Istoria umanităţii a cunoscut o permanentă luptă pentru supremaţie şi resurse, pacea fiind privită doar ca un răgaz în vederea dezvoltării bazei militare pentru noi agresiuni. Noţiunea de milă nu există în cadrul luptei dintre marile puteri. Pentru evitarea atacurilor prin surprindere, fiecare stat şi-a dezvoltat reţele de spionaj pe teritoriul vecinilor, toate datele culese fiind analizate cu grijă. Serviciile de contraspionaj n-au reuşit să neutralizeze ingeniozitatea agenţilor infiltraţi, dar informaţiile culese au fost privite de multe ori cu scepticism atunci când contraveneau raţionamentelor politico-militare.

Iosif Vissarionovici Stalin era în 1939 conducătorul celui mai întins şi mai puternic stat centralizat din lume, dar istoriografia oficială susţine că a poruncit de frică semnarea faimosului Pact Molotov – Ribbentrop, abil denumit Pact de neagresiune. Se mai susţine că a avut mare încredere în dictatorul Adolf Hitler şi de aceea n-a dat atenţie celor 84 de mesaje de avertizare venite din toate colţurile lumii privind iminenţa atacului german de la 22 iunie 1941. Oare dictatorul roşu era atât de naiv să se încreadă în cel care dorea distrugerea URSS şi nimicirea popoarelor inferioare slave? Istoricii occidentali şi de pretutindeni dovedesc o mare credulitate. Realitatea din Kremlinul anilor 1939 – 1941 era cu totul alta. Existau prea multe date exacte care dovedeau că potenţialul ofensiv german era prea redus pentru atacarea colosului sovietic. Stalin elaborase numai planuri ofensive, agresive, dar atacul german a dat peste cap toate socotelile elaborate de ani buni ¹.

Studierea istoriei trebuie făcută numai printr-o analiză atentă a izvoarelor edite şi inedite, iar lucrările mai vechi trebuie reinterpretate în lumina noilor descoperiri. Pentru descoperirea adevărului este necesară mergerea la documentele redactate în limba rusă. Cum accesul în fostele arhive sovietice este restricţionat din motive de securitate şi financiare, interpretarea se poate face pe baza documentelor publicate pe diferite site-uri ale internetului, reţea care oferă un rapid acces la cunoştinţe altfel inaccesibile. Un site extrem de util pentru istoria celui de-al doilea război mondial rămâne http://www.battlefield.ru, unde, pe lângă descrierea Armatei Roşii, a armamentului şi a bătăliilor, există şi documente inedite publicate în totalitate. Atrag atenţia cele redactate de organele NKVD pentru conducerea politică şi care schimbă toate tezele istoriografice publicate până-n prezent. Din păcate, mulţi cercetători se mulţumesc cu unele documente senzaţionale puse la dispoziţie de serviciile secrete şi se lansează în speculaţii comerciale, oferă noi mituri care ascund adevărul şi crimele trecutului. Secolul vitezei nu mai permite o interpretare atentă, calmă, pe baza datelor oferite de diferite ştiinţe. Vârtejul banului a început să înghită toate domeniile de activitate. Mulţi istorici nici nu mai merg la izvoare şi se mulţumesc să repete tezele gata oferite de istoriografia comunistă. Prezentul studiu va combate toate falsurile elaborate de regimul sovietic pentru perioada 1940 – 1941.

Un mit al istoriografiei comuniste şi ruse susţinea că tovarăşul Iosif Stalin n-a fost suficient de bine informat asupra intenţiilor germane în 1940 – 1941. Nimic mai fals. Un raport trimis din Belgrad la 24 august 1940 susţinea că un oficial german vorbea despre trimiterea a 75 de divizii în Polonia, suma urmând să fie de 120, ceea ce este aproape de totalul folosit de Wehrmacht în anul următor. Informaţia poate să fie o simplă dezinformare la o primă vedere, dar trebuie să remarcăm data trimiterii raportului. Era cu trei luni înainte ca Hitler să semneze celebra directivă Barbarossa. Un om prevăzător ar fi luat imediat măsuri pentru realizarea unui dispozitiv defensiv la graniţa de vest, dar Stalin nu s-a grăbit. Agentul de la Belgrad acorda atenţie oricărui detaliu şi semnala trecerea a două vapoare încărcate cu bombe de aviaţie pentru Bulgaria, dovadă fiind interesul Germaniei de a asigura flancul balcanic împotriva unei agresiuni britanice sau sovietice.

