Poporul român a fost asaltat de către vrăjmași sosiți de pe două continente și fiecare cuceritor a dorit pământ și sclavi pentru totdeauna. Cum cu forța armelor este costisitoare o dominație, diferiți conducători au inventat religii, ideologii politice și teorii istoriografice astfel încât să fie mulți adepți care să se supună și să se rupă de trunchiul românismului. S-a inventat teoria imigraționistă încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea prin care să se inducă idei privind lipsa de drepturi asupra pământurilor din cadrul statului controlat de familia Habsburgilor. Mai mult. Nici nu erau de origine latină, nobilă, deoarece romanizarea nu s-a putut realiza în 165 de ani, ceea ce la scara istoriei pare foarte puțin. Chiar exemplul Ungariei putea să fie dat, populația românească fiind în continuare pe aceleași meleaguri și tot vorbitoare de o limbă pe care adepții religiei catolice n-o suportau. Interesant este că religia promovată de Roma nu suporta limba românească pe care o recunoștea cu origini latine.

Romanizarea a fost un proces ce este greu de înțeles de cei ce nu înțeleg puțină psihologie a mulțimilor. Armata romană a trecut fluviul Danubius sub comanda împăratului Traian în anul 101 și i-a impresionat pe localnici prin forța armelor. Legiunile romane au zdrobit cetele dacilor ce nu aveau echipament defensiv eficient și nici nu reușeau să opună o rezistență organizată după legi militare clasice. Luptătorii daci se aruncau cu curaj în vâltoarea bătăliilor, dar militarii romani înaintau în formații ca un zid de scuturi, coifuri, armuri și sulițe. Săbiile de tip gladius provocau răni mortale și efectivele luptătoare trimise de Decebal erau repede decimate. Se părea că zeii și-au întors fața de la populațiile ce le ridicaseră temple impresionante la Sarmizegetusa. Capitala a căzut în anul 106 și împăratul Traian i-a încredințat Legiunii a IV-a Flavia Felix o misiune de maximă importanță: ștergerea amintirii materiale și spirituale a vechiului regat. Militarii și-au îndeplinit misiunea în mod serios și greu mai înțeleg arheologii ceea ce a fost în regiune. Au fost ridicate temple în stil roman și acestea se bucurau de prestigiul asigurat de victoria militară și de dimensiunile clădirilor. Ceremoniile fastuoase au început să-i atragă pe localnici, cei ce aveau de ales din bogatul panteon roman sau din rândurile oricăror zeități cât timp adepții acestora nu se opuneau statului. Sosirea coloniștilor a dus treptat la adoptarea a ceea ce era nou, tinerii fiind cei mai deschiși către nou mai ales dacă le oferea ascensiunea spre funcții înalte din administrație și armată.

Prestigiul imperiului era asigurat și de construcțiile militare și primul castru din piatră al Daciei trebuie să fi fost cel de la Drobeta, un excelent cap de pod pentru dezvoltarea ofensivei în adâncimea Daciei. Tabăra fortificată a fost ridicată astfel încât să asigure protecția construcției ce lega cele două maluri și era permanent în legătură cu cetatea din teritoriul de la sud de fluviu. Castrul Drobeta șoca orice dac care venea să vândă produsele ogoarelor în orașul comercial. Arheologii, precum Dumitru Tudor, au estimat înălțimea zidurilor din piatră la 4,5 m și laturile fortificației erau de 123 și 137,5 m. Măreția construcției era amplificată de turnurile amplasate la colțuri, la porți și la jumătatea zidurilor. Construcțiile statului roman erau gigantice pentru a sublinia forța și măreția cuceritorilor, puterea armelor nefiind suficientă pentru a asigura supunerea popoarelor. Un postament impresionant arată prezența unei statui ecvestre a unui împărat, dispărută în timp pentru a se face rost de metal. Magaziile de alimente, două la număr și numite horrea, aveau 23 pe 12 m și astfel asigurau rezerve consistente de cereale, carne, ulei, vin etc în vederea oferirii hranei militarilor în mod normal și-n vremuri de război. Roma avea mereu resurse pentru acțiuni tactice și strategice, ceea ce impunea atragerea locuitorilor în agricultură și armata era un mare client și bun platnic. Multe averi trebuie să se fi făcut în jurul taberelor militare și întregi așezări civile au fost ridicate în jurul centrelor de rezistență militară.

Castrul de la Drobeta era ridicat pe o terasă și domina regiunea astfel încât să nu fie permise atacurile prin surprindere. Orice vizitator era surprins de puterea sistemului defensiv și Roma părea veșnică și stăpâna lumii. A fost normal ca în regiune să apară un amestec de locuitori compus din reprezentanții statului roman, militari, coloniști și localnici, toți uniți de puterea imperială. Orașul Drobeta a fost un adevărat magnet pentru populația din regiune și a fost posibilă asimilarea valorilor lumii cuceritorilor. Cum nu erau luate măsuri represive asupra religiei localnicilor, contopirea a fost posibilă în timp. Prestigiul Romei a fost esențial în procesul de romanizare și astfel a rezultat un nou popor. Orice castru roman a fost un focar de romanizare în condițiile în care populația timpului era rară.

Capul de pod de la Drobeta a fost important în procesul de romanizare prin sosirea și menținerea de populație latinofonă timp de secole.

Sursa imagine: Wikimedia Commons