Ionel-Claudiu Dumitrescu

Relaţiile economice româno-germane

Al Doilea Război Mondial a condamnat România să fie prinsă între două imperii agresive şi în plină expansiune. Conducătorii de la Bucureşti nu aveau decât două soluţii: alianţa cu Germania sau cea cu URSS. Cum Moscova nimicea tot în numele comunismului, era evidentă o orientare spre Berlin. Se ştie că moneda în vreme de război se devalorizează şi s-a apelat la importuri masive de produse industriale, uimitor de multe în condiţiile în care Germania avea deficit pentru propria producţie militară. Datele oficiale germane demonstrează că numai în 1942 au fost trimise spre România 58.000t ţevi din oţel şi 36.000t bare de fier. Se adăugau 97.000t de produse semifinite din fier. N-a fost uitat nici cărbunele şi au ajuns la fabricile româneşti 386.000t plus 137.000t cocs. Ceva mai rău se stătea la metalul necesar electrotehnicii. Au fost livrate doar 450t cupru. Era firesc din moment ce şi Reich-ul avea deficit mare faţă de consum. Se vede din aceste câteva cifre că Berlinul nu şi-a umilit aliatul din Carpaţi, dar se poate constata că armata germană a suferit la capitolul înzestrare şi a fost obligată să folosească arme din prima conflagraţie mondială şi din cele de captură. Industria n-a făcut faţă cererilor frontului.

Sursa imagine: Banatul Azi