Primul Război Mondial, cel care a pornit de la două focuri de armă, a fost o adevărată plăcere pentru oamenii de afaceri americani, cei care ofereau orice Antantei, alianță care controla mările și dispunea de suficiente nave comerciale. Reușitele submarinelor germane nu erau o problemă pentru mediul de afaceri, generalii cerând înlocuirea mărfurilor strategice pierdute. Cum Europa era devastată de ostilități, cererea de mărfuri s-a menținut ridicată și prosperitatea creștea în vastul stat american. Bătrânul continent își revenea, dar orice minune nu ține prea mult și a plecat din New York un seism devastator în octombrie 1929. Crahul financiar era văzut ca un semn al prăbușirii capitalismului și specialiștii priveau cu admirație spre economiile totalitare, cea sovietică părând o minune după datele oferite de autoritățile de la Moscova.
S-a tot scris despre recesiunea care a început în octombrie 1929 prin prăbușirea afacerilor la bursă și s-a adunat un munte de publicații și de explicații. A fost un fenomen negativ care a dus la radicalizare socială și apoi la în nou război mondial.
Realitatea a fost complet diferită de ceea ce au conceput cercetătorii și jurnaliștii, ei care au afirmat că nu erau comenzi pentru industria grea și activitatea în construcții a fost practic oprită. Patronii căutau cu febrilitate soluții pentru obținerea se spațiu vital pentru a realiza clădiri impresionante și orașul Chicago impunea construirea pe verticală. Terenul era puțin și scump și salvarea venea numai din tehnologie. Imobilele scunde nu mai erau pe gusturile patronilor în zonele centrale ale orașelor și sediile pentru bănci și companii de asigurări deveneau din ce în ce mai impozante.
Chicago dispunea de primul zgârie-nori cu structură metalică încă din secolul al XIX-lea, dar se putea mai mult. Muncitorii au venit și au ras cel puțin șase clădiri în vederea extinderii bazei viitorului turn. Home Insurance Building avea statutul de primul zgârie-nori din lume cu înălțimea de 54,9 m și cu structură din fier și beton. Domina orașul și a fost o clădire de succes până la nivelul anului 1929. Se zice că nu mai dădea randament și spațiile nu mai erau ocupate din cauză că erau demodate. A dispărut rapid până în 1931. Muncitorii au spulberat rapid clădirea care a fost ridicată de ctitori să înfrunte veacurile. Pofta de arginți și de spațiu a fost mult mai puternică decât păstrarea unei clădiri ce nu mai satisfăcea în ceea ce privea dimensiunile.
Noul sediu de firme este cunoscut drept Field Building și a fost ridicat în stil Art Deco până în 1934. A rezultat un turn de 163,1 m ce atrăgea atenția și datorită materialelor incluse. Au fost utilizate la ferestre cadre din aluminiu sau monel, un aliaj compus din nichel și cupru, deosebit de scump în raport cu oțelul inoxidabil. Se punea accent pe durabilitate și strălucire și nu mai contau costurile.
Se zicea că este recesiune, dar un turist revenit în zonă ar fi fost uimit de schimbarea arhitecturii în timp scurt și turnurile noi implicau numai materiale de calitate. Prestigiul cu costuri se ține și afacerile mari mergeau în continuare, mai mult ca sigur nu pe gustul patronilor. Nemulțumirea era mare dacă purcoiul de bancnote nu era cât mai impozant și strâns în timp scurt.
Un conservator va scrie că orașul Chicago era mare și nici nu s-a simțit dispariția unor clădiri vechi pentru a face loc muntelui de beton, piatră, fier și sticlă. A fost Criză și nimic nu mai funcționa în lumea americană și, normal, în restul statelor. Imaginea simplistă a rămas în mentalul popular și nu poate fi scoasă ușor. Exista pe strada LaSalle o clădire comercială ridicată în anul 1885 până la o înălțime de 91 m și care a fost primul imobil iluminat electric din oraș. Adăpostea activitatea Consiliului Comerțului din Chicago și mari afaceri erau încheiate în sălile clădirii ce impresiona prin clopotul uriaș din turn. Arhitectul a proiectat o adevărată catedrală economică, dar care a ajuns în timp neîncăpătoare și demodată. Cum nu se stătea prea mult pe gânduri în lumea celor cu bani, s-a ajuns la concluzia că trebuie să devină istorie și demolarea s-a produs în 1929. Chiar dacă avea în spate o istorie și a fost o vreme cea mai înaltă realizare antropică, soarta i-a fost pecetluită. Muncitorii au trecut la realizarea imobilului denumit Chicago Board of Trade Building și a fost înălțat în 1930 până la 184 m și astfel a devenit cea mai înaltă construcție din oraș până în 1965. Se poate spune că a fost un record de durată și încă impresionează prin masivitate. Distanța dintre cele două construcții de recesiune ar fi 94 de metri în linie dreaptă. Lumea era mai bogată în turnuri din beton și structuri metalice, dar nu erau suficiente pentru a schimba concepția savanților despre transformarea rapidă a lumii.
