformarea armatei într-un instrument politic¹⁹. Pe măsură ce se apropia votarea, organele locale ale B.P.D. au primit ordin să dea ajutor autorităţilor locale “spre a descoperi pe nedemni ce urmează a fi şterşi din listele electorale conform articolului 7, 8 din legea electorală nr. 161/15 iunie 1946”. Timpul nu mai avea răbdare şi perioada pentru realizarea epurării era redusă la doar 11 zile²⁰. După socotelile oficialităţilor existau în Costeşti 1464 de votanţi. Erau 265 de C.F.R.-işti, 62 de funcţionari şi 1137 de agricultori. Comunişti se puteau bizui pe doar 289 de votanţi²¹. Tovarăşii de drum nu erau de încredere, ci jucau doar rolul de spărgători de gheaţă ai sistemului politic tradiţional. Forţe de ordine aveau ordin să-i aresteze pe toţi cei care făceau propagandă ostilă guvernului. Idei precum “ Dacă vrei colhoz votează pe Groza; dacă vrei să fii stăpân pe pământul tău, votează-l pe Maniu” erau pedepsite aspru²². Închisoarea de la Piteşti se dovedea extrem de primitoare cu truditorii pământului şi cu greu mai scăpau cei ce intrau între mucedele ziduri reci. Infernul era mult mai aproape decât bănuiau oamenii nevinovaţi.

Alegerile au fost câştigate de regim prin măsluirea rezultatelor, idee nu tocmai nouă în sistemul electoral românesc. Teroarea însă nu a reuşit să elimine orice opoziţie în anul 1946. Astfel, în noaptea de 9 spre 10 iunie, autori neidentificaţi au spart cu pietre un geam de la un tren între gãrile Piatra-Olt şi Pârvu. În Teleorman s-a tras cu arma, dar incidentele minore (provocări?) au contribuit la întărirea pazei²³. Cum în respectivele trenuri se aflase Petru Groza, incidentele erau potrivite pentru a fi exploatate în sensul sporirii controlului poliţienesc.

Victoria comuniştilor în noiembrie 1946 nu a adus o îmbunătăţire a situaţiei alimentare în zona sudică a judeţului Argeş. Se hotăra revizuirea tabelelor cu populaţia săracă şi la epuizarea rezervelor să se distribuie câte 0,500 kg pe zi²⁴. Ţăranii erau nemulţumiţi că autorităţile le-au luat cerealele la preţuri oficiale şi din cauza speculei nu-şi puteau permite achiziţionarea produselor de bază. Lipseau pânzeturile, stofele, încălţămintea, fierul, cuiele, sarea şi petrolul. Vedeau o singură soluţie: schimbul de produse²⁵. Disperarea era mare şi în rândul funcţionarilor. Nu-şi puteau asigura decât traiul zilnic. Pensiile văduvelor de război erau insuficiente şi soseau cu mare întârziere²⁶. Ţăranii erau îngroziţi de abuzurile comisiilor de colectare şi n-au mai însămânţat decât circa 50% din suprafeţele obişnuite²⁷.

