Puşca utilizată în atentatul din Dallas pare pentru un amator. Era o variantă italiană a modelului austriac Mannlicher md. 1893 şi a fost folosită intens pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial de către armatele austro-ungare, italiene şi române. L. Oswald scapă de orice acuzaţie tocmai cu ajutor românesc. Cum se poate? Simplu. În perioada interbelică, armata română a continuat să folosească puşca pentru instrucţie asupra unor ţinte fixe. Un astfel de antrenament a implicat folosirea a şase militari cu pregătire diferită. Vizibilitatea era ceva redusă de nori, iar ţinta se afla la 400 m. Au fost trase câte 15 lovituri de fiecare în maximum 123 de secunde, adică un glonţ la 8,2 secunde. Precizia atinsă în panou a fost de 65,55%, în ţintă au ajuns doar 11 gloanţe (12,22%), în cap doar două (2,22%) şi în gât doar unul (1,11%). S-a efectuat şi altă şedinţă cu militari bine antrenaţi şi cu o viteză de tragere de doar 4 – 5 lovituri pe minut. Obiectivul era fix la 400 m şi vizibilitatea perfectă. Ţinta de pe panou a fost atinsă de 33 de ori, dar în cap au lovit doar cinci focuri (5,55%) şi în gât două (2,22%). Aceste calcule matematice, foarte plictisitoare la prima vedere, demonstrează în mod absolut că un trăgător obişnuit nu poate atinge maximum de performanţă cu patru focuri. Dacă luăm în calcul mişcarea automobilului şi emoţiile inerente unei acţiuni deosebite, Oswald nu putea să fie trăgătorul perfect. Se afirmă în mod obişnuit că preşedintele Kennedy a fost atins de două, trei sau patru gloanţe, adică precizia a fost de 50, 75 sau 100%. Nici traiectoria gloanţelor nu se potriveşte cu poziţia trăgătorului.

Oswald a fost un ţap ispăşitor pentru ascunderea luptelor pentru putere din SUA.

Sursa imagine: Wikimedia Commons