Experienţa războiului mondial demonstrase importanţa maselor de tancuri pentru obţinerea deciziei militare într-un timp scurt. Se observase deja că blindatele au succes deosebit dacă acţionează în teren deschis, de câmpie, cu drumuri şi poduri bune. Practic, după străpungerea fâşiei de rezistenţă, coloanele de tancuri nu mai puteau fi oprite. O privire fugară aruncată pe harta Europei permite rapid observarea zonei favorabile unor astfel de acţiuni: Polonia. Iosif Stalin a indicat NKVD - ului să acorde o atenţie deosebită regiunii şi rapoartele au început să curgă. La 6 iulie 1940 erau semnalate 70 de tancuri în oraşul Iaroslav, iar o săptămână mai târziu erau înregistrate în aceeaşi localitate regimentele 39 de infanterie şi 116 de artilerie. Oraşul Crosno adăpostea regimentele 647, 289, 134, 438 şi 36. Mai sosiseră şi regimentele 192 de infanterie şi 44 de artilerie grea la Pşevorsk, dar şi batalionul 16 de mitraliere. Observăm atenţia agenţilor sovietici de a remarca orice unitate până la nivel de batalion. Un alt raport înaintat de Beria lui Stalin la 17 august 1940 preciza sosirea a 15 – 20 de vagoane cu tancuri la Insterburg şi ridicarea de fortificaţii antitanc din metal la 4 –5 km de oraş, mai mult ca sigur pe direcţii secundare pentru a nu încurca mişcările propriilor blindate. Erau indicate şi sistemele de sârmă ghimpată de lângă graniţă. O altă zonă afectată armatei germane era Gumbinnen unde se construiau cazemate din beton pentru uzul tunurilor². Se mai semnala şi introducerea unui sever control al circulaţiei persoanelor, chiar şi ofiţerii germani fiind atent verificaţi. Însă o altă informaţie oferită de documente este interesantă pentru orice analist militar. Un raport preciza că s-au terminat lucrările la şoselele Cracov (Cracovia) – Tarnov, Tarnov – Iaroslav şi Iaroslav – Zasane. Aparent este vorba de o acţiune simplă de refacere a reţelei rutiere afectată de ostilităţile militare din anul precedent. Aparenţele înşeală întotdeauna. Dacă Germania s-ar fi pregătit de apărare, drumurile refăcute ar fi fost paralele cu frontiera de stat pentru a asigura deplasarea rapidă a eşaloanelor cu rezerve spre locul ameninţat de inamic. Şoselele amintite erau însă perpendiculare pe graniţă, ceea ce indică existenţa unui plan pur ofensiv în viitorul apropiat. Numai din prezentarea acestor documente putem să observăm că planul german de atac n-a fost o surpriză pentru conducerea de la Kremlin. A surprins doar faptul că forţa de penetrare a tehnicii blindate perimate a depăşit orice imaginaţie a analiştilor militari.

Războiul-fulger implică folosirea masivă a tancurilor sprijinite de avioane de vânătoare, bombardament şi de asalt. Spionii sovietici au acordat o atenţie deosebită aerodromurilor. Raportul din 27 iulie 1940 cuprinde informaţia despre un mare aeroport în regiunea Lintov, avioanele germane având posibilitatea să lovească ţintele din partea de vest a Uniunii Sovietice. Acelaşi raport semnala sosirea de trupe germane în Slovacia, interesante fiind cele două trenuri încărcate cu tancuri ce au tranzitat gara Zvolin.

