Conducătorii maghiari au visat sau au dus întotdeauna o politică de supremație în Europa Centrală și s-a adoptat o atitudine amenințătoare la adresa popoarelor vecine.
Această concepție se lovește în ultima vreme de evoluțiile demografice din ce în ce mai îngrijorătoare. Au fost publicate datele pe perioada ianuarie – august 2024 și sunt cumplite pentru statul din pustă. Natalitatea a scăzut cu 6.017 copii în raport cu perioada similară din 2023, dar mortalitatea a scăzut cu 1.166 de cazuri. S-a produs o scădere cu 4.851 de persoane.
Se produce în continuare un fenomen de depopulare accelerată și de îmbătrânire a populației, ceea ce nu se potrivește cu ambițiile de putere regională. Se produce o golire de locuitori a regiunilor din vestul și sudul țării pe fondul mortalității ridicate. În plus, populația tânără din comitate precum Baranya și Nograd se mutări orașele mari și astfel natalitatea scade. Fenomenul de rarefiere demografică se produce în toate unitățile administrative. Mai mult. Chiar populația din Budapesta se reduce, in 2016 scăderea fiind de 2,9 la mia de locuitori.
Epidemia de coronavirus a secerat populația care n-a fost vaccinată cu seruri occidentale, ci s-a făcut apel la variante rusești și chinezești. Aceste decizii politice au generat cea mai mare mortalitate din timp de pace și s-a obținut o scădere de 62.582 de persoane în anul 2021. A fost momentul de vârf al bolii și cei neînlocuiți se apropiau de numărul bebelușilor (93.039). A fost un adevărat masacru pentru care n-a răspuns cineva.
O altă problemă este generată de îmbătrânirea accelerată a populației, cele mai numeroase generații fiind născute înainte și în preajma anului 1989. Nu este de mirare că Budapesta se erijează în ocrotitoarea minorității maghiare din statele vecine, o sursă permanentă de populație tânără pentru umplerea rândurilor subțiate. Nici această imigrație nu este suficientă pentru a completa demografia localităților și atunci se promovează o agresivitate ce nu este specifică nici măcar marilor puteri. Trebuie să se ascundă slăbiciunea în spatele unui zid de vorbe dure.
Prăbușirea demografică continuă și efectivele de locuitori se mai mențin prin imigrație și prin sosirea de străini ce vor să profite de casele bune și de traiul liniștit din zonele de frontieră. Românii preferă să se stabilească în comitatul Békés, aproape de Arad, și peste 5.100 erau înregistrați în anul 2011. Populația din România se mișcă spre vest și mulți cetățeni preferă să locuiască în satele apropiate de Oradea deoarece viața este mai ieftină la vecini.
Ungaria s-a golit de locuitori după ce regimul comunist a reprimat mișcarea de protest din 1956 și a tot continuat cu urbanizarea forțată în jurul Budapestei. Distrugerea satului prin masuri administrative și politice a provocat o prăbușire demografică greu de oprit.
Sursa imagine: Wikimedia Commons