Se zice prin popor că înainte de 1989 era mai bine în patria socialistă în raport cu ceea ce se petrece astăzi în societate. Atunci nu plecau românii din țară pentru un trai mai bun pe undeva prin lume și nu se spărgeau astfel familiile. Această teză a apărut din cauză că nu se citește și o statistică despre plecările legale și definitive pe anul 1969 a fost publicată de către Mihnea Berindei și alți istorici încă din anul 2012, dar voluminosul tom n-a ajuns să fie accesibil mulțimilor, cele ce întotdeauna simplifică faptele și nu sunt interesate de adevăr.
Realitatea era complet diferită de ceea ce se crede astăzi. Emigrarea cetățenilor români nu era permisă de organele statului decât în cote limitate și după îndeplinirea unor reguli stricte, dosarele cu acte fiind voluminoase. Trebuia să se renunțe la întreaga avere și practic erau rupte orice legături cu patria de origine, cei veniți din afară fiind văzuți ca niște spioni și trădători. Au primit aprobare pentru plecare definitivă din statul socialist 7.861 de persoane din care muncitori calificați erau 1.010. Se producea o adevărată hemoragie de personal calificat în economie, dar autoritățile comuniste erau obligate să respecte anumite convenții internaționale pentru a putea să obțină credite occidentale. Mai grav era că au ieșit din țară 211 arhitecți și ingineri, 162 de medici și farmaciști și 117 profesori. Era permisă chiar plecarea a 526 de funcționari ai statului comunist, ceea ce era un fenomen grav din două motive. Era afectată imaginea de lume perfectă și se puteau scurge secrete de serviciu.
Documentul mai prezintă o curiozitate deosebită: 4.145 de persoane solicitante de aprobare pentru emigrare nu aveau o profesie. Era ciudat că în țara care nu cunoștea șomajul exista un contingent numeros de oameni ce nu aveau vreo urmă de calificare declarată autorităților și nu erau acceptate falsurile în declarații. Exista o rubrică dedicată altor profesii cu 454 de oameni înscriși. Societatea comunistă era plină cu persoane ce nu se încadrau în regulile stricte ale regimului impus la 6 martie 1945.
România comunistă a fost un rezervor de populație pentru Occident și astfel lumea capitalistă cunoștea o creștere numerică în timp ce lagărul socialist suferea din cauza hemoragiei de personal instruit. Natalitatea forțată a mai compensat o vreme aceste dispariții demografice, dar fenomenul de scădere a numărului de locuitori a devenit vizibil după 1989.
Sursa imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 206/1968