Agenţii sovietici erau atenţi la cele mai mici deplasări de trupe germane. Nimic nu mai era secret. Un raport din 22 iulie 1940 se referă la circa 100 de motociclete, fiecare cu câte trei militari, şi la o coloană cu circa 50 de camioane cu armament ce s-a deplasat spre oraşul Holm. Sunt şi date despre mobilizarea unor unităţi de cavalerie în aceeaşi regiune, efectivul total fiind de doar 250 de oameni. Fără să intrăm în detalii de tactică şi strategie, trebuie să precizăm că orice ofiţer cunoaşte potenţialul ofensiv al cavaleriei. Dispozitivul Armatei Roşii din 1941 respecta regula plasării unor unităţi mobile în primul eşalon, ceea ce demonstrează că la Kremlin erau buni strategi. Unii sceptici vor scrie că diviziile de cavalerie au fost în imposibilitatea de a acţiona în timpul primului război mondial din cauza infernalelor mitraliere. Plasarea corectă în zone mai puţin protejate le deschidea perspective pentru o rapidă infiltrare în adâncime. Un sprijin generos din partea celorlalte arme, a tancurilor în special, ar fi împiedicat orice reacţie eficientă din partea germanilor.

Poate că spionii sovietici credeau în unele informaţii conform cărora trupele germane se concentrează în Polonia pentru a fi ferite de raidurile aviaţiei britanice de bombardament. Raportul din 15 iulie 1940 infirmă şi credulitatea Moscovei. Toate trupele germane din Liublin erau deplasate spre graniţa sovietică, ceea ce indică doar intenţii ofensive. Tancurile nu au potenţial defensiv dacă sunt prea aproape de frontieră şi nu au spaţiu de manevră. Ideea lui Hitler că se fac concentrări departe de bazele britanice de aviaţie nu avea valoare pentru un analist militar deoarece ţintele erau prea mici şi dispersate, iar avioanele de bombardament strategic erau încă în număr insuficient.

Teoria despre surprinderea germană trebuie să dispară din manualele şi lucrările de istorie în favoarea tezei despre masivele pregătiri sovietice de ofensivă. Iosif Stalin n-a crezut că germanii vor ataca cu forţele insuficiente aflate la graniţa de vest a Uniunii Sovietice. Subestimarea adversarului a costat mult Moscova.

Prezentul studiu se referă doar la 13 documente din arhivele Moscovei, dar sunt suficiente pentru a înţelege eficienţa serviciilor de spionaj. Sunt suficiente pentru a combate teoria că nu s-a acordat atenţie acestor surse din partea lui Stalin şi a generalului locotenent Filip Ivanovici Golikov³, conducătorul GRU, armatele sovietice fiind amplasate tocmai pentru a realiza încercuirea forţelor inamice dispuse imprudent în raioanele de frontieră⁴. Nici teoria că primul avertisment serios despre planurile lui Hitler împotriva URSS a fost cel trimis de către premierul Winston Churchill prin intermediul noul ambasador Sir Stafford Cripps la 1 iulie 1940 nu are o bază reală⁵. Mişcările germane de trupe erau deja semnalate la Moscova şi Stalin, pentru a-l induce în eroare pe dictatorul de la Berlin, i-a oferit informaţiile din document ambasadorului Schulenburg⁶. Suntem orbi când dorim ceva⁷ ar fi o caracterizare mai potrivită pentru Iosif Stalin în anii 1940 – 1941. Ideea de a domina lumea sub flamurile steagului roşu şi potenţialul militar enorm al Uniunii Sovietice l-au făcut să subestimeze posibilităţile ofensive ale inamicului. S-a pregătit pentru a asigura o superioritate zdrobitoare de forţe, pentru a nu uita ceva, dar nu s-a ţinut cont de un atac fără sorţi de izbândă⁸. Mitul despre o frică a lui Stalin trebuie să dispară definitiv din istorie.

Lucrările despre conflictul mondial scot în evidenţă rolul unor mari spioni cum a fost Richard Sorge, dar Uniunea Sovietică nu se bizuia pe fidelitatea unui om. Moscova avea pretutindeni informatori şi chiar grupe de diversiune pregătite pentru orice eventualitate.

Cum spionii aveau unele probleme în transmiterea informaţiilor în timp util, Armata Roşie avea nevoie de alte surse. Avionul s-a remarcat prin capacitatea de pătrundere în spaţiul aerian al inamicului şi prin posibilitatea de a acoperi spaţii vaste la un singur zbor.

