România socialistă a trecut în mod accelerat la o politică de înarmare cu tehnică modernă pentru îndeplinirea obiectivului ideologic de revoluție mondială și a fost realizat un aruncător de bombe de calibrul 82 mm, guri de foc de artilerie ce urmau să fie în primele linii lângă infanterie. Era absolut necesar trupelor și putea să fie utilizat împreună cu modele sovietice și românești mai vechi. Datele existente în mediul virtual amintesc de existența în cadrul batalioanelor de infanterie a 398 de exemplare prin anul 2008. Era o putere de foc apreciabilă, dar care ar fi absolut insuficientă în caz de ostilități militare de amploare.
Istoricii comuniști au avut grijă în mod permanent să critice odiosul regim antonescian și relațiile militare cu Al Treilea Reich. Ideea a fost preluată și de cercetătorii contemporani și s-a ajuns la concluzia că Armata română ar fi fost prost dotată și nici aliatul german n-a fost prea dornic să livreze tehnică militară de calitate și în cantități mari. Au fost publicate date despre expedierile din Germania, dar documentele nu i-au convins pe specialiști că partenerul nordic a făcut eforturi pentru îmbunătățirea radicală a dotării batalioanelor trecute peste Nistru. Proiectilele erau suficient de puternice pentru a devasta o fortificație sumară de campanie. Existau bombe ușoare de 3,31 kg și din cele grele de 6,8 kg, dar acestea limitau bătaia armelor. Indiferent de tip, bombele îi îngrozeau pe militari prin schijele tăioase ce provocau răni cumplite, cele ce duceau la invaliditate pe termen lung sau la mutilare pe viață.
Au fost descoperite și publicate documente despre înzestrarea trupelor române până la 15 august 1942, dar șablonul despre lipsa de sprijin a rămas. Chiar s-a scris despre atitudinea negativă a Berlinului privind dotarea aliatului cu tehnică de luptă. A fost un fel de sabotaj la scară largă. Actele publicate în mai multe rânduri conțin știrea despre livrarea a 360 de aruncătoare de mine de calibrul 81,4 mm și nu se poate spune ceva de rău despre calitatea produselor speciale. Erau model francez și au fost asamblate și în România după licență. Exemplarele rămase în 1945 au avut o carieră postbelică și au mai fost produse altele. Au fost înlocuite cu Aruncătorul de bombe calibrul 82 mm, model 1977. Autoritățile comuniste au dus o campanie de denigrare a fostului regim din cauza invidiei ce era provocată de recordurile de producție. S-a ajuns în 1942 la 30 de exemplare pe lună, ceea ce era o performanță deosebită în condițiile tehnice din epocă. Nu erau suficiente în raport cu cererea de pe Frontul de Est și erau menținute în uz piesele sovietice de captură.
Tunul săracului era o gură de foc ce putea să realizeze o adevărată ploaie de proiectile și efectele erau devastatoare împotriva infanteriei. Orice acțiune pe timp de zi era un dezastru de la momentul declanșării, dar partea sovietică a vrut de foarte multe ori să demonstreze că omul sovietic poate orice și politrucii au trimis la asalt valuri de militari. Berlinul a ajutat din plin partea română, dar un regim totalitar și odios nu poate să facă fapte pozitive. Istoria trebuie scrisă în spiritul adevărului științific și nu respectând șabloane. Trebuie să se observe că trupele române ar avea acumulate în timp 398 de exemplare moderne în 2008 și în România anului 1942 au sosit 360 de bucăți. Nici măcar nu era vorba de întregul an, ci expedierile au început după încheierea acordurilor în primăvară. Dacă se face apel la o matematică simplă, au sosit fin Germania aruncătoare de mine echivalente cu puțin peste 90% din înzestrarea contemporană. Statul român a primit arme echivalente cu 44 de procente din dotarea de la începutul campaniei. Era o performanță uimitoare în condiții de război, dar istoricii au aplicat mereu o tactică infailibilă. Minimalizarea a fost utilizată din plin de specialiștii dornici să fie pe placul celor de la putere și când nu erau cerute astfel de interpretări. Ce poți să faci în războiul modern doar cu 360 de piese de calibrul 81,4 mm? Nu se punea întrebarea ce nu poți face dacă n-ai micile guri de foc, cele ce erau sprijinite și de piesele de calibrele 60 și 120 mm.
Regimul lui Adolf Hitler a fost negativ la scara istoriei, dar trebuie să se observe că în ceea ce privește expedierile de armament au fost respectate înțelegerile încheiate prin contracte. S-a stabilit furnizarea de 360 de piese și așa s-a făcut. Mai trebuie să fie reținut un aspect. Industria germană nu putea să facă față cererilor venite de la propriile trupe pentru înlocuirea armelor pierdute de la 1 septembrie 1939. În plus, tehnica perimată trebuia să fie schimbată și nu se putea realiza procesul în ritmul impus de desfășurarea ostilităților. Regimentele germane aveau în bună măsură tehnică descoperită prin depozitele inamice sau găsită pe câmpurile de luptă. Situația s-a menținut până la sfârșitul ostilităților. Wehrmachtul era obligat în 1942 să lupte pe Frontul de Est și în Africa de Nord, dar trupe din belșug erau trimise să acopere frontierele naturale ale Europei din Norvegia și până-n Grecia. Alte arme erau necesare pentru batalioanele trimise să controleze vaste teritorii locuite de popoare ostile sau pentru unitățile de instrucție. În plus, multe guri de foc se defectau sau erau avariate în timpul luptelor și se impunea existența unor exemplare de rezervă. Era foarte dificil pentru planificatorii germani să găsească disponibilități pentru export. Totuși, existau obligații către partenerul român și contractele erau de îndeplinit.
Istoria trebuie scrisă în spiritul adevărului și trebuie să fie eliminate politica și șabloanele din cercetarea științifică. Cum studiile despre trecut sunt mai ușor de redactat prin repetarea tezelor vechi, autorii vor prefera să modifice ceea ce au scris înaintașii mai mult sau mai puțin renumiți. Se adaugă unele formulări care să fie cât mai șocante.
Industria din România a reușit să asambleze deosebit de multe aruncătoare de mine, ceea ce a provocat invidia autorităților comuniste și mereu au scris că nu existau fabrici înainte de 1945. Aliatul german a trimis armament din belșug părții române și acesta era de calitate. A fost insuficient pentru a face față unui inamic gigantic și care era sprijinit de puterile capitaliste vestice.
Sursă imagine: Wikimedia Commons