Pictură realizată de Darie Paula - Paulinia

Ziua de 7 martie 1395 trebuie să fi fost rece în Țara Bârsei, dar era fierbinte din punct de vedere diplomatic. Se făceau ultimele pregătiri pentru încheierea unui tratat de alianță între regele Sigismund de Luxemburg, conducătorul Regatului Ungariei, și Mircea cel Bătrân, domnitorul Țării Românești. Documentul a fost scris și a fost legalizat prin punerea peceților până la sfârșitul zilei, textul actului fiind de o importanță deosebită în evoluția evenimentelor militare. Relațiile politice și militare dintre cele două părți erau clar reglementate în condițiile în care otomanii aveau resurse umane proaspete pentru expediții repetate și nu se făceau sacrificii pe calea lui Allah și pe cea poruncită de membrii dinastiei Osman.

Informatiile transmise peste secole sunt și mai interesante pentru studiile istoricilor români, cei ce se confruntă cu o mare problemă: enigmatica Bătălie de la Rovine. Se știe că a fost, a fost de amploare, dar se pun întrebările unde și când. Documentul semnat la Brașov vine să lămurească o parte a problemei cronologice și se știe sigur că înțelegerea a fost parafată pe 7 martie 1395. O prevedere a tratatului spune clar că oastea regală trebuie să contribuie la alungarea otomanilor de la Dunăre și voievodul se obliga să ofere trupe și să asigure aprovizionarea efectivelor aliate și îngrijirea răniților. Exprimarea celor doi conducători a fost clară și se prevedeau acțiuni ofensive în regiunea de contact a celor două lumi, otomanii încercând să preia controlul asupra fluviului ce părea mare precum Nilul.

O variantă de datare a bătăliei avea adepți ce susțineau cu fermitate ziua de 10 octombrie 1394 și apoi Mircea cel Bătrân s-a prezentat la Brașov ca un fugar, dovadă fiind folosirea sigiliul mic al țării în loc de pecetea cea mare. Povestea clasică nu se potrivește cu contextul militar. Dacă statul de la sud de Carpați ar fi fost plin de otomani și de vreun voievod supus, ar fi fost greu de crezut că regele Ungariei ar fi plecat în expediție în Moldova și ar fi lăsat Transilvania și chiar restul Regatului descoperite în fața unor invadatori specializați în incursiuni rapide. Este adevărat că turcii nu prea duceau expediții pe timp de iarnă, dar o oportunitate nu trebuia ratată. Domnitorul Mircea promite să participe la campanie cu steaguri și ar fi greu de crezut că era un om care să promită ceea ce nu avea. Oferea alimente și furaje forțelor regale, ceea ce înseamnă că dispunea de un aparat administrativ care să-i mobilizeze pe localnici. Răniții urmau să fie îngrijiți pe la mănăstirile ce aveau bolnițe, centrele de cult având și un rol sanitar pentru oamenii nevoiași sau pentru ostași.

Pecetea cea mare nu era întotdeauna lângă un conducător medieval, ci se afla păstrată de către responsabili în condiții stricte. Regele Ungariei, Ludovic de Anjou, a legalizat un document din 1358 cu pecetea cea mică, rotundă și de taină. Era oficială, dar documentele dobândeau deplină putere atunci când era utilizată pecetea cea mare ce era imprimată în ceară după reguli stricte.

Este clar astăzi că până la 7 martie 1395 n-a avut loc marea expediție a sultanului Baiazid Trăsnetul, dar otomanii presau pentru a transforma zona Nicopol – Turnu într-o bază pentru lansarea de campanii la nord de fluviu. S-a scris clar în text că se vor realiza expediții maghiare în ținuturile de la sud de Dunăre și în ținuturile stăpânite cândva de Dobrotici, expuse raidurilor de pradă ale akîngiiilor.

Oastea voievodului Mircea cel Bătrân avea potențial ofensiv și nu era o trupă istovită după ciocnirea frontală de la Rovine. Avea la activ și victoria fulgerătoare de la Karînovasî.

Baiazid Trăsnetul dispunea de ceva informații despre clima de la nord de Dunăre și știa că n-ar fi suficientă iarbă pentru susținerea unei campanii de durată și cu efective numeroase. Chiar dacă la Edirne putea să fie cald și totul înverzit, Kara Eflak putea să fie încă afectată de iarnă sau de ploi reci. Nu era de plecat în expediție până la Sfântul Gheorghe după calendarul creștin.

Bătălia de la Rovine nu s-a putut desfășura până la 7 martie 1395 și nici în următoarele două luni. Regele Ungariei a sosit cu trupe în luna iulie și a reușit să elibereze cetatea Turnu de sub dominație otomană și astfel capul de pod de unde porneau raidurile de jaf a fost nimicit. Lumea creștină avea iar controlul asupra ținuturilor de la nord de fluviu din iulie 1395, dar a urmat contraofensiva de amploare a sultanului Baiazid Trăsnetul.

Bătălia de la Rovine s-a dat în toamna anului 1395, poate chiar la 10 octombrie, și astfel sultanul a putut să considere că este liniște în ținuturile nordice, ceea ce permitea organizarea și desfășurarea unui nou asediu al Constantinopolului, oraș fortificat ce reușea să separe imperiul în două părți greu de controlat. Oastea de invazie a avut la dispoziție cereale și-n belșug și astfel au fost limitate efectele tacticii pământului pârjolit.