S-a scris mult despre lipsurile apărute din 1929 din cauza recesiunii declanșate în SUA și munți de cărți și articole au fost puse pe piață până când tezele istoricilor au devenit adevăruri științifice. S-a scris mult că nu se producea și că era din ce în ce mai rău. Ar fi fost un deceniu de coșmar. În plus, mai existau și regimuri politice care doreau cu orice preț să nu progreseze România și să rămână un stat înapoiat, bazat doar pe agricultură. Conducerea de la Berlin era cea mai vinovată pentru orice nenorocire. Nu se putea să existe un comerț dezvoltat cu un regim odios și care nu putea să facă vreo faptă pozitivă pentru locuitorii din spațiul românesc.

Anuarele statistice ale statului român arată altceva decât au gândit istoricii după indicații pe linie de partid. România avea nevoie de instrumente optice în economie, învățământ, medicină și armată și statul german avea firme renumite pentru calitatea produselor. Au fost aduse în 1932 36 de tone de marfă specială și era o cantitate ce nu reflecta potențialul economic al celor două părți. Republica de la Weimar era un stat democratic, dar nu știau elitele epocii să încurajeze creșterea cererii românești de mărfuri, fenomen ce se întâmpla la toate categoriile de mărfuri. S-a ajuns în 1936 la 92 de tone de instrumente optice de calitate înaltă și nu se poate spune că se dorea o întrerupere a fluxului de mărfuri către București. Dimpotrivă. Berlinul avea nevoie de valută și de materii prime pentru susținerea unei economii în plin avânt pentru dezvoltarea organismului militar.

Tezele istoriografice trebuie să fie schimbate în spiritul adevărului.

Sursă imagine: Picryl