Situaţia alimentară a început cât de cât să se îmbunătăţească după apariţia recoltei de grâu a anului 1947. După părerea funcţionarilor locali, producţia în grânarul judeţului era bună şi chiar foarte bună²⁸. Seceta nu s-a lăsat însă uşor dusă şi a continuat să facă ravagii în primăvară şi vară. Aşezarea Cerbu (comuna Albota) avea în 24 aprilie 1947 pământul destul de tare şi vitele mici şi slabe, ceea ce ducea la constatarea că muncile agricole nu se desfăşoară într-un ritm destul de vioi²⁹. La Silişteni se lucra mai cu elan la cultura de porumb, dar recoltele de grău, orz şi ovăz erau într-o stare mediocră de vegetaţie din cauza lipsei de ploaie³⁰. Dacă plouă în mai, se face mălai, spune o veche vorbă românească, dar norii nu se îndurau să îndulcească suferinţele sătenilor. Terenurile neînsămânţate nu s-au putut lucra din cauză că pământul în urma secetei ce continuă s-a întărit prea mult făcând foarte grea s-au imposibilă arătura în zona Săpata la 7 mai³¹. Toată luna n-au căzut precipitaţii şi la Pădureţi nu s-a cultivat o palmă de teren³². Abia la 26 iunie se consemnau stări de lucruri mai bune în comuna Hârseşti³³. Porumbul promitea. Seceta s-a menţinut în vară, dar ploile de la sfârşitul lunii iulie şi începutul lui august au salvat parţial recolta. Uscăciunea excesivă şi-a luat totuşi tributul de pe loturile situate pe dealuri, mai expuse razelor solare şi curenţilor de aer. Zonele din vale au acumulat apă şi plantele au profitat³⁴. Dacă porumbul era considerat cu nouă suflete, ovăzul, iubitor de răcoare şi umezeală a fost compromis de secetă în multe localităţi. Numai la Mârghia au fost afectate 60 de hectare³⁵. Insolaţia puternică nu putea să nu favorizeze fenomenele orajoase. O violentă furtună s-a abătut asupra aceleaşi localităţi argeşene la 6 iunie şi a produs oarecari pagube la grâul de toamnă³⁶.

Autorităţile locale şi-au făcut simţită prezenţa în mod deosebit la strânsul recoltei. Legea era impusă cu maximă severitate şi cotele îi înfiorau pe ţărani. Comuna Lunca Corbului a trebuit să livreze statului 11.668 kg de grâu drept uium (7,58%), 6.344 drept cote legale (4,12%), 1.800 drept rate de împroprietărire (1,16%) şi 6.103 kg drept impozit (3,96%) dintr-o cantitate totală de 153.902 kg³⁷. Comuna Mârghia a stat mult mai bine la total, dar şi birurile au crescut. Au plecat de la arie 14.865 kg de grâu drept uium, 8.871 drept cote şi 8.822 kg drept impozit dintr-un total de 314.255 kg. Nici ovăzul n-a fost uitat. Chiar dacă a fost afectat de vremea nefavorabilă, producţia a fost de 18.748 kg, dar numai drept uium au fost colectate 2.340 kg. De frica ameninţărilor cu condamnarea la închisoare pentru sabotaj, autorităţile locale au expediat până la 20 august 1947 la Costeşti 30.699 kg de cereale³⁸. O situaţie mult mai interesantă s-a înregistrat în comuna Ciupa din plasa Rociu. Seceta a afectat grav recolta de grâu şi s-a obţinut o producţie de doar 12 tone. Statul n-a iertat nimic şi şi-a luat partea leului prin cele două tone colectate. Locuitorilor le-au rămas zece tone. Dacă efectuăm câteva calcule matematice, situaţia devine mai mult decât dramatică. Populaţia se ridica la 1065 de suflete, ceea ce înseamnă că fiecare primea 9,38 kg pentru un an întreg. Dacă ne raportăm la numărul de zile, înseamnă că fiecare om avea o raţie de 25,72 gr pe zi. Numai că pentru însămânţările din toamnă erau necesare numai puţin 5,5 tone de grâu, deci oamenii rămâneau doar cu 11,57 gr. Nici porumbul nu putea să dea o recoltă bună pentru că avea doar o jumătate de metru înălţime şi era deci total compromis38a. Intervenţia statului în agricultură nu se poate realiza doar cu forţa.

