Mulți oameni din fostul lagăr socialist plâng astăzi după uriașele uzine în care puteau intra efectivele de zeci de mii de oameni din orașele mărite artificial. Erau o dovadă că partidul unic avea grijă de masele populare în funcție de ideologie și teoria a fost respectată și a funcționat perfect. Răii din lumea contemporană au reușit să demoleze ceea ce s-a construit cu sacrificii. Parcă se confirmă teoria conform căreia proprietatea înseamnă furt. Regimul impus de tancurile sovietice a fost pozitiv și a asigurat fericirea mulțimilor. S-ar fi putut menține fabricile, n-ar fi fost sărăcie și n-ar fi existat emigrare puternică spre vest.

Oamenii nu citesc prea mult și nici nu vor să gândească și să interpreteze mulțimile de date. Viața este scurtă și efortul intelectual obosește. Nici măcar accesul ușor la informație nu-i convinge pe cei ce emit judecați de valoare să facă un efort pentru a interpreta corect evenimentele din trecut.

Adevărul crud pentru masele de sclavi ideologici a fost că n-a existat o economie reală în lagărul socialist și această organizate artificială putea să funcționeze doar în urma ordinelor de partid și de stat. Stalin și toți liderii care i-au călcat pe urme au dezvoltat în special uzinele metalurgice și mecanice de dimensiuni uriașe. Ciudat era că veniturile erau mici și chiar lipseau bunurile de larg consum și cele alimentare. Oare care să fie explicația?

Mărfurile realizate de centrele de producție comuniste nu aveau căutare pe piața internă și erau cumpărate de stat. Materiile prime erau extrase, prelucrate și ajungeau produse finite deosebit de scumpe și inutile. Energiile umane și mari cantități de energie electrică sau de cărbuni erau necesare în proces. Stalin a conceput o industrie planificată care să realizeze sporite volume de obiecte cerute de forurile superioare de partid și de stat.

Tunul de calibrul 152 mm a fost ales de către Stalin pentru că reprezenta un compromis ideal între puterea de distrugere și masa sistemului de lansare. Orice piesă de artilerie implică oțeluri speciale și prelucrarea este dificilă și implică unelte specializate și costisitoare. ML-20 a fost realizat în 1938 în 500 de exemplare și erau necesare tractoare speciale pentru deplasare spre linia frontului. S-ar putea spune că erau prea puține pentru a afecta o economie înfloritoare și nici măcar nu erau vizibile pentru populație. Piesele de artilerie erau costisitoare prin muniția utilizată și erau mai multe tipuri de proiectile, utilizabile în toate tipuri de arme de calibrul 152 mm. O singură salvă a regimentelor de ML-20 însemna lansarea a 12,5 tone de oțel și explozibil.

Tunurile din 1938 au fost considerate drept puține și Stalin a cerut noi exemplare, 567 fiind livrate în 1939. Fabricile au trimis unităților 6.884 de piese ce aveau masa cam de 7,9 t fiecare A fost urmat de modelul D-1 în 1943, cel care avea masa redusă în vederea sporirii mobilității și au fost 2.827 de exemplare scoase pe porțile fabricilor. Avea portanța redusă în raport cu gusturile conducerii de partid și, după cercetări îndelungate, a apărut modelul Giatsint-B cu o masă de 9,8 t, bătaia armei ajungând la 40 km, ceea ce permitea lovirea zonelor de concentrare a trupelor, a depozitelor, a punctelor obligate de trecere. Era cam greu și s-a lucrat la îmbunătățire prin reducerea masei în urma perfecționării aliajelor. A apărut modelul Msta-B ce avea masa de 6,8 t și putea să tragă cu proiectile clasice până la 25 km. Piesa de artilerie a fost produsă din 1987 până astăzi. Masa proiectilului a fost sporit și numai un minut de foc însemna lansarea a 217,6 - 261,36 kg de obiecte explozive.

S-ar putea să existe istorici conservatori și care să considere că miile de tunuri n-ar fi fost suficiente să deregleze mecanismele economice ale lagărului comunist. Problema era că piesele de artilerie aveau nevoie de un mijloc de tracțiune rezistent pentru a duce și o parte din muniție. Se adaugă o altă mașină pentru deplasarea servanților, amestecarea oamenilor cu muniția fiind de neconceput în condițiile în care inamicul putea să execute atacuri de precizie cu aviația. Sunt necesare astfel camioane Ural-4320 ce sunt asamblate astfel încât să înfrunte orice teren, dar bateriile de artilerie implică mai multe mașini speciale pentru o funcționare eficientă. Tractoarele de artilerie au fost și sunt și mai scumpe.

Bătăliile din lumea contemporană se desfășoară în viteză și tunurile tractate sunt lente în raport cu planurile generalilor. Au fost fabricate tunuri autopropulsate cu guri de foc de calibrul 152 mm ce necesitau o structură de rezistență puternică și blindaj pentru a se apropia de pozițiile inamice. Msta-S ajungea la 42 t și dispunea de muniție specială pentru a efectua misiuni de asalt sau bombardamente prelungite.

Economia planificată s-a prăbușit atunci când statul n-a mai cerut minereuri, oțeluri speciale și tunuri. Uzinele mari au fost menținute o vreme, dar finanțele n-au mai permis supraviețuirea la dimensiunile din 1989 sau 1991 nu mai erau posibile și capacitățile industriale au început să se stafidească. Toată industria grea a fost afectată și uzinele au ajuns să fie vândute drept fier vechi. Economia din lagărul comunist a trebuit să fie transformată după model occidental și cu ajutorul capitalului străin, dar coloșii industriali, cu tehnologii vechi de zeci de ani, nu se mai potriveau cu noile realități și au fost sacrificați.

Industria lui Stalin trebuia s dispară de multă vreme și populația ar fi fost fericită. Rezultatele politicii Moscovei se văd în Ucraina, teritoriu în care proiectilele de calibrul 152 mm sunt trase zilnic din 24 februarie 2022 și stocurile n-au fost epuizate. Industria lucrează la refacere și mai sunt importate cantități importante din Coreea de Nord.