Ziua de 27 august 1916 a fost în care s-a luat decizia ca trupele române să pornească la eliberarea Transilvaniei și înfrângerea Puterilor Centrale era asigurată prin pierderea unui ținut bogat în resurse și încă puțin afectat de ostilități. Conducătorii de la Viena și Budapesta au fost disperați de impactul loviturii din noaptea de 27 spre 28 august 1916 și au cerut ajutorul Germaniei, ceea ce Berlinul a oferit imediat cu o furie specific teutonă.
Au apărut unii istorici români care după 1989 au considerat că trebuie să fie eliminate unele excese naționaliste și comuniste din scrierile despre trecut și au început o transformare a a Istoriei în numele adevărului. Nici Primul Război Mondial nu putea să scape de această transformare istoriografică și istoricul Lucian Boia a ajuns la concluzia că numai câteva divizii a fost prețul plătit de Reich și astfel impactul românesc asupra cursului ostilităților a fost mai mult decât nesemnificativ. Cartea autorului a fost apoi răspândită prin toate librăriile cu ajutorul unei edituri renumite.
Este greu de crezut cum pot fi aruncate astfel de interpretări în numele cercetării științifice de ultimă generație. Istoricul de astăzi are obiceiul să generalizeze și să treacă peste detaliile definite drept lipsite de valoare în fața minții lor pătrunzătoare. Istoricul Lucian Boia a omis din ale sale scrieri Divizia 76 infanterie de rezervă care a fost adusă de pe Frontul de Est și trimisă să spargă apărarea Diviziei 22 infanterie din Culoarul Rucăr - Bran. Au fost utilizate în data de 10 octombrie 1916 2.013 obuze ușoare, 419 grele și 91 de lovituri de mortier. Simple detalii pentru istoricul de astăzi! Dacă se află ce înseamnă un mortier de calibrul 210 mm, s-ar putea ajunge repede la concluzia că prețul plătit de Germania a fost chiar pierderea războiului mondial. Reichul era net inferior în ceea ce privea resursele în raport cu Antanta și, teoretic, împotriva trupelor române n-ar fi trebuit să existe sau să se folosească artileria pentru a nu crește diferența numerică și cantitativă în favoarea Antantei. Au fost folosite 91 de lovituri de mortier și astfel disproporția a crescut la sfârșitul zilei de 10 octombrie. Artileriștii germani nu se jucau atunci când trăgeau împotriva unui inamic ce ținea cu încăpățânare de pozițiile din defileu și au fost folosite din plin obuze ce aveau fiecare masa de 114 kg. Nu era lucru de șagă a înfrunta astfel de dispozitive explozive.
Problema germanilor a fost că trupele române au continuat să reziste și astfel a intrat în acțiune acea lege a războiului care spune că este obligatorie respectarea concentrării forțelor. Conducerea de la Berlin în toamna anului 1916 concentra artileria pe sectoare înguste de front românesc, terenul muntos interzicând multe direcții de atac, dar la nivel strategic s-a realizat o risipire îngrozitoare a forțelor și a resurselor materiale, ceea ce a dus în final la lipsuri cumplite. O întreagă divizie germană de infanterie mai avea în toamna anului 1917 numai 6.100 de lovituri de diferite calibre și era amplasată pe Frontul de Vest, cel considerat fundamental pentru mersul ostilităților. Numai într-o zi a fost tocată muniție echivalentă cu 41,3% din ceea ce putea să aibă o divizie de linie în 1917. Risipa se resimțea din plin.
Germania a pariat totul pe România în toamna anului 1916 și a sacrificat oameni și muniții din belșug, ceea ce nu putea decât să-i bucure pe generalii Antantei. Din păcate, din cauza lipsei de gândire a acestor personalități, Germania a putut să înfrângă trupele române și să împingă linia frontului până pe malul Siretului și-n zona Vrancei. Armata română a avut o contribuție esențială în slăbirea forțelor inamice, dar diviziile aliate n-au valorificat suficient munca militarilor din Carpați.
Sursa imagine: IWM Q 87273