Orașul New York ar fi fost lovit în plin de recesiune, dar aspectul i s-a schimbat prin ridicarea Chrysler Building în 1929 – 1930, înălțimea fiind împinsă până la 319 m pentru a fi de un simbol al arhitecturii la nivel mondial. Acoperișul din Nirosta, un oțel inoxidabil al firmei Krupp, ii asigura strălucirea. Chiar dacă atingea recorduri uluitoare, istoricii și economiștii tot au putut ajunge la concluzia că activitatea orașelor a fost afectată și a fost practic oprită realizarea de proiecte edilitare de amploare. Paradoxul a fost că orașul New York a cunoscut o epocă de glorie edilitară în timp ce economiștii și jurnaliștii se văitau de mama focului că s-a ales praful de capitalism.
Istoricii din întreaga lume au repetat timp de aproape un secol că n-a mers activitatea în construcții, dar fața orașelor americane era schimbată în 1933 și chiar de nerecunoscut în 1939. Chiar dacă specialiștii criticau progresele din economie, fabricile au funcționat și au fost deschise altele noi ce livrau munți de mărfuri și mașini din ce în ce mai sofisticate. Numai nemulțumirea ziselor elite, mereu bolnave după avere și putere, a dus la tulburări sociale și apoi la război mondial.
Marea Criză Economică a fost un termen inventat în vederea ascunderii faptelor celor ce luau decizii, mai ales în cadrul marilor state. S-a dat vina pe viciile sistemului de producție capitalist, cel ce era urât chiar de către economiștii pasionați de profit. Aruncând vina pe ceva imposibil de pedepsit, autorii de texte au reușit să ascundă ceea ce au făcut politicienii, militarii și afaceriștii timp de peste un deceniu, strategiile de îmbogățire rapidă, inclusiv prin distrugerea lumii vechi, fiind începute în forță încă din 1926. Nimicirea planetei în numele unor idei era planificată și s-a făcut totul cu o energie demnă de o cauză mai bună.
Trebuie să fie schimbate interpretările și să se scrie despre o transformare accelerată în domeniul construcțiilor, betonul armat și structurile din fier permițând ridicarea unor clădiri ce parcă sprijineau cerul. S-a muncit mult și erau căutate persoanele ce puneau suflet și pricepere în ceea ce făceau, lucrătorii necalificați fiind înlocuiți și de mașini din ce în ce mai performante. Procesul accelerat de transformare economică genera un număr de șomeri, dar aceștia erau victimele progresului și nu al recesiunii. Cărbunele era combustibilul clasic din secolul al XIX-lea, dar a început să fie înlocuit de petrol și mase de muncitori au rămas inutile după închiderea minelor. Firmele care foloseau petrolul și energia electrică avansau rapid pe piață și erai oferite produse noi sau construite imobile gigantice. Orașele evoluau tot în funcție de adaptarea la nou și de posibilitățile materiale, vitezele fiind în funcție de conectarea la drumurile comerciale.
Oare când se va schimba caracterul celor ce scriu despre recesiunea care ar fi început în 1929 și vor scrie negru pe alb adevărul? Repetarea poveștilor clasice este ușoară și textele inundă spațiul tipografic și acum este în curs de umplere cel virtual. Au fost lansate în trecut teorii ce n-au avut o bază științifică și care au fost susținute cu argumente puerile. Exact ca după 1928, trebuie să se treacă la demolarea lumii vechi și la ridicarea unei istorii în spiritul adevărului, cam neplăcut pentru cei ce vor glorie cu orice preț și în timp scurt.
Sursă imagine: Wikimedia Commons