Viitoarele studii în arhivele fostei Uniuni Sovietice vor scoate la lumină şi documentele mult mai interesante din 1941 şi toate legendele istoriografice vor intra la coşul de gunoi al istoriei.

Note:

¹ A se vedea lucrările lui Victor Suvorov trecute la Bibliografie.

² O mare problemă a spionajului o reprezintă lipsa de încredere a conducătorilor politici şi militari în agenţii care pot fi dubli sau tripli. Spionii Moscovei erau verificaţi şi supraverificaţi, iar rapoartele au fost luate în calcul. Artileria, principalul mijloc de distrugere pe câmpul de luptă după exprimarea marelui gânditor german Clausewitz, a fost oferită cu generozitate trupelor din zona Balticii. Mai mult. Au fost trimise în special tunuri de calibru mediu şi mare, adică cele capabile să neutralizeze cazematele. Se ştia încă din primul război mondial că tunurile de câmp de calibrul 75 mm nu sunt eficiente împotriva infanteriei din tranşee şi atunci în mai 1941 erau în zona amintită 390 de guri de foc superioare calibrului 100 mm. Erau 192 de piese de calibrul 152 mm, dar nici un adăpost german de campanie n-ar fi rezistat loviturilor date de cele 60 de obuziere de calibrul 203 mm (http://rkkaww2.armchairgeneral.com/battles/baltic_41/art.htm). Atacul german n-a mai permis demonstrarea eficienţei proiectilelor sovietice grele, dar fortificaţiile din regiunea Prusiei n-au rezistat în 1944-1945 când Armata Roşie a revenit pe vechea linie de demarcaţie.

³ Andrew Cristopher, Gordievski, Oleg, KGB Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, Editura ALL, Bucureşti, 1994, p. 183.

⁴ Basarabia şi Bucovina au primit trei corpuri mecanizate sovietice şi divizii de cavalerie care puteau să execute o ideală manevră de încercuire a trupelor româno-germane din nordul şi centrul Moldovei.

⁵ A. Cristopher, Oleg Gordievski, op. cit., p. 184. Trebuie să mai fie remarcat un fapt simplu. Stalin se temea foarte mult de intenţiile germane încât şi-a permis să atace România în aceeaşi perioadă, unităţile motorizate şi de paraşutişti realizând o rapidă ocupare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, iar puţin mai târziu desăvârşeau ocuparea celor trei ţări din zona Mării Baltice (Estonia, Lituania şi Letonia). A fost un exerciţiu militar de amploare cu utilizarea armelor moderne.

⁶Ibidem.

⁷Cugetare a strategului şi gânditorului militar Monluc (Pagini din gândirea militară universală, vol. II, Editura Militară, Bucureşti, 1985, p. 153).

⁸Acelaşi gânditor francez scria în secolul al XVI-lea că trebuie să rişti şi să nu se mai ţină cont de logica războiului (Ibidem, p. 152).

Dicţionar

GRU – Serviciul militar de spionaj al RKKA.

NKVD – Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne era poliţia secretă a Uniunii Sovietice având atribuţii de spionaj, contraspionaj şi represiune politică.

Obuzier – gură de foc cu tir curb, capabilă să lovească trupele adăpostite în tranşee sau în contrapantă.

RKKA – Armata Roşie a muncitorilor şi ţăranilor.

Wehrmacht – denumirea armatei germane în perioada războiului mondial.

Poziţia localităţilor menţionate în text

Gumbinnen – localitate din Prusia de Est cunoscută prin bătălia din primul război mondial. Se afla pe linia ferată strategică Königsberg – Insterburg – Kowno – Wilna – Minsk.

Iaroslaw – oraş din Polonia sudică în apropiere de Prezmysl.

Insterburg – oraş din Prusia orientală, important centru de comunicaţii.

Lublin – oraş din centrul Poloniei pe ruta feroviară Varşovia – Kowel – Rovno.

Tarnov – oraş din sudul Poloniei pe axa strategică Cracovia – Kiev.

Zvolen – oraş din Slovacia de unde trupele germane puteau manevra spre Ungaria sau sudul Poloniei.

Surse Internet

http://www.battlefield.ru

Bibliografie selectivã

Stalin, Iosif, Problemele leninismului, ediţia a III-a, Editura pentru literatura politicã, Bucureşti, 1952.

