Argeşanu Alina, Ionel-Claudiu Dumitrescu

Importanţa documentelor bisericeşti pentru studiul istoriei recente

În fiecare biserică există documente unde sunt consemnate toate naşterile, căsătoriile şi decesele. Registrele, la o primă vedere, par plictisitoare prin simpla înşiruire de date, dar o interpretare ştiinţifică poate să aducă rezultate deosebit de valoroase. Registrul de decese din parohia Bradu de Jos (comuna Bradu, judeţul Argeş) cuprinde pentru perioada 2004-2009 numele a 186 de decedaţi. Analizând datele reci, observăm că lunile martie şi aprilie sunt cele mai periculoase pentru viaţa sătenilor cu un total de 43 de morţi (23,11%). Postul prelungit, împins uneori la limitele absurdului, schimbarea anotimpurilor şi organismele slăbite de mâncarea conservată din timpul sezonului rece contribuie decisiv la creşterea mortalităţii. Luna aprilie 2009 deţine un trist record cu 7 (şapte) decese. Fenomenul se poate studia şi în cazul altor localităţi argeşene. Mai nou, luna ianuarie a ajuns la fel de periculoasă precum martie şi aprilie (11,29%), excesul alimentar din perioada de sărbătoare de la sfârşitul anului ducând la agravarea bolilor aparatului circulator. În concluzie, trebuie să se acorde mai multă atenţie sănătăţii în lunile martie, aprilie şi ianuarie, iar tratamentele medicale să fie respectate cu stricteţe.

Sursa imagine: Parohia Bradu