Există în prezent o uimitoare nostalgie pentru perioada comunistă şi formula înainte era mai bine se aude destul de des. Epoca de Aur parcă tinde să devină de la o formulă propagandistică la o realitate chiar pentru cei care au trăit atunci. Se spune des că industria duduia şi aveai un loc de muncă. Aveai şi bani mai mulţi. Datele statistice oficiale ale regimului Ceauşescu demonstrează însă că se stătea foarte prost la capitolul calitatea produselor trimise peste frontiere şi balanţa comercială era net defavorabilă României. Erau trimise mărfuri sărace, adică volum mare şi preţuri mici, pentru a aduce produse scumpe necesare industriei. Automobilul, produs foarte căutat pe piaţa mondială, nu asigura decât o parte infimă a comerţului exterior. Doar 21.785 unităţi de oraş şi 9.853 de teren au fost exportate în 1981. Petrolul, cimentul, îngrăşămintele chimice, lemnul, cerealele şi soda rămâneau de bază pentru clienţii străini. Se explică de ce în agricultură calul era încă interesant. Importul de minereu de fier pentru combinatul de la Galaţi istovea finanţele României. Erau peste 15.000.000t de minereu şi peste şapte milioane de tone de cărbune şi cocs. Automobilele şi autobuze de calitate soseau din import. La fel şi maşinile-unelte. Nu este de mirare că România ieşea aproape mereu în pierdere. Doar în 1980 au fost pierderi comerciale de 8.043.000.000 lei valută. Poate pare puţin la o primă vedere, dar exporturile României se ridicau la doar 50,963 miliarde lei valută în acelaşi an. Politica economică eronată a dus la creşterea datoriei externe (doar opt ani au fost pe plus la balanţa comercială în perioada 1948-1981) şi, ca să nu se prăbuşească sistemul prin intrare în incapacitate de plată, s-a trecut la o politică drastică de reducere a consumului intern. Regula s-a aplicat însă numai pentru mase, nomenclatura trăind într-un lux deşănţat. Se ştie că legendele sunt greu de combătut prin argumente raţionale şi puterea morţilor domină creierele celor vii timp de decenii, secole sau milenii.
Sursa imagine: Wall-Street.ro