Recesiunile economice au fost definite drept ceva obișnuit și periodic în lumea capitalistă, dar valul devastator din 1929 a fost cel care a rămas în istorie. Nu erau capabili cei de la putere să se opună unui fenomen planetar.
Problema este că tocmai ideile, fanteziile și acțiunile conducătorilor au provocat lipsurile din societate pentru anumite categorii de populație. Cum cei din funcții înalte aveau din ce în ce mai multă autoritate, au trecut la îndeplinirea poftelor personale și, cum totul se adună, a rezultat un dezastru pentru masele de supuși, cei care erau obligați să suporte totul de frica gloanțelor ascuțite.
O preocupare de bază a multor lideri politici sau din economie a fost să șteargă trecutul pentru a face o lume după propriile viziuni. Iosif Stalin era unul dintre cei mai obsedați de nimicirea istoriei popoarelor din lagărul comunist pentru a forma o nouă lume. Moscova era sub ochii dictatorului și trebuia să fie modificată în funcție de ideologia comunistă. Biserica nu exista în concepția unui posibil preot trecut la un ateism violent. Nu era loc pe planetă pentru două credințe și Catedrala Iisus Mântuitorul nu se mai potrivea cu poftele stăpânului de la Kremlin. S-a dat ordin să fie dărâmată și construcția din secolul al XIX-lea a fost dinamitată în 1931. Era o epocă de lipsuri, dar statul comunist a avut resurse pentru a șterge monumentul de arhitectură ce fusese ridicat în amintirea militarilor participanți la războiul din 1812. Un an și jumătate s-a muncit pentru a realiza ștergerea de pe fața Pământului a clădirii gigantice ce nu cerea investiții în epoca zisă de recesiune. Statul bolșevic a găsit fondurile necesare susținerii campaniei de demolare în timp ce populația murea de foame. Chiar populația din grânarul numit Ucraina a pierit în mare măsură în ceea ce se numește astăzi Holodomor și se spune că au fost vreo cinci milioane de morți de toate vârstele în 1933. Nu era Stalin interesat de detalii în fața măreției proiectului politic și totul era dirijat spre victoria comunismului în lume. Au fost luate produsele agricole cu mitraliera și dirijate spre muncitorii ce ridicau clădirile regimului sau produceau mărfurile planificate de dictatorul roșu. Alte cantități plecau peste graniță pentru a susține importurile de utilaje.
Ce s--a construit pe terenul unde a fost catedrala? Au apărut imobile de locuit pentru oamenii muncii sau magazine se desfacere a mărfurilor livrate de industria aflată în plin avânt? Nimic din toate acestea! A fost pusă în practică ideea realizării unui Palat al Sovietelor și arhitecții au fost obligați să vină cu idei. Apoi s-a trecut la punerea în execuție a proiectului câștigător și care fusese pe gustul lui Stalin. Lucrările pentru imobilul ce trebuia să fie inima mișcării comuniste internaționale au continuat până în anul 1941, declanșarea ofensivei germane ducând la oprirea construcției.
Stalin a reușit să provoace o problemă prin politica de distrugere a trecutului și, mai ales, prin programul de ridicare a unui zgârie-nori ce n-a adus vreun venit popoarelor sovietice. A fost o gaură neagră pentru populația sovietică, dar orice regim politic ține să se impună prin clădiri imense. Palatul Sovietelor a fost ridicat într-o zonă cu un pământ instabil, dar n-a fost o problemă. Fundațiile au fost concepute astfel încât să plutească pe rocile moi și bogate în apă pe un fel de farfurie enormă din oțel. Tovarășul Stalin nu era un om zgârcit când venea vorba de simbolurile mișcării internaționaliste și cele mai bune și rezistente materiale de construcție au fost dirijate spre imobilul ce trebuia să fie veșnic, un templu ideologic. Înaintarea tancurilor germane a dus la folosirea materialelor pentru industria militară și la trimiterea muncitorilor specializați pe front. Proiectul a căzut în perioada postbelică din cauza lipsei de oameni capabili.
Un istoric conservator va spune că un singur exemplu nu este suficient pentru a contura teoria că lipsurile au fost provocate de politicile de schimbare a lumii și, teoretic, ar avea dreptate. Chiar spuneau unii specialiști că orice studiu trebuie să apară după o intensă muncă de cercetare, valoarea operei fiind dată și de lungimea bibliografiei. Nici nu este cazul în ceea ce privește politica autorităților sovietice în perioada interbelică. S-a dat ordinul să fie ridicată o centură fortificată la granița de vest și a fost botezată Linia Stalin.
Denumirea de linie nu trebuie să păcălească vreun cititor. Erau mai multe regiuni fortificate și doar anumite porțiuni erau lăsate pentru a permite prinderea unui inamic din trei părți. În plus, trebuia să existe locuri și pentru trecerea Armatei Roșii spre vest. Munca de realizare a sistemului defensiv a început în anul 1928, cel în care se zice că au apărut primele semne ale recesiunii, și a implicat distrugerea fără milă a așezărilor rurale, populația fiind în cel mai bun caz mutată în alte regiuni din interior. Cei ce erau bogați sau catalogați drept dușmani ai regimului aveau locuri asigurate în lagărele de concentrare. Au fost realizate lucrări care au însemnat schimbarea reliefului și militarii germani au fost uimiți de cât de diabolică era mintea militarilor din trupele de geniu. Linia a fost dezvoltată în toată epoca zisă de recesiune și a implicat consumuri importante de ciment și oțeluri speciale. Existau câmpuri de mine, sârmă ghimpată, arme automate, tunuri și legături telefonice. Cetățile îngropate erau minuni tehnice care au schimbat lumea zisă sovietică, dar era normal să se moară de foame din cauza costurilor provocate.
Sursă imagine: Picryl