Primul Război Mondial s-a încheiat prin armistițiul din 11 noiembrie 1918 și omenirea a încercat să facă uitată era de groază prin dezvoltarea economică accelerată prin utilizarea mașinilor din fabrici. Puterea motoarelor promitea să aducă mai multe mărfuri pe piață și cât mai aproape de ultimul client. Perioada interbelică a fost acea epocă în care poporul român a scăpat de sub dominația cruzilor vecini și a putut să se dezvolte după cum doreau elitele timpului și în conformitate cu propriile interpretări despre organizarea vieții. Contemporanii aveau impresia că nu există o evoluție cu o viteză prea mare în raport cu ceea ce se petrecea în alte state și jurnaliștii aveau grijă să publice informații despre nenorociri senzaționale dacă erau permise de către aparatul de cenzură. Istoricii comuniști au muncit din greu pentru a sublinia cât de rău se trăia înainte de sosirea tancurilor sovietice. Chiar și cu mâncarea cea de toate zilele erau probleme pentru masele de locuitori și doar prin venirea la putere a celor debarcați de pe blindatele străine s-a putut aduce fericirea alimentară.

Datele statistice ale autorităților din epocă demonstrează că populația interbelică se hrănea din ce în ce mai bine și acest bine însemna un consum ridicat de carne. Abatoarele funcționau la capacitate și erau masacre cumplite prin abatoarele epocii, o problemă fiind că nu existau suficiente spații frigorifice pentru păstrarea produselor de origine animală.

Porcul era cel mai căutat de către măcelari deoarece asigura pe lângă carne și grăsimea necesară la gătit. Au fost sacrificați în anul 1927 524.056 animale și nu spunea cineva că a fost recesiune sau chiar Mare Criză Economică. Se scrie chiar că a fost o epocă de avânt economic. Poftele orășenilor erau din ce în ce mai mari și cuțitele măcelarilor abia mai făceau față pentru a satisface cererea clienților. S-a ajuns chiar la un vârf al tăierilor de 784.549 de exemplare în 1931. N-a fost un caz izolat, peste 720.000 de animale fiind prelucrate în fiecare din anii 1934 și 1935.

Istoricii au scris că nu s-a mai făcut ceva deosebit în perioada de după prăbușirea bursei din SUA, dar în România locuitorii doreau din ce în ce mai multă carne, ceea ce însemna că exista un potențial financiar.

Datele statistice ale statului român surprind o adevărată ferocitate a populației din mediul urban, acolo unde restricțiile religioase nu prea contau precum în mediul rural, lungile perioade de post fiind chiar mortale pentru trupurile epuizate de muncă. Dacă în 1932 au fost tăiați 464.568 de porci în comunele urbane, sătenii s-au mulțumit cu sacrificarea a numai 212.731. Nu trebuie să se uite că orășenii reprezentau o minoritate la nivel de țară în raport cu țărănimea.

O fi fost în concepția istoricilor Marea Criză Economică, dar clienții din mediul urban cereau carne cât mai multă și de calitate, prețul în scădere fiind interesant pentru o creștere a achizițiilor. Discrepanța dintre consumul din cele două medii s-a mărit de la un an la altul și s-a ajuns ca în 1935 să fie tăiați 600.210 porci la nivel de orașe și la țară numai 120.368.

Existau două Românii în perioada interbelică, mediul rural rămânând prea mult ancorat în trecut și tradiție. Din nefericire pentru cei ce doreau să fie conservatori, mortalitatea era deosebit de crescută în lumea satului și mulți erau cei ce refuzau să consume alimente de origine animală din motive religioase. Se adăugau și problemele financiare pentru cei ce se încăpățânau să trăiască în cele mai izolate comunități sau nu doreau să plece la muncă pentru a rămâne alături de femeie și de numeroșii copii ce păreau să fie o bogăției a familiei.

Ar fi fost loc de creștere a producției de carne de porc prin dezvoltarea de ferme și se puteau face investiții în capacități de congelare și de conservare, mai ales pentru armată, dar a venit războiul și banii au fost dirijați spre mijloacele de distrugere.