Fenomenul de recesiune ar fi pornit din New York în octombrie 1929 și s-a desfășurat pe întreaga planetă timp de un deceniu cu diferite intensități. Doar propaganda și unii naivi credeau sau mai susțin că Uniunea Sovietică n-a fost afectată de valul nimicitor. Industria grea și orașele apropiate au fost afectate din plin de lipsa comenzilor de mașini. Furnalele nu erau folosite la capacitate și minele de cărbune au fost închise.
Realitatea din epocă a fost exact pe dos față de ceea ce văd istoricii contemporani. Conducerea de la Washington a fost de acord în 1933 să fie construit un portavion de escadră și acesta a fost construit în perioada 1934 – 1938 până la o lungime de 246,7 m. Era un vapor revoluționar prin structură și a primit numele de USS Enterprise. Se poate spune de către un conservator că nu putea fi dereglată economia unei mari puteri capitaliste, dar a fost asamblat în aceeași perioadă USS Washington cu caracteristici identice. A fost finisat chiar înaintea celui care va ajunge coșmarul niponilor în Pacific după 7 decembrie 1941, dar cariera i-a fost oprită în timpul Bătăliei de la Midway.
Parcă și două portavioane nu sunt suficiente pentru a da peste cap economia unei mari puteri. Aerodromul plutitor implică o puternică aviație ce putea să urce la 90 de aparate de cea mai bună calitate. Avioanele distribuite erau proiectate special și personalul zburător era instruit în mod deosebit. Tot personalul de la bord trebuie să fie instruit în mod intensiv și să fie în orice moment gata de luptă. Navele erau deosebit de prețioase și erau protejate de escorte formate din distrugătoare, crucișătoare ușoare și grele, cele ce erau destinate executării de foc antiaerian sau împotriva unor torpiloare și submarine.
US Navy a ieșit din recesiune cu cinci portavioane de escadră și cu mare putere de distrugere. Erau disponibile USS Lexington, USS Saratoga, USS Ranger, USS Washington și USS Enterprise. Era o flotă prin care surclasa puterea Royal Navy. Franța Italia, Germania și Uniunea Sovietică au avut conducători dornici să dezvolte forțele navale, dar resursele economice n-au fost suficiente și nici proiectanții n-au venit cu idei tehnice de calitate. Numai Japonia a reușit să țină ritmul și a dezvoltat o grupare aeronavală de atac.
SUA era o republică după forma de guvernământ, dar se manifesta pe plan internațional ca un imperiu în plină expansiune. Marea Criză Economică a fost tocmai epoca de înflorire a forței ofensive și nu s-a făcut vreo economie bugetară când era vorba de aerodromurile plutitoare. N-a contat o clipă că erau șomeri cu milioanele. Lupta pentru supremație mondială era fără milă și îndurare. Poziția secundă nu era interesantă pentru puternicii zilei.
Al Doilea Război Mondial a fost declanșat încă din 1926 prin începerea unei curse a înarmărilor din toate domeniile și Marea Criză Economică a fost o consecință a programelor navale. Coloșii metalici plutitori au înghițit fondurile în timpul construcției și apoi au consumat resursele bugetare. Poftele conducătorilor politici au fost fără limite și planeta începea să facă prea mică în raport cu potențialul mașinilor ce foloseau combustibil lichid în cantități industriale.
Este interesant de observat că istoricii din întreaga lume au tot scris despre recesiunea care a pornit de la bursa din New York și de la viciile sistemului capitalist de producție, dar se poate constata ușor că oțelurile speciale ajungeau să fie modelate în vapoare militare de toate tipurile, portavioanele și cuirasatele fiind vedetele competiției. Dotarea vechilor nave sau a celor proaspăt completate se făcea numai cu echipamente de ultimă generație.