Populația din Uniunea Sovietică a fost educată că trăiește într-o lume a progresului și care asigură creșterea nivelului de trai a întregii populații. Totuși, situația economică nu era atât de roză și s-a ajuns la o penurie de bunuri de strictă necesitate chiar în marile orașe ale lagărului comunist. S-a realizat chiar o foamete cumplită în anul 1933 și care a rămas în istorie sub denumirea de Holodomor. Era ciudat că se ridicau multe fabrici, dar nivelul de trai tot n-a vrut să crească. Oare cum a fost posibil?

Explicația este una simplă, în pur stil stalinist: tunul. Iosif Stalin a acceptat ideile unor colaboratori și tunurile de calibrul 152,4 mm au fost considerate perfecte prin puterea de foc și mobilitate. Stalin a murit în anul 1953, dar ideile lansate începând din ianuarie 1924 au rămas valabile până-n prezent. Modelul D-20 a fost proiectat din anul 1947 și a fost văzut în public din 1955. Era o gură de foc cu o masă de 5,7 tone și care implica pentru deplasare un camion puternic sau un tractor de artilerie.

Tehnologiile evoluează zi de zi și erau loc pentru modernizări. Giațint-B a fost conceput cu o masă de 9,76 tone și putea să tragă la distanțe mai mari. Se putea ajunge cu proiectile puternice până la 40 de kilometri. A fost asamblat în perioada 1975 – 1989. Tunul era prea greu și complicat pentru câmpul tactic și au fost făcute noi cercetări și a rezultat modelul Msta-B din 1987 cu o masă de 6,8 tone.

Un tun tractat este un sistem militar ce nu prea este văzut și nu impresionează prin dimensiuni. Mulți sunt cei care spun că nici n-au văzut astfel de piese de artilerie și n-au cum să afecteze o economie înfloritoare. Problema este că armele erau realizate din oțeluri speciale ce urmau să reziste la presiunile pulberilor din ce în ce mai agresive. Erau necesare și cantități importante de cauciucuri speciale. Industria chimică era obligată să livreze explozivi puternici pentru încărcarea proiectilelor și pentru propulsie. Orice tun trebuie să fie însoțit de un camion cu tracțiune integrală sau un tractor de artilerie. Muniția trebuie să fie dispusă în alt camion special.

Nivelul de trai eră însă afectat îndeosebi de producția de proiectile ce erau de mai multe tipuri, cel exploziv având o masă de 43,56 kg. Fiecare tun avea o unitate de foc de câte 60 de lovituri. Acestea erau cele necesare pentru o intrare rapidă în acțiune, dar industria era chemată să asigure rezerve ce ajungeau la 600 de lovituri de fiecare piesă.

Proiectilele și pulberile de propulsie necesitau condiții speciale de depozitare și păstrare în depozite capabile să mențină un anumit climat privind umiditatea și temperatura. Au fost construite pe direcțiile principale de acțiune ale armatei. În plus, construcțiile urmau să reziste la acțiuni cu rachete sau bombe. Erau necesare cheltuieli mari în domeniul logistic și au fost concepute vagoane și camioane în vederea transportării în siguranță a muniției. Se subînțelege că locomotivele sunt mari consumatoare de carburant sau energie electrică.

Războiul din Ucraina este cel în care s-a demonstrat ce anume a produs economia Uniunii Sovietice și de ce s-a prăbușit lumea comunistă. Au fost identificate drept distruse pe bază de imagini 30 de tunuri D-20. Cei pasionați de domeniul militar au publicat pe site-ul oryxspioenkop.com și date despre modelul Giațint-B, cel care are rândurile reduse cu 38 de exemplare. Msta-B a dat cele mai multe pierderi și au fost identificate în mod sigur 70 de exemplare făcute fier vechi până la sfârșitul lunii septembrie 2024. Artileria tractată rusă a continuat să aibă superioritate numerică prin aducerea de noi exemplare din rezerva de stat. Partea ucraineană a reușit să distrugă depozite de front sau chiar dintre cele din adâncimea teritoriului rusesc. Au fost executate bombardamente masive și totuși stocurile de proiectile n-au fost terminate deoarece Rusia a moștenit cele mai mari cantități, rezervele strategice fiind amplasate cât mai departe de frontieră. Și conducerea de la Kiev beneficiază de puțină moștenire sovietică pe front. Ucraina avea peste 130 de D-20 în 2016 și 90 de Giațint-B.

Tunurile au consumat muniție din belșug în timp de pace prin antrenamente și aplicații. Alte proiectile au fost oferite drept ajutor celor ce erau definiți drept prieteni ai cauzei comuniste și Vietnamul a fost aprovizionat din belșug. La fel s-a procedat cu Cuba.

Artileria tractată sovietică de calibrul 152,4 mm a fost un coșmar economic pentru lagărul comunist și încă nenorocește oameni de pe întreaga planetă. Întreaga economie a Rusiei este și astăzi dependentă de comenzile militare ale Kremlinului și de exporturile de profil. Acum se realizează o înlocuire a pieselor vechi cu altele noi și acelea sunt rezervate pentru confruntări de amploare mai mare decât ceea ce se vede în Ucraina. Se punea întrebarea cât poate să ducă și economia o astfel de cursă a înarmărilor.

Sursa imagine: Wikimedia Commons