Chiar dacă seceta şi foametea ameninţau populaţia cu dispariţia, autorităţile locale găseau suficientă energie pentru a se răfui cu adversarii politici, reali sau imaginari, ai regimului. Teroarea împotriva celor care îndrăzneau să nu respecte cotele obligatorii nu avea limite. Tr. T. Zimnicaru consemna într-o singură comună existenţa a 46 de dosare penale pe acest motiv³⁹, dar la Hârseşti erau o sută de astfel de acte⁴⁰. Ţăranii nu manifestau niciun fel de simpatie pentru autorităţile brutale şi intrau într-o stare de totală indiferenţă, de pasivitate. Rezultate mult mai bune dădeau schimburile de cereale contra mărfuri. Numai din comuna Pădureţi s-au strâns în câteva zile din martie 1947 circa 2.000 kg de cereale⁴¹, dar s-a dovedit încă o dată că politicienii preferă să-l sacrifice pe ţăran în favoarea orăşenilor. Limbajul de lemn se manifesta deja la conferinţele administrative. Prefectul recomanda, la 22 ianuarie 1947 la Lunca Corbului, o sinceră colaborare între administraţie şi organizaţiile politice pentru a înlătura greutăţile prin care trece ţara după un război greu şi după doi ani de secetă. Reprezentanţii autorităţilor, ca şi reprezentanţii organizaţiilor politice trebuie să ducă o acţiune pentru lămurirea poporului ⁴². Vorbele din sălile de şedinţă erau frumoase şi atât. Autorităţile, obişnuite cu ordinele militare din timpul războiului, au constat că populaţia din sudul judeţului dispune de mici cantităţi de cereale pe care le speculează pentru a procura celelalte obiecte de pe pieţele oraşelor care le sunt strict trebuincioase, dar trebuia respectat un ordin al Prefecturii Argeş conform căruia doar organele de colectare puteau să strângă produsele pământului şi s-a propus la 29 decembrie 1946 sporirea numărului de jandarmi în regiune⁴³. Măsurile represive n-au avut rezultatele uimitoare aduse de adevăratul comerţ. Oamenii erau mereu ameninţaţi cu intervenţia forţelor de ordine şi imaginea nu era dintre cele mai favorabile. Primarul localităţii Costeşti a convocat pentru ziua de martie 1947 o adunare populară unde cei 240 de săteni au fost îndemnaţi să scoată la lumină ultimele rezerve pentru a nu se proceda la colectarea masivă cu forţa⁴⁴. Oamenii au promis că se vor supune indicaţiilor preţioase. Cum ridicarea unor cereale provoca nemulţumiri în rândurile celor deposedaţi, Oficiul Economic Judeţean Argeş solicita pentru ziua de 5 martie 1947 o companie de soldaţi care să aibă hrană rece pentru o zi⁴⁵.

Spitalul din Costeşti era cea mai modernă instituţie medicală din sudul judeţului Argeş, dar avea mari probleme legate de aprovizionarea cu medicamente şi cu alimente. Bolnavii, care au nevoie de hrană sănătoasă, pentru o refacere grabnică şi temeinică nu prea găseau mâncare la cantină. Descoperirea unor resurse de hrană undeva în ţară era urmată de un întreg hăţiş birocratic pentru obţinerea aprobărilor necesare efectuării transportului fără riscul de a fi confiscată pe traseu de zeloasele organe de control. O cantitate de o tonă de fasole a fost aprobată din zona Lugoj la 3 martie 1947⁴⁶. Conducerea spitalului ceruse aprobare pentru ridicarea produsului încă din 7 februarie 1947 atunci când în depozit mai existau doar 500 kg cartofi, iar zahărul, uleiul şi săpunul lipseau. Se mai cereau şi 1.000 kg grâu contra cost din uiumul provenit de la moara doamnei Constanţa Enache⁴⁷. Directorul Ghiţă Stoica era îngrijorat şi pentru faptul că avea în îngrijire 50 de copii trimişi din zonele calamitate ale Moldovei⁴⁸.

Anul 1947 s-a scurs tot între secetă, trai la limită şi propagandă energică pentru predarea cotelor obligatorii. Autoritãţile de la Bucureşti s-au dovedit total depãşite de realitate şi au rãmas ancorate în falsul oficial. Vizita patriarhului Moscovei s-a efectuat în pur stil propagandistic. Oamenii au fost aduşi cu forţa să asiste la ceremoniile privind introducerea electricităţii în Costeşti, dar nu înainte de a se repara drumurile, a se vărui pomii şi de a se însămânţa câmpurile din preajma căii ferate.

