Artileria a reprezentat pe câmpul de luptă principalul mijloc de distrugere şi toţi generalii au fost preocupaţi de asigurarea superiorităţii, dar industria a impus limitări drastice ţărilor mici. Marile puteri au declanşat o cursă infernală a înarmărilor înainte de prima conflagraţie mondială, dar competiţia n-a ţinut prea mult cont de armistiţiul din 1918. Lupta pentru supremaţie mondială urma să nu mai cunoască mila pentru cei învinşi.

Iosif Stalin avea propriile socoteli pentru următorul război mondial şi a dezvoltat industria grea. Producţia de unt nu prea conta. Tunurile erau la mare preţ pentru conducătorul de la Kremlin. S-au publicat după 1989 date privind livrările de tunuri către Armata Roşie începând cu anul 1939. Simplele cifre nu spun prea multe unui cititor plictisit de mulţimea informaţiilor. Oare ce poate să ascundă un tabel?

Anul 1939 a adus unităţilor 229 de obuziere grele de calibrul 203 mm. Proiectilele erau capabile să neutralizeze orice adăpost de campanie, arma fiind utilă pentru a scoate infanteria ascunsă în tranşee. Se poate spune fără a greşi că obuzierul are un rol ofensiv şi cine a lansat o comandă masivă nu prea se gândea la apărarea graniţelor. Poate nişte cârcotaşi vor îndrăzni să scrie că sunt prea puţine pentru lungimea frontului. Nicio problemă. Liderul de la Kremlin a mai dat un ordin şi din arsenale au mai ieşit 20 de mortiere de calibrul 280 mm. Concentrarea acestor arme cu tir curb şi cadenţă redusă pe direcţiile de efort ar fi asigurat o superioritate zdrobitoare asupra oricărui vecin din august 1939. Erau tot arme ofensive.

Poate anul 1940 a adus vreo schimbare în strategia dictatorului de la Kremlin. Se poate scrie fără şanse de a greşi că Stalin a fost perseverent şi n-a oprit producţia de arme grele pentru spargerea fronturilor. Au mai apărut 168 de obuziere de 203 mm şi 25 de mortiere de 280 mm. Să fie puţine? Poate, dar Stalin avea rezerve din anii precedenţi. Era omul rezervelor. Existau cel puţin 70 de piese de artilerie cu calibre între 203 şi 305 mm.

Fără să mai analizăm situaţia tunurilor şi obuzierelor de calibrele 107, 122 şi 152 mm, observăm că dictatorul de la Kremlin era ferm hotărât în 1939 să declanşeze războiul pentru extinderea comunismului. Polonia n-a avut nicio vină că a respins ajutorul sovietic în august deoarece zarurile fuseseră aruncate. Restul a fost doar propagandă şi istoriografie oficială.

Sursa imagine: Wikimedia Commons