Andrew Cristopher, Gordievski, Oleg, KGB Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, Editura ALL, Bucureşti, 1994.

Antip, Constantin, Rãzboiul popular în istoria universalã, Editura militarã, Bucureşti, 1976. Bagramean, I. H, Aşa a început rãzboiul, Editura Militarã, Bucureşti, 1974.

Brişcã, Adrian, Raporturi de graniţã sovieto-române, noiembrie 1918 – iunie 1941, în Arhivele totalitarismului, nr. 1/1996, p. 46 – 61.

Bevin Alexander, Cum ar fi putut câştiga Hitler al doilea rãzboi mondial rãzboiul, Editura Lucman, Bucureşti, 2003. Cãzãnişteanu, C., Zodian, V., Pandea A., Comandanţi militari, Editura ştiinţificã şi enciclopedicã, Bucureşti , 1983.

Druc, Mircea, Alexandru Chiriac, Persoane deportate din Basarabia dupã 1940, I, în Dosarele istoriei, nr. 9/2005, p. 185 – 214.

Dupuy, Ernest R, G. Fielding Eliot, Si la guerre éclatait (If war comes), Payot, Paris, 1938. Eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei. 22 iunie - 26 iulie 1941, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999.

Giurescu, Dinu C., România în al doilea rãzboi mondial, All istoric, Bucureşti, 1999. Halder, Franz, Jurnal,1939-1942, Editura Elit, f.a.

Histoire de l’URSS, vol. 2, Ed. du Progrés, Moscou, 1977.

Iancu, Petre, Aventura submarinului, Editura Albatros, Bucureşti, 1980.

Iorga, Nicolae, Cugetãri, ed. Barbu Theodorescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1972.

Manole, Ilie; Ioan Damaschin, Confruntãri navale, vol. II, Editura Militarã, Bucureşti, 1988.

Manole, Neagoe, Mari bătălii din istoria lumii, vol. 2, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1974.

Mikoian, A., I., Primele luni de rãzboi, în Magazin istoric, nr. 5/1986, p. 42-45.

Petrencu, Anatol, Stalin şi Marea Conflagraţie, în Arhivele totalitarismului, nr. 2-3/1997, p. 256-259.

Regan , Geoffrey, Cartea gafelor militare, Antet , 2000.

Rokossovski, K. K., Datoria ostãşeascã, Editura Militarã, Bucureşti,1982.

Saizu, I ; Al. Tacu, Europa economică interbelică, Institutul European, Iaşi, 1997.

Sarin, Oleg; Dvoretsky, Lev, Rãzboi contra speciei umane. Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii, Antet, 1997.

Scurtu, Ioan; Hlihor, Constantin, Anul 1940 Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Editura Academiei de Înalte studii militare, Bucureşti, 1992. Soare, Vasile, Forţele speciale. Comandourile aeropurtate în acţiune, Editura Ziua, Bucureşti, 2002.

Spânu, Alexandru-Alin, 1941: Spionaj sovietic şi contraspionaj românesc, în Dosarele istoriei, nr. 9/2005, p. 5-8.

Stãnescu Gheorghe, Vochin Dumitru, Tancuri şi automobile, Editura Militarã, Bucureşti, 1978. Suvorov, Victor, Spãrgãtorul de gheaţã, Polirom, Iaşi, 1995.

Suvorov, Victor, Ultima republicã, Polirom, Iaşi, 1997.

Suvorov, Victor, Ziua” M”, Polirom, Iaşi, 1998.

Tãnase, Mircea, Relaţiile româno-sovietice sub cupola paraşutei, în Dosarele istoriei, nr. 9/2005, p. 11-16.

Tomescu , Mircea, Manevra strategicã în trecut şi astãzi, Editura Cartea Româneascã, Bucureşti,1939.

Troncotã, Cristian, Uniunea Sovieticã şi Rebeliunea legionarã Documente din arhiva S.S.I., în Arhivele totalitarismului, nr. 1-2/1994, p. 173-195.

Verdeş, C., Geografia militarã a României, Bucureşti, f. a.

Sursa imagine: Warfare History Network