Note. Câteva aspecte din localitatea Costeşti

(1945 - 1946)

1. Melentina Bâzgan, Evoluţia administrativã a judetului Argeş pânã la mijlocul secolului al XVIII-lea, în RA, nr 1-2/ 2001, p. 54.

2. Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut si Nistru, Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, Bucuresti, 1992, p. 124/125.

3. Informatie oralã de la Dumitrescu Constantina (81 de ani) din comuna Bradu.

4. Numai de la cetãteanul Belizarie Ionescu au fost ridicate în ziua de 7 septembrie 1944 o cãruţã, o şa, douã perechi de hamuri, 136 de saci goi si 8 gãleţi zincate. Se adãugau confiscãrile de motorinã, benzinã si produse agrare în valoare totalã de 2.714.224 lei (AN, DJ. Ag, fond Primãria Costeşti, dos. 1/1945, f. 84).

5. AN, DJ. Ag, fond Primãria Costeşti, dos. 1/1946, f. 114.

6. Ibidem, f 71, 72, 73

7. AN, DJ Ag, fond Primãria Costeşti, dos. 8/1946, f. 112.

8. Ibidem, f. 181.

9. AN, DJ Ag, fond Legiunea de Jandarmi Arges, dos. 2/1946 - 1947, f 33

10. AN, DJ Ag, fond Primãria Costesti, nr 2/1944 - 1947, f. 24 verso/25.

11. Ibidem, f. 27.

12. Ibidem, dos. 4/1946, f. 49.

13. Ibidem, f. 76.

14. Ibidem, dos. 1/1946, f. 120.

15. Ibidem, dos. 3/1946, f. 303.

16. Ibidem, dos. 4/1946, f. 211/212.

17. Ibidem, f. 57.

18. Gustave Le Bon, Incertitudinile prezentului, Institutul European, Iasi, 1996, p. 179.

19. AN, DJ Ag, fond Primãria Costesti, dos. 1/1946, f. 143. Termenul "sdrobind" ar fi avut pentru majoritatea participanţilor doar un sens politic, dar iniţiaţii în tainele comunismului stiau cã exterminarea fizicã va însoţi procesul de formarea a omului nou. Opoziţia spera doar în venirea occidentalilor, dar speranţele i-au fost amarnic înşelate. Pionul numit România a fost sacrificat din motive strategice.

20. Ibidem, f. 262.

21. AN, DJ Ag, fond Legiunea de Jandarmi Argeş, dos. 2/1946 - 1947, f. 40.

22. AN, DJ Ag, fond Legiunea de Jandarmi Argeş, dos. 2/1946 - 1947, f. 45.

23. AN, DJ Ag, fond Primãria Costeşti, dos. 2/1944 - 1947, f. 32.

24. AN, DJ Ag, fond Legiunea de Jandarmi Argeş, dos. 2/1946 - 1947

25. Ibidem, f. 244.

26. Ibidem, f. 216.

27. AN, DJ Ag, fond Primãria Costeşti, dos. 2/1946, f. 42.

28. AN, DJ Ag, fond PJAg, dos. 36/1947, f. 76.

29. Ibidem, f. 46.

30. Ibidem, f. 51v.

31. Ibidem, f. 56v.

32. Ibidem, f. 70v.

33. Ibidem, f. 76v.

34. Ibidem, f. 102v.

35. Ibidem, f. 81.

36. Ibidem, f. 81.

37. Ibidem, f. 99.

38. Ibidem, f. 102.

38a. Ibidem, dos. 23/1947, f. 48.

39. Ibidem, dos. 36/1947, f. 6.

40. Ibidem, f. 16.

41. Ibidem, f. 24v.

42. Ibidem, f. 9.

43. Ibidem, dos. 1/1947, f. 47.

44. Ibidem, dos. 93/1947, f. 255.

45. Ibidem, f. 256.

46. Ibidem, f. 234.

47. Ibidem, f. 31.

48. Ibidem, f. 29.

Sursa imagine: Facebook